Profit.ro: Carburanții s-au ieftinit, în cazul liderul pieței, OMV Petrom, chiar și cu 10 bani/l ● Curs de guvernare: Cum combat statele ”coronavirusul din economii”- Investiții, credite fiscale și bani gratuiți pentru companii ● Economica.net: ANRE, acuzații dure către “eolieni”: Comportamentul vostru nu este benefic pentru Sistemul Energetic Național și pentru economia României

Business reportFoto: Colaj foto

Carburanții s-au ieftinit, în cazul liderul pieței, OMV Petrom, chiar și cu 10 bani/l. Benzina se apropie de 4,8 lei/l. Prăbușirea cotațiilor internaționale ale petrolului și-au făcut deja, așa cum anticipa luni Profit.ro, primele efecte și pe piața internă, cele mai importante companii distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, Lukoil și Rompetrol, efectuând marți deja primele ieftiniri. În cazul liderului pieței, OMV Petrom, cu o cotă de aproximativ 40%, ieftinirile au fost de 10 bani pe litru. Marți dimineață, petrolul Brent (de referință pe piața europeană și autohtonă) a recuperat o parte (7%, preț de 36,75) din pierderile istorice înregistrate luni când era tranzacționat la un nivel de aproximativ 32 dolari pe baril pe bursa londoneză ICE Futures Europe Exchange, în scădere cu 30% față de nivelul de închidere a ședinței de vineri și cu aproape 45% față de nivelul înregistrat la mijlocul lunii februarie, când litrul de benzină a coborât în România sub 5 lei/l, conform Profit.ro.

ANRE, acuzații dure către “eolieni”: Comportamentul vostru nu este benefic pentru Sistemul Energetic Național și pentru economia României. Autoritatea de Reglementare a publicat un comentariu de o duritate rar întâlnită referitoare la comportamentul pe care l-au arătat în trecut în piața de energie producătorii de energie eoliană. ANRE a pus în dezbatere publică un ordin referitor la funcționarea viitoare a pieței de echilibrare de energie electrică și observațiile părților interesate referitoare la noul proiect de reglementare. Printre ele, și un punct de vedere al PATRES, patronatul investitorilor în regenerabile din România, la care ANRE a dat și răspunsul. PATRES a observat că noua legislație introduce o creștere de zece ori (ca procent) a penalităților aferente dezechilibrelor față de cantitățile notificate a fi livrate și a spus că acest lucru este împovărător pentru industrie și este de natură a opri și puținele investiții care sunt pe cale să fie începute, arată Economica.net.

Ce trebuie să știi despre recuperarea de taxe pe muncă în Olanda și cum păcălesc unii români Fiscul pentru a obține mai mulți bani. Românii care lucrează în Olanda pot obține o deducere fiscală pe baza venitului deja obținut, banii fiind recuperați din taxele deja plătite. Așa au apărut multe firme pentru ”recuperare taxe”, cu promisiunea că ajută angajații străini din Olanda să-și obțină diferența de impozit. Libertatea a vorbit cu românca Ioana Dragne, care locuiește în Olanda de 30 de ani și deține firma ID-Administratie -Eurotax. Ea a povestit, pentru Libertatea, despre cum își poate cineva recupera banii, dar și despre tertipurile folosite de unii pentru a induce Fiscul în eroare și a obține mai mulți bani, potrivit Libertatea.

Ruperea lanțurilor de aprovizionare globale arată Europei cât de dependentă este de China. Epidemia de coronavirus determină Europa să admită că a sosit momentul să își reducă dependența de China, notează Politico. Dacă până acum, dezbaterea a fost una de ordin ideologic, ruperea lanțurilor de aprovizionare are deja efecte concrete la nivel european, ”vârful” calculat de specialiști fiind jumătatea acestei luni. Producătorii și furnizorii chinezi și-au oprit activitatea la începutul acestui an, pentru a împiedica răspândirea epidemiei de coronavirus, efectele resimțindu-se pe lanț în mai multe sectoare la nivel mondial, în special în cel tehnologic și în industria farmaceutică, ambele cu lanțuri de aprovizionare complexe, care trec inevitabil prin China. În sectorul tehnologic, suspendarea activității din China a afectat companii de top, de talia Apple, Microsoft și Google, care au anunțat mutarea unei părți a producției către Vietnam și Tailanda. Soluția nu este însă viabilă pe termen lung, informează Curs de Guvernare.

Flanco amână ieşirea pe pieţele externe programată pentru acest an, dar deschide 12 noi magazine în România şi o reţea de lockere. Flanco, unul dintre cei mai mari retaileri locali de produse IT&C, electronice și electrocasnice, controlat aproape integral de omul de afaceri Iulian Stanciu, CEO eMAG, a amânat cu un an extinderea pe pieţele din Ungaria şi Bulgaria, programată pentru 2020, din cauza investiţiilor în dezvoltarea tehnologiei. Decizia de extindere în străinătate va fi influenţată de situaţia economică actuală în condiţiile în care mulţi analişti prevăd o criză financiară cauzată de coronavirus. În schimb, anul acesta, retailerul vrea să încheie un acord de colaborare cu Poşta Română, în special pentru oraşele mici şi mijlocii, unde compania nu deţine magazine fizice, astfel încât clienţii să poată ridica pachetele mici mai uşor de la ghişeele companiei de stat. De asemenea, Flanco doreşte să deschidă o reţea de lockere, unde curierii vor lăsă produsele, iar clienţi le pot ridica după aceea, scrie Economica.net.

Cum combat statele ”coronavirusul din economii”: Investiții, credite fiscale și bani gratuiți pentru companii. Marile economii au anunțat pachete de ajutor în valoare de miliarde de euro destinate combaterii efectelor economice ale răspândirii epidemiei Covid-19. Multe măsuri sunt destinate companiilor, scutindu-le de la plata unor obligații fiscale sau asigurând surse de finanțare. Statele Unite au alocat mare parte a sumelor suplimentare către asigurarea nevoilor instituțiilor publice implicate în tratarea persoanelor depistate pozitiv, în vreme ce Germania a decis să sprijine economia prin suplimentarea cheltuielilor destinate investițiilor publice. Președintele american Donald Trump a semnat la sfârșitul săptămânii trecute un pachet de măsuri în valoare de 8,3 miliarde de dolari pentru combaterea răspândirii epidemiei de coronavirus. Guvernul german a decis suplimentarea investițiilor cu 12,4 miliarde de euro în perioada 2021-2024, măsurile vizând sprijinirea companiilor și angajaților afectați de efectele răspândirii epidemiei de coronavirus, arată Curs de guvernare.

Cotația aurului se apropie de maximul ultimilor șapte ani. Piețele de capital s-au prăbușit din cauza coronavirusului, iar cotația barilului de petrol a scăzut cu 25% într-o zi. Aurul, însă, rămâne un instrument un instrument de refugiu în vremuri tulburi, ceea ce face ca prețul acestuia să ajungă la cel mai mare nivel din ultimii șapte ani. Uncia de aur (31 de grame) s-a apropiat de valoarea de 1.700 de dolari după ce investitorii au asistat la scăderea randamentelor obligațiunilor americane pe zece ani la 0,6% și la deprecierea dolarului pe fondul reducerii dobânzii de către Federal Reserve. Aurul se dovedește a fi preferat și în fața altor metale, precum argintul sau platina. Raportul de preț aur-argint a ajuns la 96, adică argintul este de 96 de ori mai ieftin decât aurul. Cotația argintului a scăzut cu aproape 5% în ultimele două săptămâni până la 17,1 dolari pe uncie, se arată în articolul Adevărul.