Numai 63.000 de români şi-au făcut cont online la Casa de Pensii, ca să vadă dacă angajatorii le-au plătit contribuţia şi ce stagiu au realizat. Din 2013 până acum, puţin peste 63.000 de oameni şi-au făcut cont online pe portalul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), ca să afle ce stagiu de cotizare au realizat la sistemul asigurărilor sociale până acum şi ca să verifice dacă angajatorii pentru care au lucrat până acum le-au şi plătit, pe toată durata derulării contractului de muncă, contribuţia la pensie, reţinută din salariu. Majoritatea oamenilor care şi-au făcut cont pe portalul Casei de Pensii sunt din Bucureşti, Dolj, Mureş, în această succesiune, au spus pentru Economica oficialii CPP.

businessFoto: Colaj foto

Românii de la sate au descoperit cumpărăturile online. Ce comandă cel mai des. Tot mai mulţi români din mediul rural descoperă cumpărăturile online spun, reprezentanții magazinelor de profil. Numărul lor a crescut cu aproape 40 la sută doar anul trecut. Oamenii cumpără în mod special lucruri care să îi ajute în gospodărie: electrocasnice mici, dar şi cărţi. Şi asta, pentru că în sate nu există librării. Georgiana din Săbăreni, judeţul Ilfov, a primit coletul cu hăinuţe pentru copil. Nu este la prima comandă online. Pe uliţa ei mai sunt şi alţi clienţi care fac cumpărături online cu ajutorul generaţiei tinere, potrivit Stirile ProTv.

Primul muzeu digital din România, inaugurat la Sibiu. Micro-Folie Sibiu, primul muzeu digital din România, a fost inaugurat oficial, sâmbătă, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și al Sezonului România-Franța. Michèle Ramis, ambasadoarea Franței în România, Daniela Câmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, Constantin Chiriac, președintele FITS, Andrei Țărnea, comisarul general al Sezonului România-Franța 2019 în România, au inaugurat oficial Micro-Folie Sibiu, primul muzeu digital din România, citează Profit.

Piaţa de îngheţată din România ar putea depăşi 600 de milioane de lei, în 2019. Conform datelor centralizate de către consultanţii de la Frames, cifra de afaceri a firmelor din acest sector a crescut de la 396,3 milioane de lei în 2010 la 531,8 milioane lei, în 2017. Anul trecut, estimările Frames indicau un business de peste 600 de milioane de lei, iar pentru 2019 suma va fi depăşită, ca urmare atât a creşterii consumului, cât şi a scumpirilor din acest an. Potrivit sursei citate, din cele peste 200 de companii producătoare, numai şapte sunt din zona mijlocie mare, restul activând în sectorul întreprinderilor mici şi microîntreprinderilor, cu o medie de 17 angajați la nivelul industriei, scrie Economica.

Cât câștigă un contabil în România. Este una dintre cele mai căutate meserii de pe piața muncii. Mii de absolvenți ies, anual, de pe băncile facultăților cu profil economic din toată țara. Mulți dintre aceștia ajung să lucreze în domenii conexe sau chiar complet diferite de cel pentru care s-au pregătit în cei trei ani de studii universitare. Sunt, însă, destul de mulți care iau calea contabilității, fie pe cont propriu, fie ca angajați în companii. Potrivit Paylab.ro, comparatorul de salarii lansat de eJobs România, un expert contabil are în medie un salariu de 3.930 de lei net, adică bani în, citează Libertatea.

Şantierul Naval Orşova va primi în sfârşit banii pe navele construite pentru olandezi în 2010. Şantierul Naval Orşova a câştigat, după nouă ani, la Curtea de Arbitraj din Rotterdam, procesul cu firma Veka Shipbuilding BV din Olanda, companie care nu plătise construcţia a două nave costiere, în baza unor contracte semnate în 2010. ”Şantierul Naval Orşova informează acţionarii şi investitorii că în litigiul dintre societatea noastră şi firma olandeză Veka Shipbuilding BV, aflat pe pe rolul Curţii de arbitraj de la Rotterdam, privind cererea noastră de obligare a clientului pentru asigurarea plăţii celor două nave costiere tip BT4500 construite şi neplătite de client, s-a pronunţat o hotărâre favorabilă companiei noastre, respectiv: obligarea firmei olandeze Veka Shipbuilding BV la deschiderea acreditivelor pentru cele două nave, la nivelul preţului convenit anterior de părţi, scrie Adevarul.

Peste 241.000 de autoturisme noi și rulate, înmatriculate în primele cinci luni în România. Înmatriculările de autoturismelor noi și second hand înregistrate în România, în primele cinci luni din 2019, au ajuns la 241.629 de unități, din care peste 184.000 sunt din categoria "rulate", relevă statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Conform statisticii, în intervalul ianuarie - mai 2019, înmatriculările de autoturisme au scăzut cu 1,31% comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, citează Profit.

Ce vacanțe caută turiștii români în exterior și cei străini în România. Într-un top 3 al celor mai solicitate destinații primul loc este ocupat, bineînțeles, de Antalya. Prețurile pentru un sejur de 7 nopți pornesc în acest moment de la 491 euro/persoană. Destinația pe care turiștii au ales-o pentru relaxare luxury este Thailanda, la fel ca anul trecut. Până în acest moment, cea mai scumpă vacanță a fost un sejur pentru 2 persoane în Phuket, pentru care turiștii au plătit 10.000 de euro pentru 7 nopți de cazare într-un hotel de 5* în vilă privată cu piscină, scrie Economica.