România pierde trei miliarde de euro pe an din cauza accidentelor rutiere. Trei miliarde de euro. Atât pierde statul român în fiecare an din cauza accidentelor rutiere. Este suma la care au ajuns specialiştii europeni, după ce au calculat cheltuielile medicale, dar şi taxele şi impozitele pe care statul le pierde, în cazul în care un român moare pe şosea. România a promis că va respecta un pact european pentru scăderea numărului de morţi în accidente, însă în momentul de faţă suntem foarte departe de acel obiectiv.Din 2011, România a intrat într-un plan european de creştere a siguranţei rutiere, scrie Economica.

businessFoto: Colaj foto

Decizie pregătită: Lucrările de infrastructură rutieră să fie noaptea. Lucrările de reparații și întreținere de autostrăzi, drumuri rapide și drumuri naționale trebuie să fie efectuate în intervalele orare în care traficul rutier este cel mai scăzut, de regulă noaptea, iar proiectele de construcție de infrastructură de circulație trebuie executate pe baza unui program de lucru de 24 de ore pe zi și 7 zile pe săptămână. Prevederile au fost incluse într-un proiect legislativ depus la Parlament. Draftul de act normativ stipulează că Ministerul Transporturilor (MT) și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vor impune ca lucrările de reparație și întreținere a căilor rutiere menționate să fie cu preponderență noaptea, scrie Profit.

Cați bani a cheltuit de Crăciun un român față de un englez stabilit la noi în țară. Masa de Crăciun a născut în ultimii ani noi tradiţii, cel puţin în oraşele mari: umplerea coşurilor cu mâncare şi băuturi, iar apoi statul la coadă la supermarket. Bugetul variază între 200 de lei pentru cei care au venit cu lista de acasă şi 1000 de lei pentru cei care se lasă ispitiţi de rafturile pline. Statul la casă pentru a plăti produsele poate dura câteva zeci de minute, dacă e oră de vârf. Anul acesta unii bagă mâna-n foc că vor cheltui mai mult pe cadouri decât pe-ale gurii, scrie Stirile ProTv.

Cum au reuşit africanii să aibă trenuri de mare viteză. În România se circulă în continuare ca acum 100 de ani. Trei mari oraşe ale ţării, Tanger, Casablanca şi Kenitra, au fost conectate de noua linie ferată de mare viteză, la sfârşitul acestui an. Festivitatea de inaugurare a avut loc pe 15 noiembrie, iar la eveniment au fost prezenţi regele Marocului, Mohammed al VI-lea şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Proiectul a beneficiat de o finanţare masivă din partea Franţei, una dintre ţările cu cea mai performantă reţea feroviară din întreaga lume. Peste 2,5 miliarde de euro au fost investiţi în cei 350 de kilometri de cale ferată, iar proiectul nu se va opri aici, potrivit Adevarul.

Cum au ajuns cei mai mari producători de canapele din România să fabrice poșete și să aibă sere. O familie de antreprenori din Reghin a pus în urmă cu 25 de ani bazele unei afaceri pe care o creşte cu mare grijă, ca pe un copil. Începutul a fost greu, ca furnizor de subansamble de mobilier, dar în timp oamenii au învăţat că pot face mai mult şi au creat un brand cunoscut acum în ţară şi peste hotare. "Făceam carcase de canapele, făceam la fabrică picioare de canapele pentru firme din Italia şi unul dintre colaboratori a aflat că este o firmă din Italia care vrea să vină să producă canapele în România şi am zis hai să merg eu în Italia cu o echipă să învăţăm să ne pregătească ei la firmă să tapiţăm, după care să venim să producem pentru ei" spune Călin Cotoi - antreprenor, potrivit Digi24.

Capitalizarea Bursei de la Bucureşti a scăzut în această săptămână cu 15%. În perioada 17 - 21 decembrie 2018, s-au realizat pe piaţa reglementată 32.440 tranzacţii, cu 733,7 milioane acţiuni, iar valoarea acestora a fost de 1,37 miliarde de lei, potrivit conform datelor statistice publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost în această săptămână cele ale Băncii Transilvania. Valoarea tranzacţiilor cu aceste titluri a depăşit 298,3 milioane de lei, însă acţiunile s-au depreciat cu 23,73% . De asemenea, schimburile cu titluri BRD au fost de 97,902 milioane de lei, iar acţiunile băncii au scăzut cu 23,65%. Pentru cele două companii, limita inferioară de variaţie a fost setată miercuri la 25%, scrie Economica.

Maşina lui Ceauşescu şi fostul sediu Rompetrol, scoase la licitaţie. Cât vrea Fiscul să obţină pe ele. Un automobil care a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, confiscat de la omul de afaceri Ovidiu Tender, dar şi fostul sediu al companiei Rompetrol sunt printre cele mai recente licitaţii anunţate de Fisc. În data de 31 ianuarie 2019, ANAF va scoate la licitaţie un automobil de teren ARO 304, care a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, confiscat de la omul de afaceri Ovidiu Tender. Preţul de pornire al licitaţiei este de 137.000 de lei. Automobilul a fost fabricat în 1977, este gri, are 2.500 de cmc şi a circulat 72.453 de km, potrivitAdevarul.