Autostrada Bucureşti – Ploieşti: parcările şi spaţiile pentru benzinării ar putea fi gata până la finele anului, la şase ani de la deschidere. După şase ani de la deschiderea circulaţiei pe cei 55 de kilometri de autostradă dintre Bucureşti şi Ploieşti, pe această şosea se construiesc în sfârşit parcările şi spaţiile pentru benzinării. Deşi au primit ordin de începere a lucrărilor încă din primăvara anului trecut, constructorii spaţiilor de servicii de pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti s-au apucat de treabă abia în această vară. Oficialii de la Drumuri estimează că lucrările ar putea fi gata până la finele anului, potrivitEconomica.

businessFoto: Colaj foto

Afaceri româneşti din bani străini. “Acasă este acasă.” Câţi bani trimite Diaspora în ţară. Potrivit statisticilor oficiale, România câştigă trei miliarde de euro pe an de pe urma celor plecaţi la muncă în străinătate, dar plăteşte infinit mai mult din cauza acestui exod: deficit de forţă de muncă şi deficit de contribuabili la buget. Angajatorii se plâng că nu mai au muncitori, iar în disperare de cauză, au ajuns să susţină financiar clase în şcoli de meserii în speranţa că tinerii vor rămâne în firmele lor. Criza forţei de muncă de pe piaţa românească i-a determinat pe alţi agenţi economici să se orienteze către angajaţi din afara ţării, potrivitGandul.

Cum schimbă „efectul Amazon” comerţul şi ce impact are asupra inflaţiei. Modificarea mai frecventă a preţurilor produselor şi diferenţa mai mică între preţuri ca urmare a dezvoltării retailerilor online ar putea influenţa inflaţia. ”În ultimii 10 ani, concurenţa online a crescut atât în privinţa frecvenţei modificării preţurilor cât şi a gradului de uniformitate a preţurilor între regiuni”, a declarat Alberto Cavallo, profesor asociat la Harvard Business School, care a analizat modul în care aşa-numiţii retaileri multi-canale, cei cu magazine tradiţionale şi reţele online, cum este Walmart, au reacţionat la dezvoltarea Amazon.com, potrivitAdevarul.

Voucherele de vacanţã au făcut să explodeze piaţa turismului românesc. Voucherele de vacanţã au stimulat semnificativ piaţa turismului românesc, astfel cã sectorul hotelier şi al alimentaţiei publice va înregistra anul acesta o cifrã de afaceri de peste 15 miliarde de lei. Analizã fãcutã de o firmã de consultanţã aratã cã industria hotelierã din România a crescut, în ultimii 5 ani, cu aproape 40%, la o cifrã de afaceri de peste 5,5 miliarde de lei în 2017, iar anul acesta ar putea atinge de 5,8 miliarde de lei, potrivitCapital.

Criză uriaşă pe piaţa forţei de muncă. Avertismentul BNR: unde riscăm să ajungem. Piaţa muncii este într-o tensiune fără precedent în ultimii 10 ani, atrage atenţia şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Asta, în condiţiile în care aproape 20 la sută dintre românii între 20 şi 64 de ani trăiesc în afara ţării, iar 4,3 milioane nu muncesc, potrivit statisticilor oficiale. Cele mai multe locuri de muncă libere sunt pentru specialiştii cu studii medii şi superioare, iar pe locul al doilea cele pentru necalificaţi, potrivitStirile ProTv.

Doljeni cu salarii nete între 99.450 și 105.300 de lei pe lună. Cele mai mari salarii brute din județ sunt plătite unor persoane care activează în mediul privat și sunt între 170.000-180.000 de lei pe lună. Inspecția Muncii nu ne-a comunicat câți doljeni au astfel de salarii, însă știm domeniile de activitate. Astfel de salariați plătesc impozite și contribuții uriașe la stat. De exemplu, cel mai bine plătit doljean achită la stat 78.750 de lei pe lună, iar persoana respectivă încasează 105.300 de lei net. Statul îi ia 43% din venit, potrivitGazeta de Sud.

Schimbare drastică de reguli pentru înmatricularea unui autoturism. Direcţia Permise şi Înmatriculări setează noi reguli! După scandalul cu plăcuţele de înmatriculare jignitoare la adresa PSD, direcţia a transmis o dispoziție serviciilor din subordine din toată țara prin care să li se atragă atenția angajaților să fie atenți la semnăturile oamenilor, astfel încât acestea să nu conțină "cuvinte sau expresii jignitoare". Motivul invocat de direcţie pentru trimiterea dispoziţiei a fost că "oamenii scriu mesaje cu diverse conotaţii în loc de semnături, potrivitCapital.

Noua lege a pensiilor: cum se calculează punctajele la pensie - noutăţi şi clarificări. Ministerul Muncii a pus recent în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor. Legea se va aplica etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare. La data intrării în vigoare a noii legi a pensiilor, valoarea punctului de referinţă va fi de 75 lei. Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 septembrie a fiecărui an în care se face majorarea, şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică, potrivitEconomica.