Brexit: Marea Britanie intră în criză de timp. Theresa May a făcut apel la parlamentarii conservatori să-şi unească eforturile pentru reuşita Brexit şi a anunţat că se va întoarce la Bruxelles pentru a discuta cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, plănuind de asemenea discuţii cu toate statele membre UE în următoarele zile. Ea a transmis în scrisoare trimisă către toți cei 317 parlamentari conservatori după ce a suferit o nouă înfrângere în parlament pe 14 februarie că rezultatul este „dezamăgitor” însă a promis că guvernul va continua să lucreze pentru a aduce schimbări la soluţia de rezervă privind graniţa irlandeză. În ceea ce privește modul în care ieșirea Marii Britanii din UE va influența economia României, Republica vorbește despre măsurile care ar fi necesare în contextul unui “Brexit dur”. Astfel, companiile din UE, inclusiv cele din România, trebuie să urgenteze implementarea unor măsuri care să permită continuarea activităților desfășurate după data de 29 martie 2019. O importanță majoră trebuie acordată livrărilor de bunuri în lanț la export, atunci când intervin societăți care acționează drept cumpărători-revânzători, pentru care scutirea de TVA poate fi pusă sub semnul întrebării. Mai mult, prevederile vamale pe baza cărora se stabilește persoana care acționează drept exportator pot influența scutirea de TVA, așa cum este aplicată la acest moment de autoritățile fiscale din România.

businessFoto: Colaj foto

Problema cea mare din sistemul economic nu e neapărat deficitul comercial istoric înregistrat în 2018, adică 15,2 miliarde de euro: ci aceea că 2 miliarde de euro deficit a venit de la mâncare. Poate nici asta n-ar fi cea mai mare problemă: ci aceea că n-am făcut deficit importând icre de Manciuria sau muguri ai unei plante pe care de dispariție; deficitul comercial ne vine de la lapte, carne, legume și fructe – da, 2 miliarde de euro deficit. Și poate nici asta n-ar fi un capăt de țară, dacă am exporta tehnologie de vârf: problema e că deficitul comercial la mâncare a înghițit integral excedentul de la cea mai de vârf industrie a noastră: de la industria auto. Și aici intervine problema exporturilor. Potrivit Adevărul, România a reluat exporturile de carne de oaie şi ovine în Republica Iran, iar în şase luni vor fi exportate circa 800.000 ovine, anunţă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Bun de citit:

Trucul „oraşului ascuns“. Cum poţi obţine bilete de avion mai ieftine, dar cu un risc major. Ce este trucul „oraşului ascuns”? Este atunci când un călător cumpără un bilet de avion către o destinaţie mai puţin populară, deci mai ieftină, care are escală într-o altă destinaţie mai populară, deci de obicei mai scumpă. Dar ceea ce face călătorul este să pună capăt călătoriei în oraşul-escală, scrie Adevarul.

Aproape 40.000 de români au cerut autorizație de intrare în Canada în primul an de la ridicarea vizelor. Circa 4% au fost refuzați, inclusiv pentru antecedente penale grave și falsuri. La începutul anului trecut, în luna februarie, deci la scurt timp de la ridicarea vizelor, presa canadiană relata că renunțarea la obligativitatea vizei pentru cetățenii români. În aceeași lună februarie 2018, un raport al Agenției Canadiene de Servicii de Frontieră relata că ridicarea vizelor a cauzat, în perioada scursă de la 1 decembrie, o creștere notabilă a activității crimei organizate din România care vizează Canada, potrivit Profit.ro.

Economia e blocată: cursul valutar îngheaţă, dobânzile cresc, în lipsa banilor din Bugetul 2019. BNR ar putea injecta piaţa cu lei. Moneda naţională s-a stabilizat săptămâna trecută în jurul valorii de 4,74 lei pentru un euro. ROBOR în schimb tinde să atingă noi maxime. Ambele valori sunt balansate la ora actuală de lichiditatea redusă de pe piaţa interbancară. Ministerul Finanţelor este mai strâns la pungă decât de obicei, în lipsa publicării bugetului pe 2019 în Monitorul Oficial, scrie Economica.