Cele mai scumpe orașe din Europa pentru angajații străini. Cele mai scumpe trei orașe din Europa pentru angajații străini sunt toate în Elveția - Zurich, Berna și Geneva -, potrivit unui nou sondaj realizat de compania de consultanță Mercer. Hong Kong a fost ales în fruntea clasamentului, Tokyo vine pe locul al doilea, iar Singapore pe locul trei, în timp ce capitala coreeană Seul pe locul patru, ceea ce înseamnă că Zurich este locul cel mai scump din Europa pentru muncitorii străini, potrivit Profit.

BusinessFoto: Colaj foto

Medicamentele inovative – negocierile: problema bugetară a statelor, problemele cu cercetarea și avizarea ale industriei. Un grup interministerial discută cu furnizorii de medicamente încă de anul trecut o nouă formulă pentru taxa clawback, care a ajuns la 24,6%. Din 2011 a fost făcută o singură amendare a mecanismului existent, în decembrie 2018, când valoarea bugetului trimestrial alocat medicamentelor (BAT) a crescut cu 80 de milioane de lei și s-a stabilit indexarea acestuia cu inflația anuală, conform Curs de Guvernare.

Câștigurile nete ale salariaților din București, mai mari cu 15% în aprilie decât în anul anterior. Pensiile din Capitală, în creștere cu 10%. Numărul salariaților din Capitală a ajuns, la finele lunii aprilie 2019, la 1.030.688 persoane. Față de luna anterioară, creșterea a fost de doar 14 persoane, în timp ce comparativ cu luna aprilie a anului trecut avansul a fost de 17.926 salariați (+1,77%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Câștigul salarial mediu brut era, la finele lunii aprilie 2019, de 6.686 lei, în scădere cu 53 de lei față de nivelul din martie, de 6.633 lei, scrie Profit.

Bilanțul proiectelor de infrastructură în primele șase luni din 2019: proiecte în construcție, contracte semnate și licitații lansate. După cele șase luni din acest an, ministrul Transporturilor a redus estimarea de kilometri de autostrada care vor fi deschiși circulației în 2019 la 100, de la 120, numărul dat de Compania de Drumuri. În acestă perioadă s-au semnat mai multe contracte pentru diferite obiective de infrastructură, precum Centura București Sud sau construcția primei secțiuni din autostrada Pitești-Sibiu și au fost scoase la licitație mai multe proiecte, relatează wall-street.

Probleme pentru Prima Casă! În prima jumătate a anului, garanțiile au scăzut cu 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2018. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a acordat în prima jumătate a acestui an 6.600 de garanții și promisiuni de garantare pentru programul Prima Casă, reprezentând 60% din numărul înregistrat în același interval al anului trecut, când s-au acordat 11.000 de garanții. De asemenea, față de prima jumătate a anului 2018 există o ușoară creștere a valorii medii a garanțiilor și promisiunilor de garantare, de aproximativ 6%, circa 103.000 lei, față de 97.000 lei în 2018, cauzată probabil de creșterea prețurilor locuințelor, notează Economica.

Lovitură pentru cei care au centrale termice de apartament. Asigurarea consumului de gaze al clienţilor casnici şi al centralelor care produc căldură va fi o provocare, dacă iarna următoare va fi una dificilă, iar furnizorii de gaze nu primesc cantităţile necesare din timp, au declarat reprezentanții E.ON România. „ Dacă pe fondul plafonării preţului la 68 lei/MWh va creşte consumul casnicilor şi al producătorilor de energie termică este posibil să crească importurile în iarnă pentru acoperirea necesarului de consum al pieţei libere”, au adăugat ei conform Capital.

Mai puțin de jumătate dintre candidați își negociază salariul la interviul de angajare, deși angajatorii sunt dispuși să ofere și cu 25% mai mult. Aproape un sfert dintre angajatori spun că sub 10% dintre candidații care se prezintă la interviu negociază salariul oferit, în timp ce aproape 40% afirmă că între 10 și 50% dintre cei intervievați fac acest lucru. Doar unul din zece recrutori susține că procentul candidaților care își negociază salariul este între 75 și 100%. Cu toate astea, peste șase din zece angajatori spun că salariul oferit unui candidat este negociabil. În cea mai mare parte (56,6%), recrutorii declară că suma oferită poate fi negociată cu până la 25%, scrie Incont.