Creșterea costului cu forța de muncă – mult peste pragul de atenție și cea mai mare din UE. România a înregistrat permanent (şi de departe) în ultimii trei ani cele mai înalte ritmuri de creştere a costurilor cu forţa de muncă dintre fostele state socialiste care au aderat la UE. rezultatul a fost depăşirea sistematică din al doilea trimestru al anului 2016 a cotei de atenţie de +12%, impusă pe tabloul de bord al echilibrelor macroeconomice ale statelor membre, scrie cursdeguvernare.ro.

BusinessFoto: Colaj foto

Statul continuă negocierile cu Beretta: Investiție inițială de peste 5 milioane euro. Statul român, prin Ministerul Economiei, continuă negocierile cu Beretta Holding pentru înființarea unei companii mixte care să colaboreze cu Romarm și să producă puști de asalt la Plopeni, Prahova, investițiile inițiale în modernizarea fabricii și în liniile de producție fiind estimate la peste 5 milioane de euro, asigurate exclusiv de către Beretta. Surse din minister susțin că parteneriatul va fi semnat cel târziu în această vară, statul urmând să dețină pachetul majoritar de acțiuni, iar primele arme ar urma să fie livrate spre sfârșitul anului, potrivit Profit.ro.

Bio vs non-bio în magazinele româneşti. Sigla eco face preţul de peste 3,5 ori mai mare, iar peste 80% din marfă e din import. Românii au cumpărat anul trecut produse bio în valoare de 65 de milioane de dolari, cu 30% mai mult decât în urmă cu doi ani. Mare parte din marfă, care poate fi cu până la 3,5 ori mai scumpă decât cea non-eco, provine însă din import. Pentru că în România sunt foarte puţin procesatori, materia primă bio românească pleacă la export pentru a primi valoare adăugată. Lactatele, ouăle şi mierea sunt printre puţinele categorii care provin cu precădere de la fermierii locali, potrivit Economica.net.

„Case” de afaceri la Cluj: 17 ha de birouri programate la Cluj în următorii ani. Peste 90% din cerere vine din IT. Proiecte cu peste 170.000 mp de birouri de clasa A sunt planificate pentru a fi livrate în următorii trei ani în Cluj-Napoca, arată datele centralizate pentru Actualdecluj.ro. Două dintre cele mai importante proiecte care se vor livra anul acesta sunt Advancity şi Scala Center (pe fosta platformă Napochim). Printre proiectele importante care demarează în 2019, urmând a fi livrate în următorii ani, menţionăm: Record Park (Mărăşti, în apropiere de The Office), Hexagon Offices (Calea Turzii), Oxygen Office (Piaţa Abator).

Standard&Poor's va evalua ratingul României în martie. E posbilă coborârea perspectivei sau chiar retrogradare la "junk", din cauza OUG 114. Surse din mediul financiar bancar susţin că la următoarea evaluare a ratingului României, din luna martie 2019, agenţia de evaluare financiară Standard&Poor's nu va rămâne insensibilă la efectele OUG 114/2018. Pe de o parte, analiştii se tem de un downgrade, dacă nu este scos indicele Robor din metoda de calcul a taxei pe activele bancare. Pe de altă parte, surse din mediul financiar cred că va fi vorba de o scădere a perspectivei de rating de la pozitiv la negativ, datorită faptului că se mai speră încă în modificarea ordonanţei, potrivit Economica.net.

TOP Cele mai fiabile maşini second-hand, de trei ani vechime, aflate pe piaţa europeană. Recent apărut, Studiul de Fiabilitate J.D. Power dezvăluie care sunt cele mai fiabile modele de maşini second-hand, vechi de trei ani, aflate pe piaţă. Cercetarea a fost una masivă şi s-a bazat pe declaraţiile proprietarilor, în acest sens fiind intervievate mii de persoane. Categoria SUV-uri mici este condusă de VW Tiguan care este urmat de Kia Sportage. Tiguan are scaune încălzite, echipament modern de infotainment şi un sistem keyless entry&Go. În segmentul SUV-uri mici premium locul întâi este ocupat de Audi Q3, care s-a dovedit o maşină foarte economică la întreţinere, scrie Adevărul.