





Business report: România are al treilea cel mai mic salariu minim din UE. Ce țară am depășit în ultimul an; CFR SA a lansat procedura simplificată online pentru serviciul de urmărire specială Pod Constanţa
ANCOM: 4,8 milioane de conexiuni la internet fix. Creştere de 13% în mediul rural. „Deși internetul mobil asigură nevoia de a avea acces la informațiile online oricând și oriunde, internetul fix este cel care furnizează viteze suficient de mari pentru cantitățile uriașe de date descărcate sau încărcate în rețele. De aceea, numărul conexiunilor de internet fix care permit viteze de cel puţin 100Mbps a continuat să crească şi în anul 2017, ajungând la 3,2 milioane, ceea ce reprezintă 67% din totalul conexiunilor de internet fix din România”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM. Conform statisticilor ANCOM, numărul total al conexiunilor la internet fix din România a ajuns la 4,8 milioane la finalul anului 2017, înregistrând o creştere anuală de 7%. Prin intermediul acestora, în 2017 s-a realizat un trafic total de 5,1 milioane de TB, în timp ce consumul mediu lunar per conexiune a fost de 92 GB, notează Capital.
România are al treilea cel mai mic salariu minim din UE. Ce țară am depășit în ultimul an. România este cea de-a treia ţară din Uniunea Europeană în topul celor mai mici salarii minime. Doar de Bulgaria şi Lituania ne depășesc în această privință, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă KPMG, citată de Agerpres. Salariul minim de 416 euro lunar pe care îl primesc românii este doar cu 16 euro mai mare decât cel din Lituania (400) și cu mai bine de 150 de euro mai mare față de cel câștigat de bulgari (261 de euro). Astfel, țara noastră oferă al treilea cel mai mic salariu minim dintre cele 20 de state membre ale Uniunii Europene (UE), Spaţiului Economic European (SEE) şi Elveţiei care au un salariu minim stabilit la nivel naţional. La polul opus, cele mai mari salarii minime brute pe economie se înregistrează în Luxemburg (1.999 euro), Irlanda (1.834 euro) şi Germania (1.818 euro), potrivit NewMoney.
Animalele vii exportate de România ajung aproape moarte în Turcia. Importurile au fost suspendate. Exportul de bovine către Turcia a fost suspendat vineri de către ANSVSA, în urma unei notificări primite de la autorităţile din Turcia, care semnalează starea precară a sănătăţii acestora generate de stresul transportului şi a căldurii insuportabile la care sunt expuse, a informat Animals International, cerând înlocuirea exportului de animale vii cu carne congelată. „Având în vedere adresa primită din partea autorităţii veterinare centrale din Turcia, prin care ne-au comunicat faptul că au conststat deficienţe (neconcordanţe asupra sănătăţii animalelor şi a certificării) la exportul de bovine din România către Turcia, începând cu 18.05.2018, medicul veterinar zonal nu va mai certifica transporturi de bovine pentru export în Turcia. Transporturile de bovine, notificate de către agenţii economici până la această dată către DSVSA judeţeană, vor putea fi expediate”, se arată în adresa autorităţii sanitar veterinare, semnată de directorul general Cristian Togan, relatează Adevărul.
CFR SA a lansat procedura simplificată online pentru serviciul de urmărire specială Pod Constanţa. Valoarea contractului: 478.000 lei, fără TVA. Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA a lansat procedura simplificată online pentru serviciul de urmărire specială a comportării în exploatare a Podului Constanţa, valoarea totală estimată a contractului fiind de Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA a lansat procedura simplificată online pentru serviciul de urmărire specială a comportării în exploatare a Podului Constanţa, valoarea totală estimată a contractului fiind de 478.203,44 lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al CFR SA, serviciul de urmărire specială constă în măsurarea, înregistrarea, prelucrarea şi interpretarea sistematică a valorilor parametrilor ce definesc măsura în care podul îşi menţine cerinţele de rezistenţă, stabilitate şi durabilitate, conform proiectului de urmărire specială. Durata de valabilitate a contractului este de 18 luni de la atribuire, iar criteriul de selecţie preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 4 iunie 2018, ora 15:00. Sursa de finanţare este asigurată din fonduri proprii, anunță Economica.
Microsoft, sub atacul hackerilor. Atacurile au crescut de patru ori în primele trei luni ale anului. În ansamblu, numărul de utilizatori atacaţi cu documente Office infectate a crescut de peste 4 ori comparativ cu T1 2017. În numai trei luni, procentul acestora din totalul de exploit-uri folosite în atacuri, a ajuns să fie aproape 50%, ceea ce reprezintă dublul mediei deţinute de Microsoft Office pe parcursul anului 2017. Acestea sunt principalele concluzii ale raportului Kaspersky Lab pe T1 2018, despre evoluţia ameninţărilor IT. Atacurile bazate pe exploit-uri sunt considerate foarte puternice, pentru că nu este nevoie de interacţiuni suplimentare cu utilizatorul şi autorii pot să „livreze” discret codul periculos. Prin urmare, sunt foarte des folosite: atât de infractorii cibernetici în căutare de profit, cât şi de atacatori complecşi, sprijiniţi de state, conform Capital.

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8