Business report: Scumpiri record la alimente în prima lună din acest an. Nu a mai fost aşa din 2003; Bilete de tren reduse pentru pensionari sau tichete de masă în loc; O companie municipală vrea să cumpere mobilier stradal pentru București în valoare de până la 110 milioane lei
Bilete de tren reduse pentru pensionari sau tichete de masă în loc. Pensionarii ar putea primi anual şase călătorii de tren reduse la jumătate, iar dacă nu le folosesc vor primi contravaloarea lor în tichete de masă, dacă o iniţiativă legislativă va fi aprobată. Proiectul legislativ a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere. Potrivit iniţiativei, pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii şi asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale vor beneficia anual de şase călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile la trenul de persoane clasa a II-a, la transportul intern comun, scrie Adevarul.
Productivitatea muncii în UE: România campioană lasă în urmă Ungaria, dar pierde din ritmul de creștere în ultimii 2 ani. România s-a situat detaşat pe primul loc între statele UE la creșterea productivității reale a muncii pe persoană angajată în anul 2018 față de anul 2010 (+42,7%) şi pe locul doi, după Polonia, la avansul faţă de anul precedent (3,9% faţă de 4,8% în cazul polonezilor, ambele valori fiind date ca provizorii) . Datele comunicate recent de Eurostat plasează în spatele nostru, dar peste pragul de 120% faţă de valoarea de referinţă statistică fixată pentru 2010, scrie Curs de guvernare.
O companie municipală vrea să cumpere mobilier stradal pentru București în valoare de până la 110 milioane lei. Compania Municipală Străzi Poduri și Pasaje București a lansat o licitație prin care vizează achiziția de mobilier stradal în valoare de până la 110,41 milioane lei (23,2 milioane euro), potrivit unui anunț publicat pe platforma online SICAP. Acordul cadru de furnizare mobilier stradal vizează achiziții cu o valoare cuprinsă între 2,16 și 110,41 milioane lei. Contractul este împărțit în șase loturi, iar mobilierul stradal constă în bănci cu structura de aluminiu, coșuri de gunoi, panouri garduri metalice, grătare protecție arbori, jardiniere și stâlpi delimitatori, citeaza Profit.
Ministerul Agriculturii angajează 200 de persoane pentru ANIF. Numărul maxim de posturi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi unităţilor aflate în subordinea acestuia ar putea ajunge la 14.239, cu 200 de posturi mai mult decât prevede legislaţia în vigoare în momentul de faţă, se arată într-un proiect de hotărâre pentru modificarea HG privind organizarea şi funcţionarea MADR. Toate cele 200 de posturi în plus vor fi alocate Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF) care are, în momentul de faţă, 7.318 de posturi, potrivit notei de fundamentare a proiectului, scrie Economica.
Binecunoscutele necunoscute ale planurilor de înzestrare a Armatei: un raport ROEC. Programul de modernizare derulat de Guvernul României în beneficiul forțelor armate este unul ambițios, atât ca domeniu, cât și în ceea ce privește capacitățile vizate. Sistemele pe care România a început sau plănuiește să le achiziționeze sunt unele înalt-performante, foarte utile în conflicte de intensitate maximă și apărarea teritoriului. Mai mult, majoritatea contractelor includ prevederi privind fabricarea locală a unor componente și transfer de tehnologie care ar conduce la revitalizarea companiilor de stat din industria apărării, potrivit Curs de guvernare.
Fondurile de pensii administrate privat ar putea finanţa Autostrada Unirii. Fondurile de pensii administrate privat Pilon II au 10 miliarde de euro în administrare care ar putea fi folosiţi pentru construirea Autostrăzii Unirii, care să unească Moldova de Transilvania, susţine Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). Potrivit lui, există fonduri europene pentru a scoate Moldova din izolare, iar cofinanţarea internă „s-ar putea realiza din diverse fonduri, inclusiv una care până acum, din motive de mărime, a fost ignorată: fondurile de pensii administrate privat”, scrie Adevarul.

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci