Noi descoperiri despre dublul standard de calitate a produselor din statele membre. Europarlamentarii insistă pentru noi reglementări. Produsele cu dublu standard de calitate nu sunt percepute diferit de consumatorii europeni, inclusiv de către cei din România, dacă aceştia nu au informaţii cu privire la ţara de destinaţie a produselor respective. Dacă cunosc însă pentru ce pieţe au fost fabricate, percepţia lor în mare parte din cazuri se modifică. Concluzia aparţine cercetătorilor JRC, serviciul ştiinţific intern al Comisiei Europene. Românii tind să prefere produsele destinate altor pieţe. Europarlamentarii din cadrul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European au reînceput discuţiile pe marginea dublului standard de calitate a produselor, cu scopul de a continua procedurile pentru elaborarea unui cadru legislativ prin care să protejeze consumatorii europeni, potrivit Economica.net.

Business reportFoto: Colaj foto

Infrastructura rutieră din România nu mai face față numărului tot mai mare de mașini. De ce încep europenii să renunțe la automobilele personale. Parcul auto din România a crescut la peste 8,2 milioane vehicule în 2018, însă infrastructura rutieră nu ţine pasul, se arată în cel mai recent studiu PwC Digital Auto Report. Consultanţii companiei atrag atenţia, de asemenea, şi asupra faptului că municipiul Bucureşti se află de mai mulţi ani în topul celor mai congestionate oraşe din Europa, iar nivelul particulelor din aer este dublu faţă de cel maxim recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. În context, Pwc recomandă soluţii noi de transport precum car-sharing sau ride-hailing, scrie inCont.ro.

Decizie istorică a OMV Petrom. Renunță la patru zăcăminte speciale. Compania românească OMV Petrom a demarat procesul de vânzare a câmpurilor sale de petrol şi gaze din Kazahstan, singurele sale active de peste hotare. OMV Petrom este operatorul a patru zăcăminte onshore de ţiţei aflate în producţie: Tasbulat, Turkmenoi, Aktas şi Komsomolskoye. Toate sunt situate în regiunea Mangistau din vestul Kazahstan-ului, în apropierea Mării Caspice. OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, a angajat banca de investiţii Jefferies să se ocupe de vânzarea activelor sale din Kazahstan, relatează Capital.ro.

Președintele Renault, despre posibile schimbări în acționariatul Nissan: „Nu este o prioritate. În viitor, de ce nu?” Președintele Renault, Jean-Dominique Senard, a negat existența discuțiilor pe tema schimbărilor în structura acționarilor Nissan și a spus că orice modificare ar putea să se producă doar după ce Nissan își va restructura activitatea. Jean Dominique Senard, președinte Renault, s-a numărat printre șefii de companii care au fost prezenți la Forumul de la Davos, unde a fost întrebat de jurnaliștii de la Bloomberg dacă este adevărat faptul că s-a pus în discuție o schimbare a cotelor deținute de acționarii Nissan, respectiv diminuarea deținerii Renault. Senard a spus că nu este o prioritate pentru nimeni o astfel de mișcare și că mai urgentă este o consolidare a cooperării între partenerii alianței, arată Profit.ro.

Topul salariilor minime din Europa şi unde se situează România. Salariul minim în statele europene este între 300 şi 2.100 de euro, România ocupând unele dintre ultimele locuri în clasamentul făcut de publicaţia spaniolă Cope, care conţine şi state care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Salariul minim a crescut în 20 de ani de la 485,70 în 1999, la 950 de euro azi, o creştere de peste 85%. Cu toate acestea, aceşti 950 de euro sunt încă departe de principalele economii ale Uniunii Europene (UE). Luxemburg - 2.142 de euro pe lună. Nu numai că este cel mai mare salariu minim din UE, ci este şi din lume, conform Adevărul.ro.

11 ani în insolvență și un nou dosar. Cum a reușit fostul administrator special să “înfunde” și mai tare Rodipet, deși era plătit să o salveze. Angajații îl acuză pe fostul administrator special al Rodipet că, pe lângă salariu, se plătea singur, pe o firmă a sa, pentru “consultanță” și servicii pe care funcția sa le presupunea oricum, și că a lăsat firme să ocupe spațiile companiei, fără să colecteze și chiriile datorate. Fostul administrator special al Rodipet era și director general și își dădea singur contracte pe un PFA pentru prestări de servicii care se aflau chiar în fișa postului său, susțin angajații companiei, pentru Libertatea. În total, acesta a încasat de la compania de stat aproximativ 800.000 de lei în 8 ani, notează Libertatea.

DiscoverEU: Alte sute de tineri români primesc permise gratuite pentru a călători în UE. Peste 800 de tineri români au fost selectați pentru a primi permise de călătorie la cea de a patra rundă a programului DiscoverEU, prin intermediul căruia tinerii europeni cu vârsta de 18 ani pot călători gratuit în spațiul comunitar. La runda cu numărul patru a programului lansat de Comisia Europeană în urmă cu doi ani s-au înscris 3.128 de tineri din România, dintre care 804 au fost selectați pentru a călători gratuit în Uniunea Europeană în intervalul 1 aprilie-30 octombrie, pentru o perioadă de maximum 30 de zile. În total, circa 75.000 de tineri europeni au participat la runda derulată în noiembrie, un număr de 20.020 de cereri primind aviz favorabil, arată Profit.ro.