ANRP nu mai are bani pentru a face plati in cash proprietarilor abuziv deposedati si a initiat o OUG pentru a primi bani de la Finante. 822 de persoane au primit prima transa cash, iar suma totala platita e de 61,9 milioane de lei.

Institutia cu sediul in Calea Floreasca a intrerupt programul cu publicul timp de trei zile, in perioada Summitului NATO, fara a anunta sau a explica de ce a fost necesar acest lucru. "Am pus un afis pe usa. Intr-adevar, nu ne-am gandit la cei care vin din provincie. O sa dam un comunicat", a explicat Mihai Ovidiu Enea, functionar in biroul de presa al ANRP.

Dupa opt ani, eugen michaescu, acum pensionar, a castigat dreptul de a primi despagubiri pentru bunurile de care familia sa a fost abuziv deposedata de regimul comunist. El este unul dintre cei peste 2.300 de fosti proprietari – deposedati de bunuri de catre regimul comunist – care au toate stampilele, deciziile si documentele in ordine si sunt actionari ai Fondului Proprietatea.

A ajuns la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) in noiembrie 2005. A primit decizia institutiei dupa 25 de luni, in decembrie 2007. A optat pentru a primi o parte din despagubire sub forma de bani-gheata, potrivit reglementarilor. I s-a explicat ca suma va fi impartita in doua transe a cate 250.000 de lei. A acceptat. Ar fi trebuit sa primeasca cei 250.000 de lei aferenti anului trecut. "La insistentele mele, functionarii mi-au spus ca nu au bani si ca ar fi posibil sa primeasca niste sume de la Finante prin aprilie, sa mai sun", spune Michaescu.

"Nu se pune problema unei crize de bani. Noi facem platile in termen de 15 zile de la data la care intra banii de la Ministerul Finantelor", ne-a explicat Ovidiu Enea, consilier in relatiile cu presa al ANRP.

Totusi, pana in acest moment au optat pentru cash 3.244 de persoane, iar suma totala se ridica la 357 milioane de lei, ne-a spus Ingrid Zaarour, presedinta ANRP. Valoarea despagubirilor in actiuni este de 1,99 miliarde lei. "Am platit pana acum suma de 61,94 milioane lei, care a satisfacut 822 de cereri", a spus Zaarour. In martie ANRP a initiat o ordonanta de urgenta a guvernului pentru a solicita o suma de bani menita sa acopere transa a doua pentru cele 822 de persoane si pentru acordarea primei transe pentru persoanele ce au depus cererile de optiune pana la data de 18.03 2008", a spus Zaarour.

Romania Libera