Topul celor mai mari exportatori ai României în 2019: primii cinci au adus mai puțini bani în țară față de anul trecut. Cei trei giganți din industria auto - Dacia, Ford și Daimler -, Rompetrol Rafinare și Honeywell, primii cinci cei mai mari exportatori ai României, au generat în primele șapte luni ale anului exporturi în valoare totală de peste 6,1 miliarde de euro, în scădere față de perioada similară a anului trecut. În total, în primele șapte luni ale anului, România a exportat marfă în valoare de 40,7 miliarde de euro, față de 39,8 miliarde de euro aduși în țară în perioada similară a lui 2018, potrivit Economica.net.

BusinessFoto: Colaj foto

Viitorul forței de muncă: Durata de muncă așteptată în România – sub nivelul din anul 2000. Durata de muncă în România s-a redus cu doi ani și jumătate în perioada 2000 – 2018, potrivit datelor publicate de Eurostat. Mai mult, raportul dintre situaţia de la noi şi media UE s-a inversat de la începutul secolului. Atunci, noi aveam o durată de muncă aşteptată a fi de 36 de ani faţă de doar 32,9 ani media europeană. Anul trecut, noi eram la 33,5 ani, semnificativ sub media UE, majorată între timp la 36,2 ani. De reținut, România este singura ţară membră UE în care durata de muncă a scăzut față de anul 2000, scrie Curs de Guvernare.

Cel mai mare producător mondial de bancnote nu poate pune capăt pierderilor. Acțiunile companiei De La Rue, cel mai mare producător de bancnote din lume, au atins miercuri cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii, după ce compania britanică și-a revizuit estimările de profit pentru a doua oară în decursul ultimelor cinci luni. De La Rue, companie care tipărește aproximativ șapte miliarde de bancnote și 15 milioane de pașapoarte pe an, a avertizat că profitul său anual va fi semnificativ mai mic decât așteptările pieței, rezultatele pe primele șase luni fiind posibil să fie de ordinul câtorva milioane de lire comparativ cu 17 milioane lire sterline (22 milioane dolari) în perioada similară a anului trecut, notează Profit.ro

CFR Călători lansează licitaţie pentru trenuri diesel noi şi se aşteaptă să primească 90% din ramele electrice cumpărate de ARF. CFR Călători lansează licitaţie pentru achiziţia de automotoare diesel noi şi ar urma să primească 90% din automotoarele electrice care vor fi cumpărate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în raport cu cota sa de piaţă, potrivit şefului companiei, Valentin Dorobanţu. Operatorul naţional de transport feroviar de călători va lansa licitaţie pentru achiziţia a 8-9 trenuri diesel noi, documentaţia fiind acum trimisă la Jurnalul European al Achiziţiilor Publice, potrivit Economica.net

Cât costă facilitățile de lux din proiectele rezidențiale noi. De regulă, cele mai comune facilități și servicii oferite de către dezvoltatorii imobiliari în cadrul proiectelor de locuințe sunt locurile de joacă pentru copii, spații verzi, servicii de pază și spații comerciale și pentru servicii. Atenție, însă, pentru că nimic nu este gratuit, iar din punct de vedere legal, dezvoltatorii nu sunt obligați să informeze cumpărătorii cu privire la costurile lunare de întreținere ale spațiilor comune, care includ și facilitățile generale ale proiectului. De regulă, costurile lunare de întreținere se situează în jurul valorii de 150 - 200 de lei pe lună, notează wall-street.ro

Panouri solare cu bani de la stat. AFM a anunţat când se reiau înscrierile. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat miercuri că programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, va fi reluat începând cu data de 6 noiembrie 2019, ora 10.00. De la această dată, instalatorii validaţi vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia informatică. Valoarea contractului de finanţare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operaţional Regional (POR), conform Adevărul.ro

Avertisment: Deficitul bugetar va depăși limita admisă de UE. Deteriorarea finanțelor publice accelerează, niveluri nemaivăzute din 2010.Încep să apară semne de "oboseală". Deficitul bugetar se va situa anul acesta la 3,4% PIB, peste limita de 3% admisă în UE, estimează economiștii ING Bank. Prognoza pentru deficit a fost revizuită la 3,4% de la 3%, cât anticipa banca anterior, după ce ritmul deteriorării finanțelor publice a accelerat în a doua parte a anului, iar la nouă luni Ministerul Finanțelor a anunțat un deficit de 2,62% din PIB. Motivul acestei înrăutățiri este că ritmul de creștere a veniturilor nu a reușit să țină pasul cu majorarea cheltuielilor, potrivit Profit.ro