​Aeroportul Otopeni va începe anul viitor lucrările la un nou terminal. Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) va finaliza în acest an toate exproprierile pentru un nou terminal, iar lucrările propriu-zise vor începe anul viitor, a declarat, vineri, Dragoş Titea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, prezent la conferinţa Ziua Aviaţiei. El a arătat că s-au făcut paşi importanți pentru realizarea liniei de metrou M6 (Gara de Nord - Otopeni), unde lucrările vor începe în acest an. Tot în 2019 vor începe lucrările şi pentru un tren direct Gara de Nord - Otopeni, având termen de finalizare anul viitor, potrivit Economica.

businessFoto: Colaj foto

Consiliul Investitorilor Străini: Atenția prea mare acordată modificărilor sistemului judiciar creează impresia că un mediu de afaceri sănătos nu este o prioritate pentru autorități. Aproape 85% dintre companiile care au participat la un sondaj recent realizat de Consiliul Investitorilor Străini (FIC) susțin că mediul de afaceri din România s-a înrăutățit. Este un procentaj record în sondajul realizat de FIC până în prezent. După OuG 79, la finalul anului trecut, OuG 114/2018 a avut un impact puternic asupra unor sectoare importante din economia românească și a condus și la o scădere semnificativă a Bursei, atât din cauza prevederilor sale, cât și din cauza absenței totale a dialogului și a transparenței, scrie Republica.

Povestea antreprenorilor care îi creditează pe cei care sunt refuzați de bănci. După criza financiară din 2008, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) au avut cel mai mult de suferit în relația cu băn­cile. Astăzi, din perspectiva unei bănci, un startup fără cash flow pozitiv nu este un proiect bancabil, în contextul în care nu are suficiente active prin care să garanteze că-și va achita datoria. Prin urmare, succesul și eșecul ori­cărei afa­ceri noi se bazează pe capacitatea antreprenorului de a găsi forme de finanțare, iar factoring-ul este unul dintre puținele produse financiare care pot ajuta și un antreprenor aflat la început de drum. Pe asta au mizat și fondatorii Instant Facto­ring, primul fintech românesc de micro-factoring online pentru IMM-uri, scrie NewMoney.

Datorii în creștere. Statul vrea să se împrumute și mai mult de pe piețele externe. Plafonul maxim de îndatorare va fi ridicat, astfel încât Finanţele să poată emite obligaţiuni de 8,25 de miliarde de euro sau echivalent, în acest an şi anul viitor. Deja Trezoreria a tras 3 miliarde în acest an, a mai anunţat una de 1,2 miliarde pentru acest an, ar mai rămâne 4 miliarde. Îţi vine să spui că vor reveni pentru 2020, dar nu poţi fi sigur. În discuţie e numai datorie nouă. Ce reprezintă refinanţarea e oricum prins deja în limitele stabilite. Scadenţele 2019-2020 sunt de 3,5 miliarde de euro, potrivit Dig24.

Șanse irosite pentru tinerii care nu muncesc sau studiază. România va avea mai mulţi bani europeni la dispoziţie pentru a susţine angajarea tinerilor şi persoanelor vulnerabile. Ţările ar trebui să aloce minimum 10% pentru tineri a recomandat oficialul. În paralel ministrul român al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a precizat că ţara noastră face din asta o prioritate. Cifrele oficiale arată însă, că până acum am absorbit ZERO procente din banii pentru sprijinirea celor o jumătate de milion de persoane, care au între 15 şi 29 de ani, şi care nu muncesc, nu sunt în şomaj, dar nici la şcoală, potrivit Stirile ProTv.

Acțiunile Disney au crescut cu aproape 11% după anunțarea serviciului Disney+. În același timp acțiunile Netflix au scăzut cu aproape 4%.Anunțul privind data de lansare, prețul și conținutul viitoarei platformei de video streaming Disney+ a contribuit la creșterea semnificativă a prețului acțiunilor Disney și în același timp a determinat o scădere a prețului acțiunilor Netflix. Valoarea unei acțiuni Disney a atins vineri 130,57 dolari, în vreme ce prețul acțiunilor Netflix a scăzut până la 350,11 de dolari, înainte să-și revină ușor. Disney+ este văzut ca unul dintre cei mai mari viitori concurenți pentru Netflix și totodată motivul pentru care conținutul produs de Disney nu se va mai regăsi în catalogul Netflix, potrivit Profit.

Ajutor financiar de 1.000 euro la hectar pentru aproape 40 de producători de usturoi din Buzău. Aproape 40 de producători de usturoi românesc din Buzău şi Râmnicu Sărat s-au înscris în programul Ministerului Agriculturii urmând să beneficieze de un ajutor financiar de 1.000 de euro la hectar, în următorii trei ani, două soiuri autohtone, Benone şi Râmniceanu, fiind în faza de omologare. Potrivit directorului Direcției Agricole Judeţene Buzău, Cosmin Florea, cei mai mulţi beneficiari provin din bazinul legumicol Râmnicu Sărat, scrie Economica.

Reinventarea organizațiilor: firmele viitorului vor funcționa asemenea organismului uman. Lumea se schimbă într-un ritm mai accelerat decât ne-am fi putut imagina vreo­dată, iar businessurile cresc și scad în funcție de modul în care antreprenorii reușesc să–și mențină angajații valoroși în companie. Un studiu realizat de Mercer în 44 de țări, „Global Talent Trends“, dezvăluie câteva dorințe ale angajaților care par să lipsească din peisajul de business românesc: flexibilitate perma­nentă la locul de muncă, respect, angajament față de sănătate și stare de bine și gă­sirea unui scop personal în munca de­pusă. Pe de altă parte, realitatea arată că aceiași angajați sunt foarte puțin implicați, scrie NewMoney.