Justiţia germană a anunţat marţi că a depistat peste 160 de persoane în cadrul vastei anchete referitoare la frauda fiscală, realizată prin intermediul unor conturi deschise în Liechtenstein, noile descoperiri extinzând scandalul la mai mult de zece state, arată AFP.

Procurorul de la parchetul din Bochum, Hans-Ulrich Krück, care conduce ancheta germană, a spus marţi, într-o conferinţă de presă, că serviciile fiscale au recuperat deja în jur de 27,8 milioane euro de la 91 de fraudatori care şi-au recunoscut faptele şi de la alte 72 persoane care s-au autodenunţat în speranţa că vor putea evita consecinţele legale.

"Suma recuperată creşte pe zi ce trece", a afirmat Krück, care a menţionat că, doar în landul Renania-Westfalia, ancheta a fost condusă de opt procurori şi 139 de anchetatori fiscali. La început, ancheta viza persoanele suspectate că ar fi plasat în mod secret circa 200 milioane euro la banca LGT din Liectenstein, dar şi angajaţi a trei bănci germane suspectaţi că le-ar fi dat sfaturi în acest sens, a precizat procurorul.

Business Standard