Rolls-Royce a dat publicitatii primele schite oficiale cu viitorul sau model, care urmeaza sa apara in 2010. Cunoscut deocamdata sub numele de cod RR4, acesta urmeaza sa se alature actualului Phantom, insa va fi mai mic si va beneficia de un nou motor, creat special de Rolls-Royce pentru noul model.

Liniile generale au fost stabilite inca de anul trecut, designerii constructorului britanic lucrand in prezent la detalii. Fabrica Rolls-Royce de la Goodwood va fi reconfigurata si extinsa, pentru a integra noul model in liniile de asamblare, principalele modificari urmand sa fie operate la vopsitorie, zonele de prelucrare a lemnului si tapiteriei de piele si la linia de montaj final.

“RR4 va fi un reper in istoria Rolls-Royce Motor Cars”, a declarat Ian Robertson, presedintele companiei, cu ocazia prezentarii acestor prime schite. Rolls-Royce a mai anuntat ca mai multe detalii despre RR4 urmeaza sa fie date publicitatii abia in cursul anului viitor.

Autonews.ro