Cum ar trebui gestionat Fondul Suveran pentru a fi profitabil. Înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii a adus numeroase critici din partea Opoziţiei, partidele reclamând în special controlul politic. Specialiştii spun însă că Fondul poate fi un lucru bun, dacă este gestionat de profesionişti. Ministerul Finanţelor Publice a publicat vineri proiectul privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), considerat un „vehicul public de investiţii financiare/intermediere financiară în acţiuni/participaţii în proiecte/companii profitabile”, cu „rol multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă şi, pe de altă parte, să catalizeze/mobilizeze resurse financiare disponibile către economie şi proiecte rentabile”, scrie Adevărul.

business reportFoto: Colaj foto

Statul a inițiat recuperarea ajutorului de la Oltchim declarat ilegal de Comisia Europeană. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din coordonarea Ministerului Economiei, acționarul majoritar și cel mai mare creditor al Oltchim SA, firmă aflată în insolvență și ale cărei active principale au fost vândute către Chimcomplex la finalul anului trecut, spune că a demarat deja procedurile legale în vederea recuperării de la Oltchim a sumei de 335 milioane euro despre care Comisia Europeană a decis în decembrie 2018 că reprezintă valoarea ajutoarelor de stat ilegale primite de companie din 2012 încoace, decizie pe care însă administratorii judiciari ai Oltchim intenționează să o atace la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), scrie Profit.ro.

Profit din sănătate și mușchi. Un business pentru fitness. Mersul la sală se răspândeşte şi în România, iar din acest obicei se formează o piaţă de câteva sute de milioane de euro. Şi pentru această nişă este nevoie de personal calificat, de proceduri şi metode de lucru, iar câţiva antrenori s-au transformat în antreprenori. Sergiu Voicu a vorbit cu unii dintre ei şi le vedem chiar acum povestea, potrivit Digi24.

Vodafone: interzicerea Huawei ne va costa sute de milioane de lire sterline şi ne va afecta dramatic afacerea 5G. Scott Petty, șeful departamentului de tehnologie al Vodafone, a declarat că interzicerea tehnologiei Huawei pentru 5G din Marea Britanie ar putea "costa sute de milioane și va afecta în mod dramatic afacerea noastră 5G". Scott Petty, a declarat că o astfel de interdicție pusă în practică în Marea Britanie ar însemna ca Vodafone să elimine echipamentul Huawei din rețeaua sa existentă 4G, scrie Economica.net.

Avertisment UE – Datoria externă a României ar putea trece de 60%. Potrivit Raportului de sustenabilitate fiscală pe 2018 al Uniunii Europene (publicat în ianuarie 2019), datoria externă a României ar putea trece pragul de 60% din PIB în mai puţin de zece ani, dacă nu se petrece nicio schimbare în politicile economice aplicate în prezent. De la doar 35,1% din PIB la finele anului trecut, ar urma să depăşim nivelul de 50% din PIB în 2025 şi să urcăm la 61,9% în 2029, scrie Cursdeguvernare.