Business report: Companiile publice, raiul angajaţilor la stat. FMI denunţă salariile prea mari; Lovitură de la UE pentru Germania. Ce se întâmplă cu taxa pe autostrăzi pe care trebuie să o plătească șoferii străini
Eugen Teodorovici se pregăteşte să-l înlocuiască pe Mugur Isărescu la BNR. Cursa pentru viitorul post de guvernator al Băncii Naţionale s-ar da între Cristian Popa, fost viceguvernator BNR din partea PNL, şi ministrul de Finanţe de azi, aflat la al treilea mandat de ministru în trei guverne diferite, Eugen Teodorovici. Isărescu spune că se va retrage anul acesta pentru că împlineşte 70 de ani. Piaţa financiară externă spune că, fără continuitate în politica monetară pusă pe picioare de Isărescu, multe aspecte benefice ale economiei româneşti se pot clătina puternic, inclusiv ratingul de ţară scrie Economica.
Companiile publice, raiul angajaţilor la stat. FMI denunţă salariile prea mari. În companiile din România deţinute de stat, salariile sunt cu peste 80% mai mari decât salariul mediu din sectorul privat, arată un raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI) ce analizează datele pentru anul 2016. În condiţiile în care un angajat mediu din privat câştiga atunci, în medie, un salariu brut de 2.729 lei, putem estima că un angajat dintr-o companie de stat câştiga aproape 5.000 de lei, scrie Adevarul.
UE a înregistrat un excedent al balanței comerciale de 1,4 miliarde de euro. În aprilie, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 171,1 miliarde de euro, în creștere cu 10,2% față de 155,3 miliarde euro în perioada similară din 2018, în timp ce importurile UE au urcat cu 8,6%, până la 169,7 miliarde de euro. În primele patru luni din acest an, UE a înregistrat un deficit al balanței comerciale de 21,7 miliarde de euro, față de un deficit de 10,3 miliarde de euro în perioada similară din 2018, scire Profit.ro
Mai ceva ca Făt-frumos: Deficitul de cont curent – dublat într-o singură lună, datoria externă sare brusc și mult peste suta de miliarde de euro. Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, după primele patru luni ale anului curent, un deficit de 2,306 miliarde de euro, adică 0,77% din PIB estimat pentru 2019 (217,5 miliarde euro). De reţinut faptul că acest rezultat negativ aproape s-a dublat într-o singură lună, la finele lui martie valoarea consemnată fiind de -1.202 milioane euro, potrivit Curs de Guvernare.
Lovitură de la UE pentru Germania. Ce se întâmplă cu taxa pe autostrăzi pe care trebuie să o plătească șoferii străini. Intenţia Germaniei de a introduce o taxă pe autostrăzi pentru automobiliştii străini îi discriminează pe aceştia şi încalcă legislaţia Uniunii Europene, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Taxa ar fi afectat în special străinii care locuiesc în apropierea granițelor statelor lor cu Germania și care se deplasează frecvent în această țară, conform InCont.ro
ANAF pregătește o aplicație pentru românii cu bani nedeclarați. ANAF dezvoltă o aplicație care va analiza situația persoanelor fizice în funcție de mai multe criterii de risc fiscal, urmând ca, pe baza rezultatului, să decidă dacă trece sau nu la o verificare amănunțită. Aplicația Fișă de Risc Fiscal pentru persoane fizice va fi similară cu cea folosit deja în cazul firmelor, Fișă de Risc Fiscal pentru persoane juridice, scrie profit.ro
Se schimbă regulile de furnizare a energiei electrice. Noua legislaţie va preciza în mod clar că furnizorul de energie electrică nu are dreptul de a denunţa unilateral contractele de furnizare de energie electrică încheiate cu clienţii finali. Doar consumatorul de energie electrică are acest drept. Este introdus, de asemenea, termenul de „prosumator“, adică atât consumator, cât şi producător de energie electrică, scrie Adevarul.
Ministrul federal al Economiei are o misiune grea în China. Pe de-o parte avem conflictul comercial SUA-China. Pe de altă parte, fecare a doua companie germană se plânge de condițiile dificile din China. Ministrul federal al Economiei, conservatorul Peter Altmeier, un apropiat al cancelarei Angela Merkel, nu poate ignora o atare situație, fiind de așteptat ca, pe parcursul vizitei sale de trei zile la Beijing, să medieze diferendul comercial. "Învinovățirile reciproce de la mii de kilometri distanță nu prea au sens", a afirmat Altmeier pentru agenția Reuters înainte de a decola spre China, țară pe care o vizitează pentru a doua oară anul acesta, relatează Deutsche Welle.
- +2 (2 voturi)Complita veste cea ca coafatul Teodorovici (Miercuri, 19 iunie 2019, 9:12) cartofil [utilizator]poate ajunge guvernatorul BNR. Chiparosul asta caruia i-au trebuit 4 ani ca sa reuseasca odata la admitere, la ASE, pe 5000 de locuri o sa distruga ultimul loc salubru din Romania, BNR. Sa nu mai vorbim ca individul este un agent de influenta al Moscovei. Si mai este si un mare hotoman. Numai dintr-un salariu de bugetar, caci chiparosul a fost bugetar din frageda pruncie, a reusit sa-si cumpere 6 vile in buricul Bucurestilor.raspunde trimite

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8