Explicațiile depășirii semnificative a deficitului bugetar pe 2019. Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2019 a fost mai mare cu circa 21,5 miliarde de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a urcat la peste 48 de miliarde lei (-4,64% din PIB-ul estimat oficial la 1.040,8 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Astfel, pragul de trei procente stabilit drept criteriu Maastricht pentru adoptarea euro a fost depășit substanțial, relatează Curs de Guvernare.

BusinessFoto: Colaj foto

80 de trenuri noi în România: Alstom acuză că oferta chinezilor a fost reevaluată eronat şi că nu pot livra primul tren în 18 luni. Alstom a depus o nouă contestație în cadrul mega-licitației pentru 80 de trenuri noi care ar urma să circule pe căile ferate din România. Gigantul european acuză că Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a reevaluat nelegal, superficial și eronat oferta chinezilor, pentru că aceștia nu ar avea cum să livreze primul tren în primele 18 luni de la semnarea contractului, scrie Economica.net

Criptomonedele și garantarea unui salariu minim echitabil în UE, pe agenda Comisiei Europene în 2020. Comisia Europeană a adoptat, miercuri, programul de lucru pentru 2020, pe lista noilor inițiative ce urmează a fi prezentate Parlamentului European spre adoptare regăsindu-se o propunere privind regimul criptomonedelor, precum și inițiative ce vizează garantarea unui salariu minim echitabil pentru lucrătorii din Uniunea Europeană, potrivit Profit.ro

Cel mai bine plătiţi bugetari, şefi peste pensii şi asigurări, şi-au trecut salariile la secret. Cum explică angajatorul ASF decizia Surpriză la Autoritatea de Supraveghere Financiară. După un model consacrat la Banca Națională a României și preluat, recent, și de șefii din Jandarmeria și Poliția Română, angajații care ocupă funcții de conducere în instituție, precum și cei care au atribuții de control au, începând de anul acesta, salarii la secret. Decizia de anonimizare a fost luată de către Agenția Națională de Integritate, la solicitarea ASF, relatează Economica.net

Ce „știm” noi despre tine atunci când vii la interviul de job: câteva etichete pe care ți le punem din limbajul tău nonverbal sau din analiza profilului de Facebook. De departe cele mai multe etichete sunt puse candidaților pe baza interpretării profane a limbajului nonverbal al acestora pe parcursul interviului. Am întâlnit eticheta de nesincer pusă unor candidați pentru simplul fapt că nu se uitau, atunci când răspundeau, fix în ochii celui care le pusese întrebarea (deși poate persoana era sinceră, dar timidă), scrie Republica.

Turismul de afaceri va creşte cu 12% în 2020. Opt din zece turişti de business sunt români. Turismul de afaceri din România va creşte cu 12% în anul 2020, iar oraşele principale care atrag turişti de business sunt Bucureşti Cluj-Napoca şi Timişoara. Totuşi, puţini străini vin să facă turism curporate în ţara noastră. Turiştii care călătoresc în scopuri de business preferă în special hotelurile de 4 stele, localizate cât mai aproape de zona lor de interes, notează Adevărul.

Exporturile de cereale au crescut. România a exportat, în primele zece luni din 2019, cereale în sumă de 2,145 miliarde de euro, cu 16% mai mult comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Exporturile de grâu și meslin au totalizat 1,016 miliarde de euro, reprezentând 47,36% din total exporturi de cereale, iar cele de porumb 955,66 milioane de euro (45,55%% din total), conform Profit.ro