​Statul, cel mai generos angajator. Salariile s-au dublat în ultimii cinci ani. Salariile din sectorul public le-au depășit cu 35% pe cele din sectorul privat, în luna aprilie. Salariul mediu net pe economie a crescut în aprilie cu 14,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut ajungând la un record de 2.713 lei. Media salarială în privat este sub media pe ţară, respectiv de 2.555 de lei. La stat salariile au crescut în aprilie cu mult mai mult, la un nou record de 3.376 de lei, potrivitCapital.

businessFoto: Hotnews

Bucureştiul, capitala europeană cu a doua cea mai mare scumpire a energiei electrice. La finalul lunii martie, preţurile la electricitate pentru consumatorii din Bucureşti erau cu 18,6% mai mari decât în urmă cu un an. Este a doua cea mai mare creştere procentuală dintre toate capitalele Uniunii Europene, după cea observată în capitania Estoniei, Tallin, unde preţurile erau mai mari cu 24,5% faţă de nivelul consemnat cu un an în urmă. Creşteri substanţiale de preţ au mai fost în Praga (13,4%) şi Amsterdam (12%), potrivitEconomica.

Puterea de cumpărare a scăzut pentru a doua lună consecutiv: situația pe sectoare de activitate. Câștigul salarial mediu brut anunțat de INS pentru luna mai 2018 a fost de 4.512 lei, cu 0,4% mai mic decât în luna anterioară. Câştigul salarial mediu nominal net s-a micşorat cu 0,3% şi a ajuns la 2.704 lei, exact aceeaşi sumă ca şi în luna martie. Date fiind valoarea mai ridicată a cursului mediu de schimb euro/leu din luna în cara au fost încasaţi banii şi schimbarea raportului dintre preţurile de la noi şi media UE (52%, recent publicat de Eurostat), puterea de cumpărare în euro a scăzut la 1.116 euro, potrivitCurs de guvernare.

Aproximativ 1,2 milioane de lucrători au venituri diminuate prin aplicarea ordonanţei de modificare a Codului Fiscal. Conform datelor BNS, 1.135.418 salariaţi au înregistrat, în martie 2018 faţă de noiembrie 2017, reduceri ale veniturilor salariale nete, din care: 169.440 - salariaţi au suportat integral transferul sarcinii contribuţiilor, iar 965.978 salariaţi au suportat parţial transferul sarcinii contribuţiilor. 608.781 salariaţi au primit compensarea transferului sub formă de bonusuri, contractele lor de muncă au rămas însă neschimbate în ceea ce priveşte salariul de bază brut, ca urmare angajatorul poate decide oricând unilateral diminuarea sau stoparea acestor forme de remunerare, potrivitCapital.

Afacerea cu care 2 olandezi au dat lovitura în România. 70.000 de euro profit într-un an. Străinii au fost primii care și-au dat seama de potențialul ei, mai ales că poate fi folosită atât în construcții, cât și în industrie. La Salonta, în Bihor, doi olandezi cultivă cânepa pe o sută de hectare. Străinii au ales România pentru că înainte de 1989 planta ne plasa pe primul loc în Europa la export, iar clima este prielnică. Anul trecut, olandezii au recoltat 70 de tone de seminţe de cânepă, pe care le-au vândut unei fabrici de uleiuri cu 60.000 de euro. Pentru tulpini au încasat încă 10.000 de euro, potrivitStirile ProTv.

Cum arată şantierele Autostrăzii Transilvania. Şantierele de pe cele patru loturi ale A3 între Câmpia Turzii şi Târgu Mureş „au avansat într-un ritm acceptabil”, în ultima lună, notează reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura(API). Pe sectorul următor, dintre Chețani și Iernut, lucrează Astaldi şi Max Boegl, care ar fi „progresat semnificativ” la structurile mari peste Râul Mureș, aducând în zonă și grinzile necesare. „Terasamentele se apropie de final pe cea mai mare parte a șantierului, fiind deja așternut primul strat de asfalt pe porțiuni întinse.”, menţionează reprezentanţii API, potrivitActual de Cluj.

Comisioane bancare mai mici pentru săraci. Franţa vrea să plafoneze comisionele bancare pentru persoanele cu venituri mici, măsură cuprinsă într-un plan mai amplu antisărăcie la care lucrează acum Guvernul de la Paris. Ideea de plafonare a taxelor pe care băncile le percep clienţilor în cazul cetăţenilor francezi care întâmpină dificultăţi financiare a fost enunţată de ministrul Economiei din Franţa. Oficialul susţine însă că va mai dura ceva până când va fi aprobată o astfel de măsură, mai ales că ideea nu a fost deocamdată discutată cu asociaţiile din domeniu şi nici cu sectorul bancar, potrivitDigi24.

MApN plusează: Soldă de trei ori mai mare pentru rezerviştii voluntari. Câţi bani primesc militarii chiar dacă stau acasă. Cei care vor ocupa cele 3.400 de posturi, dintre care aproximativ 380 pentru ofiţeri, aproximativ 140 pentru maiştri militari, aproximativ 680 pentru subofiţeri şi peste 2.200 pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntar, vor primi în cont 30 la sută din solda unui militar aflat în serviciul permanent. Dacă avem în vedere că în cazul unui soldat profesionist salariu lunar este de 1.857 de lei, rezervistul voluntar va avea de încasat după perioada de instrucţie, când stă acasă, aproximativ 540 de lei. Pe acelaşi principiu, un subofiţer rezervist voluntar va încasa 720 de lei, iar un locotenent-colonel din categoria rezervist voluntar va avea un venit de aproape 1.200 de lei, potrivitAdevarul..