Cotidianul: Economia a batut toate recordurile in primul trimestru
„A fost cel mai performant prim trimestru din ‘90 incoace. PIB-ul a crescut cu nu mai putin de 7,5%. Mai precis, Romania a produs in primul trimestru cat a produs in tot anul 2000. Sporul pe partea de servicii a fost de 6,7%, iar in constructii, intr-un singur trimestru, cresterea a fost de 32%. Imaginati-va ca toate s-au petrecut pe fondul unei scaderi a consumului energetic, in PIB, de 2%“, a spus ministrul.
Insa indicatorul care arata diferenta dintre Romania si celelalte state este criteriul de convergenta, calculat in PIB pe cap de locuitor, ponderat cu paritatea puterii de cumparare, a spus ministrul. „Aceasta paritate arata cat poti cumpara cu un euro.
In Romania, cu un euro poti cumpara tot atat cat poti cumpara cu doi euro in Uniunea Europeana, in ansamblu. Astfel, in prezent, avem un PIB pe cap de locuitor de 5.630 de euro. Ponderat, ajungem la 10.000 de euro pe cap de locuitor. Suntem la 41% din media UE, nivel care era prognozat pentru noi abia la nivelul anului 2010“, a precizat ministrul. El a tinut sa sublinieze corectitudinea datelor, contestata in ultimele zile de partidele politice rivale PNL-ului.
„In urma unor semnale din presa, Comisia Europeana ne-a solicitat verificarea datelor. A venit aici o echipa de la Eurostat. Doua luni am stat cu ei sa le aratam metodologiile de calcul. Rezultatul a fost ca Eurostat a preluat integral in rapoarte cifrele date de noi“, a spus Vosganian.
Cotidianul

VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO De ce nu pot să aleg tipul de vaccin cu care mă vaccinez?
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
INTERVIU Răsvan Radu, UniCredit: Au scăzut mult cererile de suspendare la plată a ratelor în ianuarie-februarie 2021 față de 2020
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon