Șefa OMV Petron: Dacă nu se schimbă Legea offshore „când” scoatem gazele din Marea Neagră se va transforma în „dacă”. Extracţia gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore, a declarat, joi, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, într-o conferinţă de presă. Ea a amintit condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi luată decizia de dezvoltare a proiectului Neptun Deep: „Stabilitate, o piaţă a gazelor liberalizată şi existenţa unei infrastructuri-cheie. OUG 1/2020 a fost un lucru foarte important pentru ca investitorii să vadă un progres spre reîntoarcerea la o piaţă liberalizată”. Şefa OMV Petrom a subliniat că, fără modificarea Legii offshore, extracţia gazelor din Marea Neagră nu mai este o certitudine. În acelaşi timp, directorul general al grupului OMV, Rainer Seele, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Viena, că proiectul offshore Neptun din România va suferi o nouă amânare, unul dintre motive fiind anunţul grupului american ExxonMobil referitor la vânzarea participaţiei sale de 50% la acest proiect, relatează Agerpres.

Business reportFoto: Hotnews

De ce nu s-a devalorizat leul la căderea guvernului Orban - comentariu Business Club. Poate că acum avem cea mai ilustrativă situație despre cât înseamnă sănătatea finanțelor publice. Avem mulți decibeli pe scena politică, cu un guvern demis, cu proceduri de numire și diverse scenarii în perspectivă. Deci, instabilitate. Iar cele mai sensibile la orice mișcare sunt piețele - valutară, monetară sau financiară. Scena politică e instabilă și totuși, cursul a luat-o în sus! Leul s-a întărit. Și nu a fost vreun semn că a fost direcționat într-acolo de banca centrală, poziționată la apărare pentru a opri vreo creștere a euro pe fondul instabilității politice. Nu. Piața l-a dus acolo. Piața vede în situația actuală un lucru bun. Cum la căderea guvernului Dăncilă nu a mișcat, pentru că atunci raționamentul era...băi, mai rău decât atât nu are cum să fie, acum, la demiterea Cabinetului Orban, realitatea imediată a fost trecută doar în fundal și piața a luat partea plină a paharului: e primul pas către anticipate. Care anticipate pot aduce o consolidare fiscală mai rapidă, conform Digi24.

Retailerul Mega Image atacă noi oraşe: Oradea şi Sibiu. Retailerul olandezo-belgian, cu peste 700 de magazine în România, are bugetate 95 de unităţi noi în 2020, dintre care 46 de supermarketuri Mega Image şi 9 de magazine de proximitate Shop & Go. Planul de expansiune include deschideri şi în oraşele Oradea şi Sibiu, unde reţeaua nu este încă prezentă. „În 2019, am continuat ritmul accelerat al expansiunii şi dezvoltării pentru a ne consolida prezenţa în marile centre urbane, pe pieţele mature (...). Am mers atât pe pieţe consolidate, cât şi în noi teritorii din ţară“, spun oficialii retailerului. Mega Image este al doilea cel mai extins retailer modern din România, după Profi (care are circa 1.200 de magazine). Reţeaua de magazine de proximitate în franciză LaDoiPaşi are şi ea peste 1.000 de unităţi, însă grupează mai mulţi jucători tradiţionali. În termeni de cifră de afaceri este în top 5, conform celor mai recente date, scrie Ziarul Financiar.

Business-ul românesc care a devansat giganţi precum Danone şi Hochland în clasamentul procesatorilor de lapte românesc. Ultimele tranzacții de pe piața lactatelor, precum achiziția Albalact și Dorna Lactate de către grupul francez Lactalis, au schimbat clasamentul procesatorilor de lapte românesc. Lăsând deoparte reorganizările pe companii, de departe cea mai mare urcare în clasament a avut-o procesatorul autohton Simultan, producătorul brandului SIM. Producătorul brandului de lactate SIM, deținut de omul de afaceri Florin Herbai, a ajuns al patrulea cel mai mare procesator de lapte din România, arată o analiză realizată de ECONOMICA.NET pe baza informațiilor referitoare la prim cumpărătorii de lapte furnizate de APIA. Aceasta după ce a devansat giganți precum Danone și Hochland, urcând de pe locul nouă. Din datele INS, în primele zece luni ale anului trecut (ultimele date disponibile), România a importat 171,5 milioane de kg de lapte și smântână din lapte, cu 6,6% mai puțin decât în perioada similară a lui 2018, informează Economica.net.

