Business report: Fiscul somează românii care muncesc în străinătate să-şi declare veniturile; Preț record la energie electrică; România vs Europa la preţul mâncării

de L. S.     HotNews.ro
Joi, 10 ianuarie 2019, 5:14 Revista Presei | Business


business report
Foto: Colaj foto
Preț record la energie electrică. Electricitatea cu livrare în ziua de joi, în intervalul orar 16-18 a atins maximul ultimilor doi ani, 610 lei/MWh, în timp ce media zilnică a ajuns la un nivel record pentru aceeași perioadă, de 411 lei/MWh. Recordul pe intervale orare pentru 2018 a fost stabilit miercuri 21 noiembrie, de 583 lei pentru curentul furnizat a doua zi în intervalul orar 17-18. Recordul absolut într-un interval orar pentru energia electrică a fost de 680 de lei pe MWh, înregistrat pe 1 februarie 2017. În ceea ce privește recordul la prețul mediu zilnic, acesta a fost de 411 lei/MWh, cu 5 lei peste precedentul record al anului, înregistrat duminică, scrie Profit.ro.

România vs Europa la preţul mâncării. Cu scumpiri de 11,4% faţă de 2010, ţara noastră se află departe de statele cu cele mai mari majorări de preţ la alimente în perioada analizată. În ultimii opt ani s-a ieftinit carnea de pui, dar s-au majorat simţitor, cu până la 30%, preţurile la ouă, legume şi fructe. 2018 a fost pentru români un an cu creştere moderată a preţurilor la alimente faţă de 2010, luat ca punct de referinţă într-o analiză realizată de ECONOMICA.NET pe baza datelor generate de Food Price Monitoring Tool, un instrument creat de Euromonitor cu date despre evoluţia preţurilor la raft în industria alimentară, scrie Economica.net.

​Știrile Pro TV, cel mai urmărit jurnal de știri al anului. Românii au ales Știrile Pro TV în anul 2018. Jurnalul de știri de la ora 19, prezentat în general de Andreea Esca, s-a poziționat pe primul loc pe toate targeturile de audiență. În spatele știrilor de la Pro TV s-a aflat Observatorul Antenei 1 de la ora 19, la mică distanță de locul trei, care a venit tot de la Pro TV, cu știrile de la ora 17:00, prezentate de Monica Dascălu. Din primele cinci cele mai urmărite jurnale de știri, patru vin de la Pro TV, scrie Paginademedia.ro.

Fiscul somează românii care muncesc în străinătate să-şi declare veniturile. ANAF a făcut o serie de precizări cu privire la stabilirea rezidenţei fiscale şi declararea veniturilor din străinătate, amintind că obligativitatea depunerii chestionarului se referă atât la românii care muncesc în străinătate mai mult de 6 luni, cât şi a celor care vin din străinătate şi muncesc în România aceeaşi perioadă. Urmare depunerii chestionarelor, organul fiscal analizează situaţia concretă a persoanei fizice, luând în considerare prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri sau prevederile Codului fiscal, după caz, precum şi documentaţia prezentată de contribuabili în vederea stabilirii rezidenţei fiscale, scrie Adevărul.

Investiţii străine de 150 de milioane de euro în Hunedoara. Judeţele monoindustriale din România mizează pe investiţii străine când vine vorba de noi locuri de muncă. În Hunedoara, o companie belgiană investeşte 40 de milioane de euro şi promite 300 de noi locuri de muncă. Va construi un centru logistic și hale industriale pe un teren la ieșirea din Deva. Este prima investiție străină de acest tip în oraș din ultimii 10 ani. Tot în Hunedoara, un grup german construiește o fabrică de mașini de spălat, în care investește 110 milioane de euro, scrie Digi24.

Cartierele din Bucureşti unde au crescut preţurile la apartamente în 2018. Preţurile cerute de proprietari pentru apartamentele de două camere scoase la vânzare în Bucureşti cu crescut cu puţin peste 1% anul trecut. Astfel, în decembrie 2018, preţul mediu cerut pentru o astfel de locuinţă a fost de 61.200 de euro, scrie Economica.net

Sesiune de ezitare la bursă. Volumele intră din nou la apă. Indicele principal al Bursei de Valori București a pierdut aproape jumătate de procent într-o ședință în care au excelat vânzările pe acțiunile preferate de nerezidenți. După ce bursa românească a dat în a 2-a sesiune de tranzacționare a săptămânii un semnal negativ ce părea a marca o tendință de reluare a scăderilor, ședința de astăzi a fost în continuarea mișcării. Activitatea de tranzacționare redusă arată că investitorii încă sunt dominați de indecizie, scrie Profit.ro.

S-a vândut Urgent Cargus. Compania de curierat Urgent Cargus S.A. a fost cumpărată de ME Partners Courier Investments S.R.L. Urgent Cargus S.A. este o companie care activează în domeniul furnizării de servicii poștale și curierat expres din România. Alături de Fan Courier, DPD România, TNT Express sau Fastius Curier, Urgent Cargus este una dintre cele mai mari companii de curierat din țară, scrie Greatnews.ro.


Citeste mai multe despre   









Citeste pe MedLife.ro
Mituri despre colesterol










4122 vizualizari

  • -5 (9 voturi)    
    Foarte corect! Ai buletin de Romania (Joi, 10 ianuarie 2019, 7:10)

    asistat [utilizator]

    platesti la fisc! Ne am saturat de parazitii din diaspora, care si umple bagajele cu slanina si carnati de doua ori pe an, isi refac buletinele si pleaca din tara cum au venit!
    • +5 (7 voturi)    
      Las ca incet incet ... (Joi, 10 ianuarie 2019, 7:46)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui asistat

      va fi buletin strainez, sa nu mai aiba de unde fura PSD ALDE si asistatii lor sociali, Impreuna cu toti aia de la ghisee la care de obicei le platesti ceva si te trateaza cu spatele.
    • +5 (7 voturi)    
      Ești un foarte mare nesimțit (Joi, 10 ianuarie 2019, 7:55)

      SHEAPA [utilizator] i-a raspuns lui asistat

      Spre cunoștința ta generală, românii din diaspora au ajutat cu mai mulți bani această țară decât toți ceilalți investitori puși la un loc.

      Și au făcut foarte rău. Pentru că altfel, cu o inflație galopantă și o economie prăbușită n-ai fi avut acum tupeul să scrii asemenea măgării.
  • +1 (3 voturi)    
    Cea mai cretina masura! (Joi, 10 ianuarie 2019, 10:09)

    Habermas [utilizator]

    Ce-l f...e grija pe Fiscul Romanesc ce face un om care isi duce toata viata lui in alta tara???

    Vrea sa-l determine sa renunte la cetatenia Romana, asa-i? Ca sa rupa legaturile cu Romania si sa nu mai vina la demonstratii anti-PSD, asa-i?

    Idea cu dubla impunere este o idiotenie. Nu asa sa organizeaza lucrurile. PSD vrea sa transforme Romania intr-o puscarie in aer liber. Ca in China.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version