La peste doua luni de la incheierea Ghidului de bune practici care reglementeaza relatia dintre marile lanturi de magazine si furnizori, pe rafturile din magazine nu se observa aproape nici o schimbare la preturi. In timp ce procesatorii sustin ca preturile din magazinele de proximitate au ajuns la aproape acelasi nivel cu cele din marile lanturi, micii comercianti afirma ca nu au ieftinit produsele alimentare.

De asemenea, am constatat o tendinta de egalizare a preturilor din magazinele mici cu cele din marile lanturi. S-a instalat o perioada de acalmie“, ne-a declarat Sorin Minea, presedintele Romalimenta si al companiei Angst, de altfel unul dintre cei mai mari contestatari ai practicilor hipermarketurilor.

„Eu folosesc acelasi cost peste tot (si pentru magazinele proprii, si pentru hipermarketuri - n.red.), iar pana acum preturile din magazinele mele au fost peste cele din supermarketuri, dar acum sunt aproximativ egale, ceea ce inseamna ca marile lanturi au lasat procesatorii liberi’’ (sa decida pretul de baza - n.red), a exemplificat Minea. Acesta explica faptul ca magazinele mici ar putea reduce preturile in contextul in care procesatorii nu mai sunt obligati sa recupereze din pierderile financiare cauzate de practicile hipermarketurilor (diverse taxe) si, in consecinta, pot vinde mai ieftin catre unitatile de proximitate. ,,Exista magazine mici care lucreaza curat (nu fac evaziune fiscala - n.red.) unde preturile seamana cu cele din supermarketuri, de unde rezulta ca au scazut preturile de intrare, pentru ca in general aceste magazine nu isi scad comisioanele“, mai explica Minea.

Micii retaileri afirma insa ca nu se pune problema de a ieftini produsele alimentare. „Noi nu am scazut preturile. Un pret mai bun de la furnizori se poate obtine cu cat esti mai mare, pentru restul este o negociere pe viata si pe moarte. Noi, spre exemplu, importam de aproximativ 10% din cifra de afaceri pentru ca aducem mult mai ieftin decat produsele similare din Romania“, ne-a declarat Ion Soloman, proprietarul magazinelor Ethos.

Cotidianul