În sfârşit, carburanţii încep să se ieftinească semnificativ în România. În doar o săptămâmă, preţul mediu al benzinei standard a scăzut cu circa 12 bani pe litru în România, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciulde monitorizare al pieţei carburanţilor al Comisiei Europene. Astfel, la data de 12 noiembrie-ultimele date disponibile-un litru de benzină costa 5,49 lei, în condiţiile în care, cu doar o săptămână înainte, pe data de 5 noiembrie, preţul mediu era de 5,61 lei litrul. Şi la motorină asistăm la o ieftinire, dar nu de aceeaşi amploare. La 12 noiembrie, preţul era de 5,92 de lei pe litru, în scădere de la 5,97 lei pe litru cu o săptămână înainte. Cauza acestei ieftiniri puternice, care vine după o lungă perioadă de scumpiri, o reprezintă scăderea cotaţiilor la produsele petroliere cele care, alături de taxe şi de evoluţia cursului de schimb, influenţează preţul final de la pompă, potrivit Economica.

businessFoto: Colaj foto

Ce se ascunde în spatele Black Friday. Cinci motive pentru care a fost inventată această campanie. Fenomenul a fost împrumutat și în România și a fost introdus pentru prima dată de către retailerul online eMAG înpreună cu Flanco, în 2011. Prima campanie a adus venituri de circa 145 de milioane de euro. De câțiva ani, campania de Black Friday are loc în România cu o săptămână înaintea celei din Statele Unite și se întinde pe o periodă de trei zile, promoțiile fiind extinse și sâmbătă și duminică. Dar care sunt de fat motivele pentru care se desfășoară Black Friday? Așa cum a fost gândită în Statele Unite, Black Friday dă startul cumpărăturilor de iarnă. Magazinele vin cu oferte care să le permită cumpărătorilor să achiziționeze cât mai multe cadouri. Chiar dacă profiturile sunt aproape zero, magazinul atrage un număr foarte mare de clienți într-un timp extrem de scurt, iar o parte dintre ei rămân fideli și în alte peroade din an, potrivit New Money.

Preţul chiriilor a explodat în Alba Iulia, de Ziua Naţională. Oamenii cer şi 1.500 de euro pentru trei nopți. Sute de anunţuri de închirieri camere sau locuinţe în Alba Iulia pe perioada minivacanţei de Ziua Naţională sunt postate pe cele mai mari platforme online de profil, în condiţiile în care în hoteluri şi pensiuni locurile sunt rezervate de un an, iar puţinele camere disponibile sunt foarte scumpe. Pentru trei nopţi, localnicii cer şi ei preţul chiriei pe o lună întreagă sau chiar de trei-patru ori mai mult. Preţurile pornesc de la 250 de euro şi ajung la 1.500 de euro, în funcţie de suprafaţa locuinţei, dotări şi apropierea de Cetatea Alba Carolina, locul în care vor avea loc majoritatea evenimentelor, citeaza Digi24.

Consiliul Investitorilor Străini: Salariul minim nu trebuie decis administrativ, lipsește o strategie pentru piața muncii. Politicile publice privind piața muncii suferă de lipsă de coordonare și vizează doar soluții pe termen scurt, spune Consiliul Investitorilor Străini (FIC), într-un comunicat emis vineri. FIC are trei nemulţumiri precise, potrivit documentului: Prima este decizia privind majoarea salariului minim nu trebuie luată administrativ, ci „trebuie să fie rezultatul negocierilor dintre sindicate și patronate, pe baza unor criterii obiective, stabilite în prealabil după un calendar previzibil”. Cea de-a doua este reprezentata de proiectele de modificare a Legii dialogului social din Parlamentul României sunt doar „rezultatul nemulțumirilor exprimate de sindicate” și fără consultarea cu angajatorii, iar ultima este legata de măsurile grăbite de facilitare a accesului forței de muncă extracomunitare au doar efect pe termens scurt, potrivit Curs de guvernare.

România asigură 4% din producția agricolă a UE. Valoarea producției agricole din România a fost în 2017 de circa 17,5 miliarde de euro, sau 4% din totalul producției agricole a Uniunii Europene. De altfel, România a înregistrat anul trecut una dintre cele mai mari creșteri ale producției agricole din UE, potrivit biroului european de statistică Eurostat. Astfel, valoarea producției din România a crescut cu circa 13,2% față de 2016, comparativ cu o rată de creștere de 6,2% la nivelul UE. UE a înregistrat anul trecut o producție agricolă de 432,6 miliarde de euro. Cei mai mari producători au fost Franța (72,6 miliarde de euro, 17% din totalul UE), Germania (56,2 miliarde de euro, 13%) și Italia (55,1 miliarde de euro, 13%), scrie Euractiv.

Primăria Craiova îşi cumpără maşini 4×4 noi de 61.000 de euro. Parcul auto al Primăriei Craiova se va înnoi în prag de sărbători cu patru maşini noi. Municipalitatea a lansat zilele trecute o licitaţie privind achiziţia a patru autoturisme cu tracțiune integrală 4×4, destinate transportului personalului pe timpul îndeplinirii activităților specifice, după cum se menţionează în anunţul de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice în data de 13 noiembrie. Autorităţile locale mai susţin în anunţ că înlocuirea parcului auto este necesară şi pentru faptul că acest lucru va implica automat un cost mai redus cu întreținerea noilor autovehicule. Pentru achiziţionarea celor patru maşini 4×4, primăria a ales o procedură simplificată de licitaţie, estimând contractul la o valoare totală de 282.192 lei, potrivit Gazeta de Sud.

Cât de riscante sunt investițiile în criptomonede? Nivelul beneficiilor nu pare să justifice riscurile, iar câștigurile pot fi realizate doar printr-un noroc excepțional sau o strategie vizionară de portofoliu. Rezultatele investițiilor în criptomonede nu par să arate atât de bine pe cât s-ar fi așteptat investitorii cuprinși de frenezie în iarna trecută, arată o analiză a consultanților de la EY. În prima jumătate a anului, 86% din principalele oferte inițiale de monede (ICO-uri), care au fost cotate la o bursă de schimb de criptomonede în 2017, sunt sub prețul lor inițial de cotare, iar un portofoliu al acestor ICO-uri a scăzut cu 66% de la apogeul pieței, înregistrat la începutul acestui an. Studiul a examinat, de asemenea, cele 25 de companii cu produse de lucru. Din cele 25, șapte acceptau plata în moneda curenta (”fiat”) precum și monede ICO pentru ofertele lor de produse. Ca urmare, clienții pot efectua achiziții direct, fără a cumpăra monedele emise în procesul ICO, evitând, prin urmare, comunitatea deținătorilor de monede și diminuând valoarea monedelor ICO. În cel puțin un caz, o companie ICO a abandonat investitorii ICO prin faptul că nu le mai acceptă monedele, scrie Profit.ro.