Cum merge acum afacerea panourilor fotovoltaice puse acasă. Statisticile oficiale încă nu oferă date despre numărul persoanelor fizice care au devenit şi producători de energie electrică şi vânzători în reţelele electrice (prosumatorii) dar sunt publice câteva date despre cum merge această afacere, aflată încă la început în România. Preţul la care furnizorii sunt obligaţi să cumpere energia electrică de la prosumatori este reglementat-media de preţ a anului precedent de pe piaţa spot (PZU). Pentru acest an, preţul este de 223 de lei/MWh, conform Economica.net.

BusinessFoto: Colaj foto

Acțiunile Renault scad cel mai mult de la arestarea lui Ghosn după revizuirea țintelor de profit și venituri. Acțiunile Renault s-au depreciat cu până la 15% vineri, cel mai abrupt declin din noiembrie anul trecut, după ce constructorul auto francez și-a revizuit în scădere țintele de venituri și profit. În jurul orei 17:20 (ora României), titlurile companiei erau cotate la 48,31 de euro, cu 11,94% sub referința de joi. Acțiunile rivalilor europeni au avut, de asemenea, o evoluție negativă, indicele industriei de profil coborând cu 2,7%, scrie Profit.ro

Sărăcia tinerilor ne face campionii inegalității sociale. România s-a remarcat din nou din perspectiva ratei foarte ridicate de risc la sărăcie şi excludere socială, cu 32,5% din populaţie (aproape șase milioane și jumătate de persoane), imediat după Bulgaria, care în statistica întocmită de Eurostat figurează cu o proporţie de 32,8%. Ce ar trebui subliniat, însă, pentru politicile sociale, este reperul faţă de care s-a făcut raportarea, potrivit Curs de Guvernare.

Cine este miliardarul care vrea să cumpere PRO TV. Cel mai bogat om din Cehia, Petr Kellner, a intrat în business la începutul anilor ’90, imediat după Revoluţia de catifea, când vindea produse de papetărie şi birotică. „Apoi a împrumutat 1 milion de dolari şi a pus bazele unui fond de investiţii pe care l-a folosit pentru a cumpăra un pachet majoritar de acţiuni în cadrul celui mai mare asigurator din Cehia în momentul privatizării acestuia“, scrie Forbes potrivit Adevărul.ro

Mai multe slujbe decât doritori să le ocupe. Tinerii merg la târgurile de joburi doar ca să își păstreze ajutorul de șomaj. Într-o perioadă în care România se confruntă cu o lipsă acută de angajaţi, în târgurile de locuri de muncă pentru absolvenţi, bate vântul. Angajatorii se plâng că nicio ofertă nu îi mulţumeşte pe tineri. Șomer: "Am mai căutat, dar tot la fel, muncă multă şi salariul minim pe economie sau chiar mai puţin”, relatează incont.ro

Apocalipsa rectificării bugetare a Guvernului demis: copiii din 45 de oraşe vor învăţa în frig. Pe străzi va fi beznă. Asociaţia Oraşelor din România îşi exprimă indignarea faţă de rectificarea de buget necugetată a Guvernului demis, care pune oraşele mici şi mijlocii din România în situaţia de a nu avea bani pentru încălzirea şcolilor. AOR a susţinut şi argumentat, constant, alocarea de sume suplimentare care să aducă cele 45 de oraşe discriminate la un buget minim de funcţionare de 1.000 lei/locuitor/an, scrie Adevărul.ro