Speranţele unui tratament pentru coronavirus readuc optimismul pe bursele internaţionale. Sentimentul de pe pieţele financiare a înregistrat o îmbunătăţire considerabilă, aspect care se observă în evoluţiile activelor riscante: majoritateaindicilor importanţi din Asia au înregistrat creşteri, în timp ce pieţele din SUA au recuperat în întregime pierderile, atingând noi maxime istorice. Investitorii au trecut, se pare, într-o altă fază de emoţie intensă, de data aceasta pozitivă pentru indici, la doar câteva zile de când ştirile despre coronavirus induceau scăderi foarte accentuate. Astfel, în sesiunea asiatică de joi bursa din Shanghai a recuperat încă 1,7%, iar indicele S&P500 a atins noi maxime istorice. Deşi noutăţile despre epidemie sunt foarte importante, revenirea acţiunilor nu ţine, totuşi, doar de speranţele unui tratament rapid sau chiar ale unui vaccin, sau de temperarea numărului de cazuri noi în afara Chinei. Achitarea preşedintelui Trump de către Senatul SUA şi reducerea la jumătate a unor taxe vamale impuse de China pentru bunuri importate din SUA completează un tablou luminat foarte recent de un optimism abundent, notează Adevărul.

Comisia Europeană vrea să lărgească UE la şase ţări din Balcani şi revizuieşte procedura aderării pentru ca Franţa să renunţe la reticenţele pe care le are. Comisia Europeană (CE) vrea să lărgească blocul european cu şase ţări din Balcani, a anunţat comisarul însărcinat cu Extinderea, Oliver Varhelyi. „Deplina extindere a UE în Balcanii Occidentali este o prioritate absolută a Comisiei”, a declarat Oliver Varhelyi într-o conferinţă de presă, după prezentarea unei propuneri de reformare a procesului de aderare. Preşedinta CE Ursula von der Leyen a catalogat această iniţiativă drept un „mesaj bun” pentru Macedonia de Nord şi Albania, dezamăgite în urma respingerii deschiderii negocierilor lor de aderare în octombrie. Comisia speră astfel să convingă Franţa - care se declară de acord în principiu cu o extindere a UE în Balcani pe termen lung - să-şi ridice obiecţiile înaintea unui summit UE-Balcani, prevăzut în mai la Zagreb, anunță News.ro.

Veniturile Twitter au atins un nivel record în trimestrul patru, dar profitul a ratat ținta din cauza costurilor mai mari. Veniturile Twitter au atins un nivel de 1 miliard de dolari în trimestrul patru al anului 2019, un record pentru companie, iar numărul utilizatorilor activi zilnic a depășit așteptările de pe Wall Street, dar costurile mai mari au făcut ca profitul să rateze ținta propusă de companie. Twitter a obținut în trimestrul patru venituri în creștere cu 11%, la 1,01 miliarde de dolari, peste așeptările analiștilor, reflectând „progresul constant al veniturilor și performanțele solide la nivelul tuturor zonelor geografice majore, cu o soliditate deosebită a publicității în Statele Unite”, a anunțat compania. Profitul net ajustat de 195,6 milioane dolari (în scădere cu 20%), respectiv de 25 de cenți pe acțiune, este sub estimarea analiștilor, de 29 de cenți. Compania a interzis anul trecut publicitatea politică, în anticiparea alegerilor prezidențiale americane din noiembrie, scrie Profit.ro.