Ars Advertising, o agentie de publicitate care a derulat contracte cu Petrom-OMV, deruleaza o campanie de publicitate agresiva pe Realitatea TV, singurul post tv surprins in campania media pentru privatizarea Antibiotice Iasi cu sprijinul AVAS, desi atat bunul simt cat si parerea unor oameni avizati arata ca aceasta campanie e lipsita de sens.

Pana la ora redactarii materialului, partile implicate in campania de privatizare Antibiotice - AVAS, Antibiotice Iasi si Ars Advertising -, desi au fost contactate in cateva randuri de imagoo.nu, nu au raspuns intrebarilor redactiei decat partial si intarziat, doar prin departamentul de PR al Antibiotice Iasi.

Campania integrata pentru privatizarea Antibiotice are o valoare care, dupa estimarea imagoo, depaseste 1 milion euro, buget administrat de agentia Ars Advertising. Din aceasta suma nu am aflat inca ce procent a fost alocat pentru campania pe Realitatea TV, spotul pentru privatizarea Antibiotice fiind difuzat zilnic, de nenumarate ori, pe postul de televiziune mai sus amintit.

Pentru a afla motivele pentru care o astfel de privatizare are nevoie de o campanie agresiva pe un post de televiziune, am apelat la opinia unui specialist, domnul Dan Barbulescu, presedinte al Cocor S.A. - companie listata la bursa - si fondator al agentiei de rating BERG ( www.rating.ro ) - prima agentie de rating din Romania si prima societate de consultanta de plasament autorizata de CNVM.

Imagoo: Stimate Domnule Dan Barbulescu, ne puteti spune care este rostul campaniei care se deruleaza acum pe Realitatea TV, in conditiile in care publicul tinta al unei privatizari de un asemenea nivel este atins foarte greu sau deloc pe un astfel de canal media?

Dan Barbulescu: "Orice campanie publicitara legata de vanzarea unor actiuni cotate la Bursa de Valori, precum cea de privatizare a societatii Antibiotice, este supusa unei legislatii stricte care ar fi trebuit supravegheata atent nu numai de CNA, ci si de CNVM, dovada fiind ca nu apare nici un astfel de disclaimer. (Ultima campanie similara s-a terminat cu "Dormiti Linistiti" si bani pierduti). Probabil ca nu este adresata investitorilor, ci sindicalistilor care au dat statul in judecata pentru stoparea privatizarii sau, in cel mai pesimist scenariu, pretul la care vrea sa vanda statul este atat de interesant, incat se cauta prin mass-media posesorii unui cont de 150mil euro, fiindca nu prea au avut musterii la caietul de sarcini.

Daca ne doream sa aiba sens si una, si alta (privatizare si campanie publicitara), statul trebuia sa vanda prin oferta publica actiunile, precum a facut la Transgaz sau Transelectrica. Dar la aceste exemple n-a fost nevoie de campanie publicitara, desi au avut succes."

Integral in Imagoo.nu