Business report: Oameni versus roboți, în România. Piața muncii se transformă radical în următorul deceniu. Care sunt cei mai vulnerabili angajați; Ce efect au avut în economie investițiile publice: statul și companiile joacă în filme diferite
Oameni versus roboți, în România. Piața muncii se transformă radical în următorul deceniu. Care sunt cei mai vulnerabili angajați. Automatizarea prin roboți și inteligenţă artificială (AI) va influenţa până în 2030 peste o treime din locurile de muncă din aproape toate ţările europene, iar România nu face excepţie. Unele joburi vor dispărea, însă vor apărea altele noi la care încă nici nu ne gândim, potrivit firmei de consultanţă Horváth & Partners Romania. Joburile cele mai afectate de către robotizare şi AI sunt joburi care implică sarcini de complexitate redusă, standardizate şi care se repetă cu o frecvenţă mare, relatează Economica.net.
Bulgaria va încetini procesul de aderare la euro. Premierul bulgar a lăsat să se înțeleagă că ar putea prelungi procesul de aderare la euro pe fondul îngrijorărilor că măsurile de pregătire ar putea pune în pericol cursul de schimb fix al levei în raport cu moneda euro. Țara vecină intenționa să se alăture ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, până la finele lunii aprilie 2020, potrivit Profit.ro
Ce „știm” noi despre tine atunci când vii la interviul de job: câteva etichete pe care ți le punem din limbajul tău nonverbal sau din analiza profilului de Facebook. În limbajul psihologiei sociale etichetarea se referă la atribuirea de trăsături unei persoane pe baza unei interacțiuni reduse, a unui comportament izolat sau a unor sisteme de referință diferite cu privire la comunicare/ cultură/ educație/ experiență. Sunt avute în vedere atât variantele depreciative, cât și cele apreciative ale etichetării, scrie Republica.ro
UE a inclus noi teritorii pe „lista neagră” a paradisurilor fiscale. Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au adăugat Panama, Insulele Seychelles, Cayman şi Palau pe „lista neagră” a paradisurilor fiscale, potrivit unui document lansat marţi. Lista, care a fost iniţiată în 2017, după dezvăluirile privind evaziunile şi schemele fiscale, include acum 12 jurisdicţii. Celelalte sunt: Fiji, Oman, Samoa, Trinidad şi Tobago, Vanuatu şi trei teritorii americane, Samoa, Guam şi Insulele Virgine, conform Adevărul.
Ce impact ar avea în România introducerea unui salariu minim la nivel european. Reacția patronilor. Introducerea unui salariu minim la nivel european poate însemna un impact economic şi social deosebit de intens şi cu efecte atât liniare cât şi conjugate greu de anticipat, susţine Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al Consiliului Naţional pentru IMM-uri (CNIPMMR), potrivit inCont.
I-a speriat ANAF pe cei care plateau in bitcoin la magazinele online din Romania? Platile in bitcoin realizate la magazinele din Romania care accepta acest tip de plata sunt in scadere, reiese din cifrele oferite wall-street.ro de catre procesatorul de plati electronice NETOPIA Payments. “La nivelul anului 2019 s-au inregistrat aproximativ 3.000 de tranzactii platite cu bitcoin, cu o valoare totala de circa 2.900.000 de lei, mai putine comparativ cu anul 2018 cand s-au inregistrat circa 4.000 de tranzactii, in valoare de 5.400.000 de lei”.

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid