Dincolo de criza finan­ciara si imo­biliara, de cresterea pretului la petrol si de mersul razboaielor din Irak si Afganistan, soarta alegerilor prezidentiale din SUA ar putea depinde si de cine iese invingator in schimbul de atacuri necrutatoare dintre Barack Obama si John McCain prin videoclipuri postate pe site-ul YouTube.com. Daca, pana acum, internetul „comenta” agenda fixata de mass-media traditionale, in ultimele zile, cele din urma au fost nevoite sa fie tot mai atente la bataliile online dintre candidati.

Astfel, materialele video (adesea colaje cu franturi de declaratii al caror sens initial este rastalmacit) sunt subiectul emisiunilor de stiri din SUA. Un ultim videoclip care a facut furori a fost cel centrat de echipa lui McCain pe acuzatia ca Obama este „un ipocrit”. In incercarea de a demonstra ca Obama „minte”, tabara lui McCain a produs un filmulet in care democratul este citat spunand ca „fundamentul eco­no­miei e solid”, dupa ce, in repetate randuri, facuse haz de aceeasi declaratie a lui McCain. Echipa lui Obama a replicat cu un videoclip in care a reprodus in intregime fragmentele din care au fost decupate vorbele scoase din context, demonstrand ca nu candidatul democrat minte, ci McCain este „un mincinos”.

Integral in Gandul.