Brokerii imobiliari spun scurt: „Piata e blocata, 80% dintre constructori au probleme de finantare, 20% vor sa vanda proiectele, iar cererea este cu mult sub cea din anul trecut, pe fondul inaspririi conditiilor de creditare, dar si ca urmare a faptului ca bancile romanesti oricum sunt cele mai scumpe din Europa la creditare”. Pe de alta parte, cel putin pe timp de vara chiriile inregistreaza o tendinta de crestere.

Practic, spun brokerii, 20% dintre clienti „s-au pierdut” pentru ca au activat creditele abia acum, desi au facut aplicatiile anul trecut, iar la activare au constatat ca rata lunara ar fi urmat sa creasca cu 60%, iar o alta parte substantiala de cumparatori, „capsunarii” dezamagiti de preturile umflate si de „lacomia imobiliara” clujeana, au preferat sa plateasca in continuare chirie acolo unde si-au gasit de lucru, in Italia sau Spania. In acest context, pana la toamna piata imobiliara clujeana bate pasul pe loc, spre disperarea brokerilor imobiliari.

Brokerii care au incheiat vreo vanzare imobiliara in ultimele doua luni sunt considerati a fi „fericitii pietei”. Peste 80% dintre ei n-au mai vandut nimic din aprilie, cel putin, dupa cum spun chiar ei insisi. Ce se vinde si se mai cumpara in Cluj si cu cat? „Eu unul n-am mai reusit sa vand nimic in ultima luna. Cererea a scazut cu cel putin 20% fata de prima parte a trimestrului I. Preturile, din pacate, raman umflate si asta scade sansele, iar cumparatorii se indeparteaza. Se mai cauta zonele din centru, dar de vandut nu se vinde.

Oricine ce ar zice, piata e blocata”, spune Ioan Chertes, broker imobiliar. Casele se pare ca mai au cautare, dar de vandut vand doar cei care sunt dispusi sa coboare preturile. „Se mai fac vanzari, dar vand doar cei care chiar sunt obligati si care scad preturile cu cel putin 15%-20% sub pretul pietei.Chiar si asa, ultima vanzare am facut-o in aprilie si acum suntem in iulie. Piata e blocata cam din februarie si pe vara asa va ramane”, considera Luminita Popa, manager in cadrul Imo Business Grup.

Scaderi de preturi si la toamna

„Tendinta de scadere cred ca se va mentine pana in octombrie-noiembrie cand, odata intorsi din vacante si reluandu-si activitatea, oamenii vor pune lucrurile in miscare, dar tendinta preturilor va fi tot una de scadere. Vor creste preturile pe viitor doar la casele mai deosebite, unice, la terenurile foarte bine pozitionate, in rest, preturile vor continua trendul de scadere”, crede Luminita Popa. Mai mult, pretul real, mediu pentru o casa in Cluj n-ar trebui sa treaca de 300.000-400.000 de euro, in conditiile in care casa are o pozitie buna, iar ceilalti parametri, cum ar fi existenta unui singur proprietar in curte, sunt indepliniti.

Financiarul