Consumatorii de energie electrică pot beneficia de preţuri plafonate numai dacă rămân captivi la acelaşi furnizor. Românii care vor să beneficieze de preţuri plafonate la energie electrică în următorii trei ani trebuie să semneze un contract de furnizare pe piaţa reglementată, dar vor putea face acest lucru numai cu furnizorul cu care au deja contract pe piaţa concurenţială. Aşadar, ei sunt captivi furnizorului actual şi preţurilor pe care el le aplica în ianuarie şi februarie pe zona reglementată, scrie Adevărul.

businessFoto: Colaj foto

Românii încep să precomande florile pentru 1 și 8 Martie chiar și cu două luni înainte. Mai mult de 30% dintre cei care comandă flori online pentru diverse sărbători, precum 1 sau 9 Martie, o fac cu cel puțin șapte zile înainte, dar sunt comenzi lansate chiar și la începutul lunii ianuarie. Dacă pentru a-și bucura iubita sau soția cei care efectuează comenzi online plătesc aproape 200 de lei pe un buchet, pentru învățătoarea copilului alocă de zece ori mai puțin, potrivit Profit.ro

Metrorex ar putea lansa săptămâna viitoare licitaţia pentru achiziţia trenurilor pentru Metroul de Drumul Taberei. Licitaţia pentru achiziţia trenurilor care vor circula pe Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon ar putea fi lansată săptămâna viitoare, au spus reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură (API) după o întâlnire cu managementul Metrorex. Iniţial, vor fi cumpărate 13 trenuri pentru secţiunea Drumul Taberei – Eroilor, urmând ca alte 17 trenuri să fie luate pentru continuarea M5 spre Iancului – Pantelimon, scrie Economica.

ANAF se reorganizează din temelii: se întoarce la epoca gărzilor financiare județene după ce a dat cu piciorul reformei cu Banca Mondială. Vama trece din subordinea ANAF în cea a Ministerului de Finanțe, iar cele opt direcții regionale ale Fiscului vor fi desființate, pentru a se înființa 41 de direcții județene, plus una pentru București. Potrivit textului adoptat la Camera Deputaților, Vama va deveni structură separată în subordinea directă a ministrului Finanțelor, iar structura centrală a ANAF nu va mai avea în subordine opt direcții regionale, ci 41 direcții județene și o direcție pentru București, scrie Curs de guvernare.

Firea rămâne bună de plată chiar dacă RADET dă faliment. Primăria ar putea fi executată silit cu până la 3,7 miliarde de lei. Soluţia falimentului regiei de termoficare a Bucureştiului, care a acumulat datorii istorice totale de 3,7 miliarde de lei, cu penalităţi, către producătorul de energie electrică şi termică Elcen, nu exonerează Primăria Capitalei de plata restanţei. Iar Elcen caută avocaţi să dea Primăria în judecată. Elcen poate acţiona în instanţă Primăria Capitalei pentru a cere toţi cei 3,7 miliarde de lei pe care RADET, regia primăriei, i le datorează, chiar dacă RADET intră în faliment sau activele sale sunt trecute la noua companie care va fi înfiinţată, Termoenergetica, scrie Economica.

Compania germană Mennekes, cu venituri de peste 100 milioane euro și operațiuni în circa 90 de țări, intră în România. Producătorul german de echipamente electrice și electronice Mennekes, cu venituri anuale de peste 100 milioane euro și operațiuni în circa 90 de țări, a intrat în România cu o firmă care va deservi industria auto. Înființat în 1935, Mennekes are astăzi circa 1.000 de angajați și fabrici în Germania, Italia, India, Marea Britanie, Franța, SUA, Singapore, Thailanda, Indonezia, China, Rusia. În România, subsidiara Mennekes va opera de la Cluj-Napoca, scrie Profit.ro

Cele mai mari trei bănci din România au făcut un profit net de aproape 4 miliarde de lei, în 2018. ea mai mare creștere de profit net față de anul 2017 a înregistrat-o BCR (+80%, până la 1,202 mld. lei), iar cel mai mare profit este al BRD de 1,546 miliarde de lei (+12%). Costurile absorbției Bancpost au redus creșterea profitului Băncii Transilvania (TLV, simbol bursier) până la 2,82%. Profitul net al băncii a fost de 1.219 miliarde de lei. Activele totale ale celor trei bănci au depășit 200 de miliarde de lei și este foarte probabil ca Banca Transilvania să fi trecut pe primul loc în topul băncilor din România la acest capitol, potrivit Curs de guvernare.