Business report: Semnal de alarmă: începe criza economică reală; Apartamentele noi se vând în faza de machetă. Riscurile la care se expun cumpărătorii; Viitor incert pentru emblema județului Galați

de Cristina Filip     HotNews.ro
Luni, 23 aprilie 2018, 3:35 Revista Presei | Business


business
Foto: Hotnews
Semnal de alarmă: începe criza economică reală. Tot mai mulţi specialişti în economie au atras atenţia asupra pericolului iminent al declanşării unei noi crize economice, cel mai probabil la jumătatea anului viitor, unii dintre experţi argumentând, cu date oficiale, că „economia noastră va deveni una dominată de monopoluri, exclusivităţi şi rente”. În primele trei luni ale anului 2018 au intrat în insolvenţă 2.305 societăţi comerciale, mai mult cu 19,31% decât în perioadă corespunzătoare a anului 2017. Pentru cei ce nu cunsosc acest "amănunt", trebuie spus că, statistic, 96% din numărul total al dosarelor de insolvenţă sunt falimente, deci aceste întreprinderi urmează a dispărea în scurt timp, cu tot cu locurile de muncă pe care le furnizează”, a scris avocatul Gheorghe Piperea, potrvit adevarul.ro

Cum au avansat lucrările pe cel mai complex sector de cale ferată din România. După câțiva ani de blocaje, în care lucrările de modernizare a căii ferate au fost tărăgănate, autoritățile promit că în acest an proiecte ce însumează miliarde de euro iau avânt, astfel că mare parte din contractele de pe coridorul IV vor fi duse la final.Ministerul Transpor­turilor, prin compania CFR SA, ges­tionează peste 400 de proiecte de modernizare şi reabilitare a infrastructurii feroviare. Cea mai mare valoare o însumează contractele referitoare la reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare de pe Coridorul IV paneuropean. Celelalte contracte pentru liniile secundare vizează îmbunătăţirea capacităţilor de exploatare şi creşterea gradului de siguranţă în traficul feroviar, potrivit capital.ro

Apartamentele noi se vând în faza de machetă. Riscurile la care se expun cumpărătorii. Dacă visaţi la un apartament într-un bloc nou, în oraş, trebuie să ştiţi că puteţi cumpăra unul doar dacă faceţi o rezervare, daţi un avans şi alegeţi casa în faza de proiect. Sunt tot mai mici şansele să cumpăraţi unul finalizat. Deşi trecutul a arătat că multe machete n-au mai ajuns niciodată case, oamenii riscă şi fac împrumuturi, unii direct de la dezvoltatori. Un bloc nou din Iaşi, aflat încă în faza de şantier, are 88 de apartamente. 70% dintre ele s-au vândut deja. “Sunt clienţi care şi-au cumpărat la nivel de schiţa, dar l-au personalizat cum au vrut ei. Sunt alţii care au făcut bucătărie open space sau au inversat livingul cu bucătăria”, explică dezvoltatorul, potrivit stirileprotv.ro

Viitor incert pentru emblema județului Galați. Peste combinatul siderurgic ArcelorMittal din Galaţi, fostul Sidex, cel mai mare din sud-estul Europei, au apărut nori negri. Încă din toamna anului trecut, când a fost anunţată achiziţia fabricii Ilva, din Italia, asupra combinatului din Galaţi planau scenarii sumbre. Acum, ele s-au adeverit şi ArcelorMittal, care mai deţine 3 combinate în România (Hunedoara, Iaşi şi Roman), a pus unitatea de Galaţi pe lista activelor la care ar putea renunţa pentru a putea prelua fabrica italiană, potrivit capital.ro

Autostrada-muzeu din România. Motivul pentru care acest drum rămâne închis, deşi este finalizat de şase luni. Ministerul Transporturilor a recepţionat anul trecut 8,7 kilometri de autostradă construiţi în trei ani dar pe care nu se poate circula însă nici acum. Este vorba de sectorul Gilău-Nădăşelu, al autostrăzii Transilvania. Această bucată face parte din tronsonul 3A, Gilău- Mihăileşti, care are o lungime totală de 25,5 kilometri. Lucrările la sectorul Gilău-Nădăşelu au început în 7 aprilie 2014 şi trebuiau finalizate în doi ani, potrivit gandul.info

BNR, cu date INS: Care sunt motivele şi în ce proporţe a contribuit fiecare la creşterea ratei anuale a inflaţiei. Preţurile la energie electrică şi gaze naturale, precum şi majorarea accizelor la combustibili au avut cea mai mare pondere în crearea ratei medii anuale a inflaţiei. Astfel, cea mai mare influenţă la majorarea inflaţiei a avut-o creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale şi cea de-a doua majorare a accizelor la combustibili care a avut loc în luna octombrie 2017, potrivit economica.net






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3942 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by