​Business report: Bursa americană, cea mai mare cădere nominală de o zi din istorie; România s-a împrumutat pentru prima dată la dobânzi negative; Green Deal: Nu doar minerii își vor pierde locurile de muncă în viitor

de S.J.     HotNews.ro
Vineri, 28 februarie 2020, 4:14 Revista Presei | Business


Business report
Foto: Hotnews
Bursa americană, cea mai mare cădere nominală de o zi din istorie. Acțiunile și obligațiunile ne spun că vine Apocalipsa, afirmă un economist. Indicele Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York a căzut cu peste 1.000 de puncte pe fondul știrilor negative legate de coronavirus, cel mai mare declin în puncte din istoria de 100 de ani de când este măsurat. Investitorii vând acțiuni și se îngrămădesc să cumpere hârtiile de valoare emise de cel mai solvabil emitent din lume, statul federal american. Creșterile din piețele de bonduri aduc dobânzi minime record. Notele de Trezorerie ale SUA cu scadența la 10 ani au atins un randament de 1,264%, cel mai mic din istorie, scrie Profit.ro.

Ce efecte economice are primul caz de coronavirus în România. Impactul asupra economiei locale ale primul caz de coronavirus în România este în prezent nesemnificativ, arată o analiză a casei de brokeraj XTB. Totuşi, în condiţiile în care situaţia cu riscuri reale dar şi o componentă emoţională importantă s-ar prelungi, am putea vedea o tendinţă de limitare a consumului pentru bunuri ne-esenţiale, o încetinire a activităţii în sectoare unde prezenţa fizică este necesară, şi o mai redusă atractivitate a călătoriilor şi pachetelor de turism fie la nivel internaţional, fie intern, notează Adevărul.

România s-a împrumutat pentru prima dată la dobânzi negative: 150 de milioane de euro la -0,11%. România s-a împrumutat joi, pentru prima oară în istorie, la dobânzi negative, a anunţat joi, în deschiderea şedinţei de Guvern, ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu. Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, joi, 150 de milioane de euro de la bănci la o dobândă de - 0,11% pe an, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, cu maturitatea reziduală la 5 de luni. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 150 de milioane de euro, iar băncile au transmis oferte în sumă de 229,1 milioane de euro, anunță Digi24.

Care sunt cele mai puternice 50 de branduri româneşti: valorează 5 mld. euro.​ Cele mai puternice 50 de branduri româneşti valorează circa 5 mld. euro, cu 17% mai mult decât în 2018, conform celui mai recent raport al Brand Finance, firmă independentă globală de evaluare de brand. În top îşi fac loc mărci vechi, cu istorie de sute de ani precum Borsec (apă minerală) sau Timişoreana (bere), dar şi nume creionate în ultimele trei decenii de capitalism precum eMAG (retail online) sau Catena (farmacii). Marca Dacia este evaluată la 1,3 mld. euro, ceea ce înseamnă că are o contribuţie de circa un sfert la totalul celor mai valoroase 50 de mărci româneşti, potrivit Ziarului Financiar.

Green Deal: Nu doar minerii își vor pierde locurile de muncă în viitor, ci și angajați din industrie din Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Alte patru județede din România se estimează că vor avea de suferit în urma tranziției energetice, după cum estimează Comisia Europeană. Și aici, nu doar în zonele miniere, ar putea fi concedieri masive, și de aceea este posibilă finanțarea din Fondul de Tranziție justă și a investițiilor în producție ale companiilor de mari dimensiuni, nu doar susținerea IMM-urilor, anunță Economica.net.

Peste 60% din zborurile către Italia au fost anulate de către Wizz Air din cauza epidemiei coronavirus. Companie aeriană din Europa Centrală și de Est, a anunțat că își modifică programul de zbor din cauza cererii în scădere pe rutele din Italia ca urmare a epidemiei de virus COVID-19. Peste 60% din zborurile către Italia au fost anulate pentru perioada 11 martie – 2 aprilie 2020. Programul de zbor revine la normal după 2 aprilie 2020, anunță Wall-Street.ro.

Epidemia de coronavirus lovește și în mierea provenită din China. Mierea provenită din China, cel mai mare rival al apicultorilor români, ar putea să scadă dramatic în urma epidemiei de coronavirus. Apicultorii din China, cel mai mare producător mondial de miere, se pregătesc pentru un început modest al sezonului de polenizare de primăvară, în condiţiile în care restricţiile de călătorie destinate ţinerii sub control a epidemiei de coronavirus îi ţin pe apicultori acasă în timp ce albinele lor nu au hrană timp de mai multe săptămâni, relatează Agrointel.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5618 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by