Business report: Licitaţia pentru transportul din Bucureşti: autobuzele Otokar, mai scumpe decât ale Karsan şi de calitate mai proastă decât ale Mercedes; Metoda găsită de șoferi pentru a cumpăra RCA la jumătate de preț; Eurostat: România este campioana Europei la creşterea preţurilor
Eurostat: România este campioana Europei la creşterea preţurilor. România este pe primul loc în ceea ce priveşte rata anuală a inflaţiei în martie 2018, înregistrând o creştere de 4% a Indicelui Armonizat al Preţurilor de Consum (IAPC), arată datele communicate miercuri de Eurostat. Biroul de statistică al Comisiei Europene - Eurostat - ia în calcul IAPC, astfel că în raportarea citată apare o inflaţie de 4% în martie 2018 în România, în loc de 5% cât fusese Indicele Preţurilor de Consum (IPC). Cele mai mari rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în România (4%), Estonia (2,9%), Slovacia şi Lituania (ambele 2,5%), iar cele mai scăzute rate anuale au fost în Cipru (-0,4%), Grecia (0,2%) şi Danemarca (0,4%). Comparativ cu luna februarie, rata anuală a inflaţiei a scăzut în şase state membre, a rămas stabilă în şase şi a crescut în cincisprezece state, potrivit Romania Libera.
Planul oficial al ANAF de stors ”sume suplimentare” de la contribuabili. Norma per inspector și părerea fiscaliștilor. Un raport de activitate al ANAF arată, în premieră, că angajații Fiscului au sarcină de serviciu să aducă mai mulți bani la buget decât declară și plătesc impozite companiile. Ar fi prima dovadă a faptului că la nivelul ANAF este instaurată această practică, cunoscută în mediul de afaceri la nivel informal, dar niciodată dovedită. Trebuie precizat că un document intern al Fiscului, care conținea informații similare, a mai fost publicat de presă în luna mai 2017, dar ANAF (condus la acea dată de către Bogdan Stan) a negat imediat, cu vehemență, autenticitatea respectivului document, potrivit cursdeguvernare.ro
Licitaţia pentru transportul din Bucureşti: autobuzele Otokar, mai scumpe decât ale Karsan şi de calitate mai proastă decât ale Mercedes. Turcii de la Otokar au fost declaraţi câştigătorii licitaţiei pentru cele 400 de autobuze noi în Bucureşti, deşi nu au avut nici cel mai bun preţ şi nici cel mai mare punctaj la calitate. Cea mai bună ofertă financiară la licitaţia Primăriei Bucureşti pentru achiziţia a 400 de autobuze au avut-o turcii de la Karsan, de 450,27 de milioane de lei. Astfel, ei au primit un punctaj maxim de 50 de puncte la acest capitol. Cu o valoare de 458,1 milioane de lei şi un punctaj de 49,15 puncte la capitolul financiar, oferta turcilor de la Otokar s-a clasat pe locul al doilea. Mercedes s-a situat pe locul al treilea, cu o ofertă financiară de 489,91 milioane de lei şi 45,95 puncte, potrivit economica.net
Elveţia prelungeşte restricţiile pe piaţa muncii pentru români. Guvernul elveţian a dispus, miercuri, prelungirea timp de un an a restricţiilor pe piaţa muncii elveţiană pentru români şi bulgari, potrivit publicaţiei Corriere del Ticino. În şedinţa desfăşurată miercuri, Guvernul federal de la Berna a luat decizia de principiu privind prelungirea restricţiilor temporare pentru români şi bulgari, urmând ca o ordonanţă executivă în acest sens să fie adoptată la începutul lunii mai, potrivit adevarul.ro.
Primăriile pot decide local cadastrarea proprietăţilor din domeniul public. Primăriile pot decide prin hotărâre de consiliu local înscrierea în cartea funciară a imobilelor ce aparţine domeniului public al comunei sau oraşului, potrivit unei modificări a legii cadastrului care elimină nevoia unei hotărâri de guvern pentru acest proces. Decizia poate grăbi accesarea de fonduri europene. Cu alte cuvinte, dacă până acum cadastrarea imobilelor publice se făcea prin hotărâre de guvern, de acum este suficientă o hotărâre de consiliu local, potrivit cursdeguvernare.ro

DEZBATERE VIDEO De la dosarul cu șină la smart city. Cum îmbunătățește tehnologia viața oamenilor - exemple concrete. Autorități: Fără o strategie națională, vom face proiecte haotice
Una dintre cele mai importante linii de tramvai din București, care face legătura între Băneasa și centru, stă închisă de 4 ani / Motivul: pe terenul unde întoarce tramvaiul sunt cereri de retrocedare
EXCLUSIV Proiectele imobiliare controversate care vor merge mai departe după ce Nicușor Dan a suspendat PUZ-urile sectoarelor. Miza cea mai mare e la sectorul 2
De ce nu poți să-ți plătești online taxele și impozitele la toate primăriile? Ministrul Teleman ar vrea amenzi pentru instituțiile care nu se înrolează în Ghișeul.ro
Conturul unui conflict militar Rusia - Ucraina, mai pronunțat ca niciodată: „Concentrarea de forțe rusești e mai mare ca în 2014. Nu excludem niciun scenariu, de la Putin ne putem aștepta la orice”
HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial