Pensia cu poștașul costă de opt ori mai mult comparativ cu pensia încasată pe card. Doar 40% din pensii sunt virate pe card. Costul pentru plata unei pensii prin intermediul companiei Poșta Română este de peste opt ori mai ridicat comparativ cu plata aceleiași pensii prin virament bancar. Numărul persoanelor care încasau, la finele anului trecut, pensie prin bancă era de 1,87 milioane de persoane, doar 40% din totalul de 4,68 milioane de pensii în plată, conform Profit.ro

Business reportFoto: Colaj foto

Telegondola din staţiunea Borşa va fi construită de un consorţiu de firme româneşti şi străine. Licitaţia pentru lucrările de execuţie a telegondolei din staţiunea montană Borşa, situată la poalele Munţilor Rodnei, a fost câştigată de un consorţiu de firme româno-austriece-italiene. În urmă cu o săptămână, ministrul Turismului semna în oraşul Borşa, în prezenţa reprezentanţilor Consiliului Judeţean Maramureş, contractul de finanţare a investiţiei evaluate la peste 18 milioane de euro, potrivit Economica.

Ţara în care trăieşte cea mai mare comunitate de români se apropie de recesiune. Circa un milion de români care muncesc şi trăiesc în străinătate vor fi puternic afectaţi de stagnarea creşterii economice a ţării care-i găzduieşte, arată date oficiale publicate de Institutul de Statistică. Potrivit ISTAT (institutul de statistică al Italiei), economia Italiei a înregistrat o creştere zero în trimestrul doi din 2019, după un avans de doar 0,1% în primele trei luni din acest an, în condiţiile în care nici comerţul şi nici cererea internă nu au avut o contribuţie pozitivă, scrie Adevarul.

Cum atrag vecinii bulgari investiții gigant în țară: “Dacă Volkswagen nu alege Bulgaria pentru noua fabrică, demarăm negocieri cu Hyundai”. Bulgaria rămâne în cursa pentru o nouă fabrică Volkswagen, însă, în cazul în care grupul german alege Turcia, autorităţile de la Sofia vor începe negocierile cu producătorul auto sud-coreean Hyundai, a declarat ministrul Economiei, Emil Karanikolov. Presa internaţională a speculat că Turcia este favorită, deoarece Qatar - care deţine o participaţie de 17% la grupul german - are o influenţă decisivă în privinţa deciziei şi sprijină autorităţile de la Ankara pentru a obţine investiţia, conform InCont.

Dacia, campioana Europei în ce privește creșterea cotei de piață. Ce procentaj a obținut. Constructorul din Mioveni se poate lăuda cu cea mai mare creștere a cotei de piață dintre toți producătorii din Europa. După primele șase luni ale anului, Dacia a reușit să atingă o cotă de piață de 3,73% în Uniunea Europeană. Prin comparație cu perioada ianuarie-iunie 2018, creșterea procentuală este de aproape 0,5% – cea mai mare ascensiune de care a avut parte vreun constructor auto în Europa, în acest interval, potrivit auto-bild.

UE cere Franţei să recupereze ajutorul ilegal de 8,5 milioane euro acordat Ryanair. Comisia Europeană a cerut vineri Franţei să recupereze ajutorul ilegal în valoare de 8,5 milioane euro acordat Ryanair la aeroportul din Montpellier deoarece i-a oferit operatorului aerian irlandez un avantaj nedrept. Ryanair a utilizat aeroportul din sudul Franţei până în aprilie 2019. Comisia Europeană a demarat o investigaţie în urma plângerii unui rival al Ryanair, notează Economica.

Patru ţări în care nu se plăteşte nicio taxă. Cum poţi ajunge să trăieşti acolo. Emiratele Arabe Unite: Există mai multe ţări în Orientul Mijlociu care nu au o taxă pe venit, iar EUA sunt considerate printre cele mai atractive, cu un guvern şi economie relativ stabile. EUA au o economie înfloritoare şi un mediu multicultural mai dezvoltat decât în alte ţări din Orientul Mijlociu. Au restaurante bune, iar opţiunile de divertisment sunt la fel. Au de asemenea facilităţi educaţionale dezvoltate şi o populaţie mare vorbitoare de limba engleză, scrie Business Magazin.