Business Standard: Economia Romaniei prezinta o vulnerabilitate crescuta
La randul sau, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a insistat pe faptul ca rata inflatiei ar trebui sa fie diminuata prin masuri sustenabile si a avertizat ca adoptarea monedei euro ar putea fi intarziata fara aplicarea unor astfel de masuri de reducere a inflatiei in perioada 2008-2009.
“Ne-am invatat si noi minte ca daca duci inflatia in jos prin masuri nesustenabile, mai ales la un popor mai emotional, cum este cel roman, creezi niste iluzii si dezamagirea este apoi mai cumplita. Faptul ca euro s-a dus la 3,1 lei, nivel total nesustenabil, iar apoi cursul a ajuns la 3,6 lei, i-a facut pe unii sa spuna ca asistam la o prabusire a leului”, a declarat Isarescu.
Guvernatorul a mai precizat ca planul B pentru reducerea inflatiei ar fi adoptarea unei politici diferite si “lasarea economiei sa se corecteze prin masuri mai dure”.
Pe de alta parte, Varjuan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor (MEF), a declarat ca Romania si-a propus ca, pana in 2010, sa reduca deficitul bugetar pana la 1%. Vosganian considera ca agricultura ar trebui fiscalizata.
“In fiecare an, Romania pierde doua miliarde euro, pentru ca agricultura nu este fiscalizata, iar ponderea acestui sector la PIB este foarte mica. O solutie in acest caz ar fi fiscalizarea agriculturii”, a afirmat Vosganian.
Totodata, Vosganian va prezenta primului-ministru un proiect de reducere a cheltuielilor bugetare cu 1,1 miliarde euro, care nu va viza insa proiectele derulate prin Ministerul Transporturilor si, in general, proiectele de investitii asumate de Guvern.
Business Standard

Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
Cum să devii imun la reclame pentru a nu-ți arunca banii aiurea. Ghidul minimalistului fericit
România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive