Obama a avut dobanda preferentiala la creditul pentru casa. Imediat dupa ce a devenit senator, candidatul la presedintia SUA, Barack Obama, a contractat un credit ipotecar pentru achizitionarea unei locuinte. La nivelul sau, locuinta inseamna o vila in stil sudist, aflata intr-o zona rezidentiala de langa Chicago. Casa valoreaza 1,65 milioane de dolari, iar familia Obama s-a imprumutat de 1,32 milioane de la Northern Trust, din Illinois. Institutia este o banca dedicata clientilor bogati, si activeaza din 1889, fiind una dintre cele mai serioase din SUA, scrie Capital.

BNR a facut profit de 137 mil. euro dupa ani intregi de pierderi de miliarde. Banca Nationala a obtinut anul trecut un profit net de peste 137 milioane de euro, dupa ce inregistrase pierderi masive in ultimii ani, determinate de costurile ridicate cu sterilizarea excesului de lei de pe piata, in incercarea de a tine inflatia sub control, scrie Ziarul Financiar.

Cum decapitalizeaza statul marii investitori din energie. Marii investitori privati din energie, reprezentanti ai unor giganti energetici internationali, Enel Italia, CEZ Cehia, E.ON Germania, sunt prinsi, in acest moment, intr-un blocaj financiar, din cauza creantelor mari acumulate de firma de stat CFR. O alta cauza care agraveaza situatia jucatorilor consta in nerecunoasterea de catre ANRE a anumitor cheltuieli facute de acestia, ce nu pot fi astfel recuperate din tarife, scrie Business Standard.

Tariceanu sustine cenzura tovarasilor din Rompres/Agerpres. Ioan Mihai Rosca, acelasi economist de fabrica socialista, absolvent de „Stefan Gheorghiu“, a fost distribuit in rolul directorului general al Rompres/Agerpres. Singura deosebire fata de vremurile alea e ca noi in anii 2000 chiar nu mai sintem copii si mai avem si alte ziare in afara de Scinteia. Printre care si Academia Catavencu aici de fata, care va descrie cum un politruc securistoid sinistru face legea, in 2008, sub guvernare PNL, in agentia de presa a statului roman, scrie Academia Catavencu.

Bancherii-manageri isi investesc banii in imobiliare si consultanta. Top managementul si actionarii primelor zece banci de pe piata romaneasca prefera plasamentele sigure pentru propriul portofoliu de investitii. Imobiliarele sunt la mare cautare, scrie Financiarul.

Doar 15% avans pentru un apartament nou cu finalizare anul acesta. In cazul in care iti doresti un apartament nou, intampini desigur problema termenului de livrare. Multi dintre dezvoltatori practica preturi mici numai in prima faza de dezvoltare, iar tu esti nevoit sa astepti doi ani pana cand proiectul este finalizat. MB Dezvoltare are in continuare oferte atractive pentru apartamentele ce vor fi date in folosinta la sfarsitul acestui an, scrie Capital.

Dividende de 2 mil. euro pentru mostenitorii lui Auschnit si Malaxa. Mostenitorii magnatului interbelic Nicolae Malaxa (fostul proprietar al uzinelor Faur, Tohan Zarnesti si Magazinele de Fierarie Galati) detin putin peste 7,5% din actiunile Fondului Proprietatea, pentru care vor incasa 1,85 milioane de euro, in timp ce urmasii lui Max Auschnit (fostul proprietar al Uzinelor Resita) trebuie sa primeasca peste 100.000 de euro, scrie Ziarul Financiar.

Inginerii romani primesc salarii de 10.000 de euro pe platformele din Marea Nordului. Inginerii petrolisti si muncitorii calificati din petrol si gaze sunt cei mai cautati specialisti romani de catre angajatorii din Scandinavia, care le ofera salarii intre 4.000 si 10.000 de euro pe luna pentru a lucra in tarile din regiune, scrie Business Standard.

K07 - un roadster de 750 de kg pentru pasionatii excentrici. Nu luati in considerare un ceas inspirat de o masina sau de o cursa celebra, aceasta este o masina inspirata de un ceas - TAG Heuer Grand Carrera. Ei bine, intr-un fel. Gandita de Ken Okuyama, un fost director de design de la Pininfarina - omul din spatele lui Ferrari Enzo, Maserati Quattroporte si Maserati Birdcage concept, K07 este un mic roadster si prima masina realizata de Okuyama de cand a parasit Pininfarina in 2006, scrie Financiarul.

Ipoteca ieftineste creditul cu 50%. In ultimul an, conditiile generale de creditare a populatiei s-au schimbat aproape in totalitate. Concurenta de pe piata bancara a dus la acordarea cu ceva mai multa lejeritate a unor imprumuturi, in pofida semnalelor repetate ale Bancii Nationale a Romaniei. Au disparut unele costuri, dar au aparut altele noi. Creditul de nevoi personale fara ipoteca a luat amploare, scrie Financiarul.

Toate noutatile europene, in noul buletin informativ EurotaxGlass.AutoNews.ro prezinta o noua editie a buletinului informativ EurotaxGlass's, un ghid periodic al tuturor noutatilor prevazute sa apara pe piata auto europeana. Printre noutati: Alfa Romeo MiTo, Audi A4 Avant, BMW Seria 7 2009, Ford Fiesta, Kia Soul, Maserati Quattroporte facelift, Mercedes CLC, Nissan Qashqai +2, Opel Insignia, Peugeot 407 facelift, Renault Laguna Coupe, SEAT Ibiza Sport, Skoda Fabia Scout, Suzuki Spalsh.

Mini Crossman alearga spre Paris. Au aparut informatii noi despre Mini Crossman SUV care trebuie sa apara pe piata in 2010. Crossman se pare ca va masura aproximativ 4 metri in lungime si va avea o garda la sol de aproape 20 de cm. Surse citate de Auto Telegraaf sustin ca SUV-ul va fi construit in 80 de mii de unitati anual si va fi disponibil cu tractiune integrala sau doar pe puntea fata. Pretul unui Crossman 4X4 va depasi cu siguranta 22.000 de euro, scrie StiriAuto.ro.