Autostrada de Centură Bucureşti: primul contract va fi semnat sâmbătă, în prezenţa ministrului Transporturilor. Contractul pentru construirea lotului 2 din Autostrada de Centură Bucureşti Sud va fi semnat sâmbătă, 9 martie, cu firma câştigătoare din Turcia Alsim Alarko, în prezenţa ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, au spus pentru Economica surse apropiate situaţiei. Acesta este primul lot pentru care se semnează contract din noua şosea de mare viteză ce va fi construită în jurul Capitalei şi va avea circa 100 de kilometri. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat pe 8 mai 2018 rezultatul procedurii de atribuire a contractului Proiectare și Execuție Autostrada de Centură București Sud lotul 2.

businessFoto: Colaj foto

România, ţara din UE care se împrumută cel mai scump. România este ţara din UE care a ajuns să plătească anul trecut cele mai mari dobânzi la împrumuturile pe termen lung, arată o analiză realizată de analistul Iancu Guda. Acestea sunt de patru ori mai mari faţă de media Zonei Euro şi de aproape trei ori şi jumătate nivelul mediu din UE. Bulgaria se finanţează pe termen lung la o dobândă de cinci ori mai mică comparativ cu România. Astfel, dobânda la care s-a împrumutat România pe termen lung anul trecut a fost de 4,69%. Spre comparaţie, datele pentru statele vecine stau în felul următor: Grecia - 4,19%, Polonia -3,2%, Ungaria - 3,06%, Croaţia - 2,17%, Cehia - 1,98%, UE - 1,38%, Bulgaria - 0,89%, scrie Adevarul.

Proiect imobiliar de peste 100 milioane euro, blocat de locuitorii cartierului bucureștean Floreasca. Autorizația de construcție obținută de dezvoltatorul imobiliar One United și grupul francez de retail Auchan pentru un ansamblu rezidențial, cu spații de retail și de birouri, pe terenul fostei fabrici Automatica din zona Floreasca, investiție de peste 100 de milioane de euro, a fost suspendată în instanță, la cererea asociației care îi reprezintă pe locatarii din zonă. Decizia instanței poate fi atacată cu recurs. Dacă însă decizia de suspendare rămâne valabilă și după recurs, lucrările de construcție trebuie oprite până va fi judecată, pe fond, și solicitarea de anulare efectivă a autorizației, iar perioada de așteptare a deciziei poate presupune mai mulți ani, scrie Profit.ro.

Creşterea costul forţei de muncă pe domenii de activitate. Costul orar al forţei de muncă crescut în trimestrul IV 2018 cu 13,09% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, potrivit datelor anunţate de INS. Este un ritm în uşoară scădere în raport cu valoarea de 13,91% consemnată în trimestrul precedent, dar peste pragul de 12%, stabilit de cerinţele europene de stabilitate macroeconomică. Mai mult, dacă la finele anului trecut creşterea costului cu forţa de muncă a fost aproximativ dublă în raport cu avansul PIB (estimat la 7%), în ultimul sfert din 2018 s-a ajuns la un raport mai mult decât triplu, pe fondul reducerii ritmului de creştere economică la ceva mai mult de patru procente, potrivit Curs de guvernare.

UiPath, primul unicorn românesc, deschide birouri în Italia şi Grecia. UiPath, compania de software de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopţie la nivel mondial, continuă expansiunea şi anunţă deschiderea a două noi birouri din Italia și Grecia. De asemenea, compania l-a numit pe Aldo Maria Camillo Caiani în funcția de director de țară pentru ambele pieţe. Aldo va avea biroul în Italia şi va colabora îndeaproape cu companiile locale pentru a adopta cu succes platforma UiPath Enterprise RPA, potrivit Economica.

Munca la negru şi evaziunea, taxate drastic din acest an. Ce planuri are Guvernul. Guvernul vrea să majoreze substanţial amenzile pentru munca la negru şi evaziunea fiscală, potrivit propunerilor făcute în Planul Anual de Lucru al Guvernului. Pe lista propunerilor de acte normative regăsite în Planul Anual de Lucru al Guvernului pentru 2019 se regăseşte o astfel de iniţiativă la capitolul fiscalitate: „Proiect de Lege privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. (...) Capitolul politici macroeconomice. Fiscalitate. Buget - Majorarea drastică a amenzilor/penalităţilor pentru evaziune şi muncă la negru”, potrivit Adevarul.

Cerere de energie mai mică pentru creștere economică mai mare. Pentru prima dată în istorie, creșterea cererii de energie se va decupla de creșterea economică, ca urmare a reducerii intensității energetice necesare pentru o aceeași unitate de produs intern brut. Pe de altă parte, România se bizuie încă pe cărbune, consumă mai multă energie decât media europeană pentru același euro de PIB, se confruntă cu o inflație de proiecte de strategie energetică, dar și cu taxarea suplimentară în domeniu. Totodată, la nivel global, competitivitatea noilor capacități de energie regenerabilă o va depăși pe cea a generării din combustibili fosili în termeni de costuri până în 2030 și chiar anul viitor în Germania sau Spania, scrie Curs de guvernare.