Alexis Bonte, cel care a cumparat Trilulilu si a obtinut 550.000 de euro pentru eRepublik.com

Alexis Bonte a surprins mediul de afaceri autohton investind banii proprii in site-ul de video-sharing trilulilu.ro si apoi preluand controlul asupra acestuia. Recent a anuntat ca a obtinut o investitie de 550.000 de euro in 11% din actiunile eRepublik.com, un univers virtual dezvoltat de programatorul roman George Lemnaru.

Sosit in Romania cu afaceri farmaceutice, Alexis Bonte incerca sa identifice site-uri din acest domeniu cand a descoperit www.naturaplant.ro si l-a cunoscut pe autor, George Lemnaru. Tanarul roman avea multe planuri, dar ideea unui univers on-line, eRepublik.com, a fost cea care l-a convins pe investitor.

Adunand o experienta de afaceri de peste zece ani - la 22 de ani era deja membru in boardul www.tra deok.ro - Alexis Bonte a fost, de asemenea, „cucerit” de proiectul romanesc Trilulilu. Site-ul inspirat de YouTube are acum o valoare de trei milioane de euro, daca este sa il credem pe actionarul principal. Dupa ce initial cumparase 10% din afacere cu 100.000 de euro, ridicand valoarea site-ului la un milion de euro, a preluat apoi controlul integral al afacerii, platind inca 300.000 de euro. Ulterior, a convins fondul de investitii francez AGF Private Equity si alti antreprenori sa investeasca 550.000 de euro pentru 11% din eRepublik, unde Alexis Bonte detine 70% din actiuni, iar restul revin fondatorului.

Lansat in luna noiembrie 2007 in faza de testare (beta), site-ul eRepublik.com este un joc on-line de strategie, dezvoltat in limba engleza, un simulator de evolutii economice/politice/militare, in care utilizatorii pot deveni negociatori abili, strategi sau oameni de afaceri mai performanti.

La o saptamana de la lansare, aproximativ 10.000 de utilizatori atrasi de site au facut serverele sa se blocheze. In a doua saptamana, eRepublik a supravietuit unui atac al hackerilor, iar succesul sau nu mai trebuia demonstrat. Toate firmele de investitii contactate de Alexis Bonte au fost interesate de eRepublik, pentru potentialul site-ului, dar americanii au cerut mutarea sediului in California, eventual chiar in Silicon Valley.

Chiar si asa, compania prevede deschiderea unui birou nord-american anul viitor. De la perioada initiala, au fost angajati programatori si designeri, iar eRepublik.com are acum 15 angajati. Dupa investitia obtinuta se vor continua atat angajarile, cat si dezvoltarea proiectului.

Financiarul: Cine v-a atras atentia asupra proiectului eRepublik.com, cum ati aflat despre el?

Alexis Bonte: Nu am primit nicio informare, pur si simplu, cand verificam site-urile romanesti din domeniul Sanatatii, am descoperit naturaplant.ro si mi-a placut. Sunt in boardul Centrofarm, una dintre companiile importante din industria farmaceutica din Romania si de aceea ma interesau astfel de site-uri. Mi-a placut naturaplant.ro si m-am gandit sa ma intalnesc cu realizatorul sau, George Lemnaru. Dupa ce m-am intalnit cu acesta, am fost impresionat de ceea ce realizase, practic, de unul singur. Mi-a povestit si de ideea unui site, simulator de geo-politica, on-line. Fiind un fan al jocurilor de strategie, ideea mi-a suras imediat si astfel am inceput sa colaboram.

Financiarul: Ce anume v-a facut sa-l ajutati, ce anume v-a convins ca eRepublik are un potential de viitor?

Interviu integral in Financiarul