​Surpriză la licitaţia pentru Autostrada Sibiu – Piteşti: chinezii ar putea reintra în cursa pentru lotul 5. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis pe 2 aprilie contestaţia chinezilor eliminaţi anterior din cursa pentru construirea secţiunii 5 a celei mai aşteptate autostrăzi din România. Mai mult, dacă decizia CNSC nu va fi contestată sau va fi menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, chinezii chiar ar putea câştiga contractul, conform informaţiilor Economica. Asocierea China Railway 14-th Bureau Co Ltd – Viaponte Rom – Viaponte Projetos e Consultoria de Engenharia a depus pe 11 martie 2019 contestaţie la CNSC, după ce fusese eliminată din licitaţia pentru construirea secţiunii 5 Curtea de Argeş – Piteşti din Autostrada Sibiu – Piteşti.

businessFoto: Colaj foto

Ștampila, la un pas de a fi eliminată și din instituțiile statului. Începând din iulie 2017, firmele și persoanele fizice nu mai sunt obligate să aplice ștampila pe niciun document necesar în relația cu instituțiile publice, nici chiar pe contractele încheiate cu statul, după cum a anunțat Profit.ro. Un proiect de lege care stabilește ca nici instituțiile statului să nu mai aplice ștampila pe acte de stare civilă, contracte sau alte document oficial este la un pas de adoptare. Ștampila va mai fi obligatorie pentru stat doar dacă este prevăzută în mod special în vreo lege, potrivit Profit.

Angajații din țara în care se moare de prea multă muncă, nemulțumiți de concediul de 10 zile acordat obligatoriu de autorități. “Nu prea ştiu cu ce să-mi umplu timpul!”. Intrarea într-o nouă eră imperială este întâmpinată cu bucurie în Japonia, însă concediul de 10 zile acordat cu această ocazie tuturor angajaţilor îi nemulţumeşte pe majoritatea japonezilor, arată un sondaj de opinie al cotidianului Asahi. Tradiţionala "săptămână de aur" a fost prelungită, iar vacanţa va dura anul acesta din 27 aprilie până în 6 mai, inclusiv. Sondajul arată că numai 35% din japonezi sunt satisfăcuţi de această măsură, în timp ce 45% se declară nemulţumiţi, citeaza Stirile ProTv.

Inflaţia, afectată de preţurile producţiei industriale. Industria energetică la 12,6%. Producţia industrială care a contribuit cu 23,7% la formarea PIB şi cu 1% din cele 4,1% avans economic pe 2018, prezintă un ritm alarmant de creştere a preţurilor. Respectiv 6,39% pe piaţa internă, mult peste indicatorul pentru populaţie, ajuns la 3,83% după ce coborâse la doar 3,27% la finele anului trecut. Datele prezentate de INS arată o creştere per total ( piaţa internă + piaţa externă) de 4,80% a indicelui preţurilor producţiei industriale (IPPI) în februarie 2019 faţă de februarie 2018, potrivit Curs de guvernare.

În programul Cont Junior s-au înscris doar orfanii. De ce nu vor părinţii să împrumute statul cu 1.200 lei pe an.Programul guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior” prevede în mod expres că „în cazul copiilor ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, depunerea anuală minimă de 1.200 lei se efectuează de către autoritatea tutelară din sume alocate în acest scop de ordonatorul principal de credite”, urmând ca, în cazul în care aceşti copii se înfiază, plata sumei anuale de transferă către părinţi. Un sondaj efectuat de „Adevărul” printre părinţi arată că români nu vor să se lipsească de cei 1.200 lei pe an, pe de o parte din cauza sărăciei, iar pe de alta din cauza neîncrederii pe care o au în guvernanţi.

Ponderea datoriei publice în valută este de peste 52%. Ponderea datoriei în valută în total datorie publică a ajuns la aproximativ 52% la finalul lui 2018. Odată cu împrumutul de 3 miliarde de euro de la sfârşitrul lui februarie şi încă 1,25 miliarde de euro programate până la sfârşitul anului, ponderea acesteia în total datorie externă se va creşte, iar costurile cu plata acesteia cu atât mai mult. Cel puţin patru riscuri însoţesc o pondere majoră în valută a datoriei publice, potrivit Economica.

Compania de construcții a Primăriei Capitalei vrea să cumpere oțel beton în valoare de peste 5 milioane euro. Compania Municipală Trustul de Clădiri Metropolitane București a lansat o licitație prin care vizează achiziția de oțel beton în valoare de până la 27,18 milioane lei (5,7 milioane euro), fără TVA, potrivit unui anunț publicat pe platforma online SICAP. Obiectul achiziției îl reprezintă achiziționarea de oțel beton fasonat și nefasonat, printr-un acord cadru de furnizare, potrivit News.ro. Contractul are o valoarea estimată între 1,35 milioane lei și 27,18 milioane lei, fără TVA, și este împărțit în maximum două loturi, potrivit Profit.

România vrea să joace în Europa energetică subminând investițiile strategice: De 4 ani, multe companii energetice de stat nu și-au făcut măcar jumătate din programul de dezvoltare anual. Marile companii energetice ale statului și-au propus an de an să-și accelereze investițiile, dar în realitate nu au reușit să-și respecte planurile niciodată din 2015 încoace. Asta în condițiile în care România are de jucat un rol important pe piața energetică din regiune. În același timp, Guvernul României, aflat în criză bugetară perpetuă, își obstrucționează propria strategie energetică, prin decizii care diminuează resursele financiare inclusiv ale companiilor pe care le controlează și care au nevoie să-și păstreze calendarul de investiții, potrivit Curs de guvernare.