Cât costă chiria în cele mai mari oraşe din ţară. Cluj-Napoca se situează pe primul loc în clasamentul celor mai mari preţuri medii. Aici, un apartament cu două camere de tip confort 1, construit între anii 1980 şi 2000, poate fi închiriat în continuare cu 400 de euro pe lună. O uşoară scădere a pretenţiilor proprietarilor a avut loc în Bucureşti, unde preţul mediu solicitat pentru o locuinţă similară a ajuns la 360 de euro pe lună (faţă de 370 de euro pe lună). În Iaşi şi Timişoara un apartament de acelaşi tip, cu o suprafaţă utilă cuprinsă între 50 şi 60 de metri pătraţi, costă, în medie, 300 de euro pe lună (la fel ca în trimestrele anterioare). Şi în Braşov, valoarea medie de închiriere pentru o asemenea proprietate s-a menţinut la o valoare de 310 euro pe lună, scrie Adevarul.

businessFoto: Colaj foto

Clienţii Prima Casă vor fi chemaţi de bănci pentru renegocierea contractelor. În urma activării indicelui de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuieşte indicele ROBOR în contractele de credit, şi a unei modificări făcute de Finanţe special pentru Prima Casă, băncile ar urma să cheme toţi clienţii care şi-au luat locuinţă prin acest program pentru renegocierea contractului, au spus surse guvernamentale pentru Economica. Pe de altă parte, Consiliul Economic şi Social (CES) a fost convocat de urgenţă pentru a-şi da avizul pe proiectul de HG care reglementează înlocuirea ROBOR cu IRCC pentru programele de creditare cu garanţie guvernamentală. Surse din piaţă spun că CES nu îşi va da avizul dacă IRCC nu se va aplica şi la creditele în derulare.

Grupurile de întreprinderi străine din România și domeniile în care activează. Schimbările în ierarhie. Germania, Franţa şi Italia sunt ţările care au cea mai mare pondere în economia României după numărul de salariaţi care activează în 80.905 grupuri de întreprinderi, potrivit datelor prelucrate şi publicate de INS pentru anul 2017. Împreună cu SUA şi Olanda, ele controlează majoritatea grupurilor de întreprinderi existente în economia românească. De remarcat modificările semnificative care s-au produs pe parcursul ultimilor doi ani, cu creşteri pentru SUA, Franţa şi Olanda şi scăderi pentru Austria, Germania şi Italia, potrivit Curs de guvernare.

O nouă sărbătoare națională aprobată în România. Românii vor avea o nouă zi de sărbătoare națională, respectiv Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc, care va fi celebrată în prima duminică a lunii octombrie. Inițiatorii legii au vrut instituirea acestei sărbători pentru a celebra bogăția de gusturi și tradiții din țara noastră și pentru a aduce un plus imaginii României și turismului românesc. "Nu există nuntă fără sarmale și nu există campanie militară românească fără fasole la cazan", potrivit expunerii de motive scrie Profit.

Aplicație românească, premiată la New York. Doi specialiști IT și trei avocați români au gândit un ghid juridic interactiv pentru turiști, valabil la nivel mondial. De exemplu, dacă vă pierdeți actele sau nu cunoașteți legislația din zona în care vă aflați, aplicația vă oferă adrese și informații în timp util. Platforma de comunicare gândită de trei avocaţi şi doi specialişti IT îi ajută pe cei care au probleme în vacanţă. Foloseşte inteligența artificială şi este accesibilă prin intermediul Facebook Messenger, potrivit Stirile ProTv.

România, cel mai bun loc din istorie în privința cheltuielilor militare. E pentru prima dată când România întră în Top 40 cheltuieli militare - ocupă chiar ultima poziţie. Anul trecut, ţara noastră a cheltuit 4,6 miliarde de dolari pentru dotarea Armatei. Ceva mai mult au plătit Grecia, Belgia şi Elveţia. Şi Ucraina a alocat mai mulţi bani pentru militari - e drept, forţată de presiunea exercitată de Rusia în zona Mării Negre. Clasamentul e condus, ca în fiecare an, de Statele Unite ale Americii, care au cheltuit aproape 650 de miliarde de dolari. Urmează China, Arabia Saudită, India şi Franţa, în timp ce Rusia a ieşit din top 5, pentru prima dată în ultimii ani, scrie Digi24.

România, locul doi în UE la creşterea comerţului cu amănuntul, în martie. În zona euro, comerţul cu amănuntul a crescut cu 1,9% în ritm anual, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 2,9%. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 4,4%, cele de combustibili au urcat cu 4,1%, iar cele de alimente, băuturi şi ţigări s-au majorat cu 0,4%. În martie, majoritatea statelor a raportat creşteri anuale, singurele scăderi fiind în Slovacia, Austria şi Belgia. Cel mai semnificativ avans anual s-a înregistrat în Irlanda (10,8%), România (9,3%), Croaţia şi Luxemburg, potrivit Economica.

Interesul turiștilor bulgari pentru destinațiile din România este în creștere, dar Sinaia sau Brașov pierd. Interesul bulgarilor pentru destinații turistice din România este în creștere, susțin agențiile de turism din Ruse, potrivit Novinite. Totodată, interesul bulgarilor pentru destinațiile clasice ca Sinaia sau Brașov scade însă în favoarea unor locuri mai puțin cunoscute. Ruse are avantajul de a fi la doar circa 70 kilometri de București, dar numărul de turiști care aleg să viziteze România este în creștere și în alte părți ale Bulgariei. Doar în vacanța de Paște recent încheiată, agențiile de turism din Ruse au organizat excursii în România pentru sute de bulgari, potrivit Profit.