Studiu. Bucureştenii câştigă aproape dublu faţă de harghiteni. Cele mai bănoase domenii şi judeţe din România. Jumătate din angajaţii din România sunt plătiţi cu salariul minim, iar salariaţii din Bucureşti câştigă de aproape două ori în medie mai mult decât cele mai sărace judeţe, arată un studiu amplu realizat de experţi în domeniul salariaţilor din compania Syndex, care ilustrează prăpastia din piaţa muncii. Pe lângă Capitală, doar în judeţele Timiş, Cluj şi Ilfov salariul mediu net a fost peste media naţională, el fiind de 2.728 lei, 2.663 lei şi 2.622 lei. Cele mai apropiate de media salarială naţională sunt judeţele Sibiu (2.366 lei), Argeş (2.357 lei), Braşov (2.355 lei) şi Iaşi (2.295 lei), conform Adevarul.
Hidroelectrica se judecă de 3 ani cu Guvernul pentru a recupera banii promiși de Adrian Năstase pentru reabilitarea ecluzei de la Porțile de Fier I. Suma de bani aflată în joc se ridică la aproape 148 milioane lei, respectiv peste 31 milioane euro, și, potrivit companiei, neachitarea ei de către Guvern a reprezentat una dintre cauzele intrării în insolvență în 2012 a Hidroelectrica. Ministerul Energiei deține 80% din acțiunile Hidroelectrica, restul capitalului fiind în posesia Fondului Proprietatea. Lucrurile sunt cu atât mai complicate la Hidroelectrica, care are un acționar minoritar puternic, plus obiectivul asumat de a se lista la Bursă, relatează Profit.
Pensiile: dispunerea exclusiv electorală a creșterilor, bugetul românesc și modelul grecesc. Valoarea punctului de pensie a crescut în ultimii trei ani cu circa 10%, în timp ce salariul mediu brut din care se percep taxele necesare plăţii pensiilor s-a majorat sistematic, cu peste 14%. De fapt, ritmul lor de creştere a fost sub cel dat de sursa de finanţare, salariile brute. Paradox doar aparent, sunt bani pentru anul 2019 şi începutul lui 2020, dar, cu siguranţă, nu vor mai fi bani din primăvara lui 2020 încolo, dacă se aplică actualele creşteri prevăzute înainte de alegeri, potrivit Curs de Guvernare.
Primul tronson de autostradă făcut de chinezi? CNAIR, obligată a doua oară să primească China Railway în cursa pentru lotul 5 din Sibiu – Pitești. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis pe 4 iulie contestația asocierii China Railway 14-th Bureau Co Ltd – Viaponte Rom împotriva deciziei prin care a fost exclusă a doua oară din cursa pentru secțiunea 5 a celui mai important proiect rutier al României. Astfel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este obligată, a doua oară, să reia în calcul oferta chinezilor care, înainte de excludere, se afla pe primul loc, scrie Economica.
Internaționalizarea afacerilor românești – o perspectivă a momentului. Exportatorii români par a traversa o perioadă de stagnare, presați de problemele legate de forța de muncă, dar și de dificultatea de a se menține competitivi într-un context marcat de creșteri ale costurilor de producție și ale costurilor legate de angajați. Indicatorul folosit de Eurostat pentru a măsura importanța relativă a investițiilor românești de peste hotare este de doar 0,3% din PIB în cazul României, în condițiile în care pentru Ungaria depășește 130% din PIB, conform Curs de Guvernare.