5 bănci majore, inclusiv JP Morgan și Barclays - ținta unui proces colectiv pentru manipularea pieței valutare. Cinci bănci importante, JP Morgan, Barclays, UBS, RBS și Citigroup, sunt ținta unui proces colectiv în Marea Britanie, legat de manipularea piaței valutare. Investitorii care au acționat în instanță cei 5 giganți de pe piața bancară caută despăgubiri de circa 1,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. "Mesajul este foarte clar - vrem ca piețele să funcționeze corect", spune Michael O’Higgins, președintele unui fond de pensii și unul dintre inițiatorii procesului din Marea Britanie, potrivit Profit.ro. Procesul momentului în sistemul bancar: Investitorii dau în judecată unele dintre cele mai mari bănci din lume printre care UBS, Citigroup şi JP Morgan, titrează și Business Magazin.

BusinessFoto: Colaj foto

Firmele care fac cei mai mulţi bani în fiecare judeţ al ţării. Majoritatea firmelor care au cele mai prospere afaceri din judeţele în care sunt înregistrate sunt controlate de investitori străini: 34 de societăţi din 42 (luând în calcul şi Capitala), reiese dintr-o analiză făcută de Economica pe baza datelor pe care ONRC ni le-a comunicat. Cele opt judeţe în care românii fac cei mai mulţi bani sunt: Bacău – Dedeman, Harghita – Romaqua Group, Sibiu – Romgaz, Vâlcea – Oltchim, Mehedinţi – Combinatul de Celuloză şi Hârtie SA, Complexul Energetic Oltenia – Gorj, Vrancea - Vrancart, scrie Economica.net.

România s-a situat în luna mai pe locul doi în topul scăderilor producţiei industriale din ţările UE. Potrivit datelor comunicate de Eurostat, România s-a situat în luna mai pe locul doi în topul scăderilor producţiei industriale din ţările UE în raport cu luna precedentă şi pe locul trei în diminuarea producţiei industriale faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Comparativ cu luna precedentă, cu o valoare de -1,2%, ne-am plasat între Finlanda (-2,9%) şi Croaţia (-1,7%). Per total în UE, în mai 2019 faţă de aprilie 2019, producţia industrială a crescut cu 0,8% iar în Zona Euro şi cu 0,9%, scrie cursdeguvernare.ro.

Director YouTube: Platforma are nevoie de un nou set de reguli şi legi. Tot mai mulți oameni rău intenționați au apărut. Platforma video YouTube are nevoie de un nou set de reguli şi legi în lupta diminuării discursului instigator la ură, rasismului şi dezinformării, este de părere Neal Mohan, CPO al companiei deţinute de Google.Mohan, al doilea în ierarhia companiei, a declarat pentru AFP: „YouTube a devenit un mare oraş. Tot mai mulţi oameni rău intenţionaţi au apărut. Şi, la fel ca într-un oraş mare, este nevoie de un nou set de reguli şi legi şi un fel de regim de reglementare”, potrivit News.ro.

Lira sterlină atinge un nou minim din ultimii peste 2 ani față de dolar. Lira sterlină a coborât, luni, la un nou minim al ultimilor doi ani în raport cu dolarul american, după ce guvernul britanic a anunțat că statul își intensifică puternic pregătirile pentru un Brexit fără acord. Moneda britanică s-a depreciat față de toate valutele rivale majore. Marea Britanie își intensifică puternic pregătirile pentru un Brexit fără acord și va fi gata să iasă din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, potrivit Profit.ro.

Centura București: constructor din Slobozia atacă la Curtea de Apel câștigarea tronsonului DN 2 - A2 de către italienii de la Tirrena. Povestea fără sfârșit a modernizării Centurii Capitalei continuă cu o nouă luptă la Curtea de Apel București. Constructorul din Slobozia Oyl Company Holding contestă și în instanță câștigarea contractului pentru tronsonul DN 2 - A2 de către italienii de la Tirrena Scavi. Contractul estimat la 339 milioane de lei prevede execuția lucrărilor pentru modernizarea a 11,5 km din Centura rutieră a Municipiului București, sectorul DN 2 (km 12+300) - A2 (km 23+750), constand în principal în sporirea capacității de circulație de la 2 la 4 benzi, scrie Economica.net.