Parcarea de la Aeroport, o mașină de bani lăsată în paragină. În anul 2018, parcarea din Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni, principala poartă aeriană a României, arată jalnic. Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunță că modernizarea este condiționată de Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare și de construcția Magistralei 6 de metrou. Conform CNAB, pentru primele două zile de staţionare în parcarea pe termen lung, tariful este de 40 lei/ zi. Dacă staţionarea se prelungeşte până la 3-4 zile, se mai adaugă 20 lei/zi, potrivitCapital.

businessFoto: Hotnews

Exporturile de lemn şi plută au scăzut, în primele patru luni, cu 8,6%. România a exportat, în primele patru luni din 2018, lemn şi plută în sumă de 181,9 milioane de euro, o valoare cu 8,6% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Importurile de lemn şi plută s-au cifrat la 97,4 milioane euro, fiind cu 36,9% mai mari comparativ cu cele din primele patru luni din 2017, potrivitRomania Libera.

Cât plăteşte statul român lunar pentru asistenţa socială. Suma plătită în contul principalelor beneficii de asistenţă socială s-a ridicat în iunie 2018 la 849,4 milioane de lei, din care 812,1 milioane lei pentru drepturi curente şi 37.333 milioane lei pentru alte plăţi, conform statisticilor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.Cea mai mare sumă a fost plătită pentru alocaţia de stat pentru copii, respectiv 345,847 milioane de lei, pentru 3.560.260 beneficiari. La aceasta s-au adăugat 12,717 milioane de lei reprezentând alte plăţi, potrivitCapital.

Cel mai mare proprietar de depozite din România a ajuns la active de jumătate de miliard de euro pe plan local. Prezent pe piaţa din România încă din 2007, dezvoltatorul de spaţii logistice şi indutriale a apăsat pedala de acceleraţie în 2015, atunci când a început să cumpere pe bandă rulantă proiecte logistice. România este a doua piaţă pentru CTP, după Republica Cehă, cu un procent de 16% din totalul proprietăţilor deţinute. Anul trecut, CTP şi-a majorat portofoliul din România cu o suprafaţă de 250.000 de mp şi a ajuns la un total de 700.000 de mp de depozite, înregistrând cea mai mare creştere dintre toate pieţele unde activază compania, potrivitEconomica.

Petrecerea de ziua municipiului Alexandria durează cinci zile. În schimb, orașul nu are bani pentru situații de urgență și-i primește de la Guvern. Primăria Alexandria a alocat 360.000 de lei pentru o petrecere ca-n povești de ziua municipiului ce va ține cinci zile și va fi încununată cu o foc de artificii. În paralel cu alocarea acestor sume, orașul e incapabil să amenajeze containere pentru locuitorii afectați de situații de urgență și primește de la Guvern aproape 4 milioane de lei. Primăria a alocat bani pentru onorariile unor artiști precum Marcel Pavel, Alex Velea, Antonia și câțiva interpreți de cântece populare, potrivitG4media.

ASF: Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 43,7 de miliarde de lei, la 30 iunie 2018. Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de aproximativ 43,7 miliarde de lei, la 30 iunie 2018, în creştere cu 21,22% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 43,732 miliarde de lei, la 30 iunie 2018, iar valoarea activului net era de 43,711 miliarde de lei, potrivit Economica.