Tranzacţia prin care IKEA a preluat mai multe parcuri eoliene în România s-a ridicat la 136 de milioane de euro. Tranzacţia prin care IRI Investments SRL, care aparţine Grupului Ingka (partener strategic al sistemului de franciză IKEA), preia unele companii din România aparţinând Grupului danez Vestas Wind Systems, s-a ridicat la 136 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut vineri de Reff&Asociaţii şi Deloitte România, care au asistat grupul danez în vânzarea unor parcuri eoliene către divizia de investiţii a Ingka Group. Acordul marchează intrarea Ingka Group pe piaţa de energie regenerabilă din România, în parteneriat cu Vestas, scrie inCont.ro.

Business reportFoto: Colaj foto

Ucraina anunță că e gata să primească gaze din România. Pentru Transgaz, situația e "confidențială". Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale al Ucrainei, Ukrtransgaz, a anunțat oficial că a finalizat modernizarea stației de măsurare de la Grebeniki, din regiunea Odessa, ceea ce îi va permite să primească gaze în sistem reverse flow din România, în ipoteza în care tranzitul de gaze din Rusia va fi stopat de la 1 ianuarie 2020. Omologul român, Transgaz, continuă să rămână opac cu privire la relația cu Ucraina, șeful companiei, Ion Sterian, spunându-i public astăzi premierului Ludovic Orban că îi va prezenta situația în această privință doar în absența presei, întrucât este vorba de "informații confidențiale", conform Profit.ro.

Rezultatele financiare ale Grupului Allianz. Veniturile şi profitul sunt în creştere. Grupul Allianz şi-a prezentat rezultatele financiare după primele nouă luni ale acestui an. Veniturile totale ale grupului, precum şi profitul operaţional, au înregistrat o creştere comparativ cu perioada similară a anului trecut. Veniturile totale ale grupului, prezent şi în România, au ajuns la 106,9 miliarde de euro, o creştere de 7,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Profitul operaţional al Allianz a crescut şi el cu 4,2%, ajungând la 9,1 miliarde de euro, se arată în articolul Capital.ro.

Românii investesc aproape la fel de mult ca investitorii străini în piața locală de software. Top companii Industria de software din România se menține în topul industriilor cheie pentru economia țării, cu un volum de aproximativ 6,2 miliarde de euro în 2019 și, totodată, este una din cele mai echilibrate industrii în ceea ce privește balanța între capitalul străin și cel românesc. Astfel, investitorii străini controlează 53% din capitalurile proprii pozitive ale companiilor de software din România, în timp ce ponderea investițiilor locale a cunoscut un avans anual de aproximativ cinci puncte procentuale, ajungând astfel la 47% în 2018, potrivit studiului KeysFin „Industria de software în România". Investitorii străini de pe piața de software locală provin din peste 60 de state, însă în top se află Germania (10,7%), relatează Economica.net.

3.000 de medicamente au fost retrase de pe piața din România în ultimii 4 ani. în ultimii 4 ani au fost retrase din piață circa 3.000 de medicamente, din care peste 2.500 sunt medicamente generice, majoritatea sub 30 de lei, atrag atenția producătorii de medicamente generice, care spun ca nu mai pot susține taxa clawback, ajunsă la peste 37% pentru medicamentele ieftine. Totodată, Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) solicită noului guvern să implementeze măsuri pentru diferențierea și plafonarea taxei pentru medicamentele ieftine, arată Wallstreet.ro.

Ţara scoasă de Uniunea Europeană de pe lista neagră a paradisurilor fiscale. Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au decis vineri să elimine Belize de pe lista neagră a paradisurilor fiscale, potrivit unui document UE. Această listă a fost creată în decembrie 2017 şi a fost revizuită în martie 2019, în urma unei analize aprofundate a punerii în aplicare a angajamentelor asumate de jurisdicţiile ţărilor terţe implicate în acest proces. „Belize a adoptat reformele necesare pentru a îmbunătăţi regimul fiscal pentru companiile internaţionale, care urma să fie implementat până la finele lui 2018”, se arată în documentul UE, adăugând că acest lucru a fost suficient pentru a fi înlăturată de pe lista neagră. Ca urmare a deciziei de vineri, opt jurisdicţii rămân pe lista jurisdicţiilor necooperante: Fiji, Oman, Samoa, Trinidad şi Tobago, Vanuatu, Insulele Virgine Americane, Guam şi Samoa Americană, scrie Adevărul.ro.

Avertismentul UniCredit: Creșterea pensiilor duce deficitul bugetar la peste 4% în 2020 și 6% în 2021 dacă guvernul nu ia măsuri. România ar putea fi retrogradată la junk. Situația bugetului atrage tot mai multe semne de alertă din partea economiștilor. UniCredit Bank avertizează că deficitul bugetar ar putea scăpa de sub control și România și-ar putea pierde ratingul suveran de investiții, dacă nu sunt luate măsuri. Contextul electoral face dificilă ajustarea sau chiar amânarea unor cheltuieli uriașe suplimentare programate, cum sunt cele cu pensiile începând cu toamna anului viitor. Economiștii UniCredit se așteaptă ca România să depășească încă din acest an limita de deficit bugetar de 3% din produsul intern brut și să încheie anul cu un deficit de 3,7%, notează Profit.ro.