Banca Nationala a Romaniei ar putea decide, in sedinta de joi, ridicarea gradului de indatorare maxim pentru creditele ipotecare acordate populatiei la 60-65% din venituri, in conditiile in care imprumutatii aduc ca garantii ipoteci locative sau terenuri intravilane, au declarat pentru Business Standard surse din cadrul BNR. Acesta este primul semnal dat de Banca Centrala pentru relaxarea creditarii populatiei, dupa ce normele restrictive, intrate in vigoare in octombrie, si criza financiara au taiat drastic din sumele pe care puteau sa le acceseze romanii, scrie Business Standard.

Bogatii se-mprumuta, saracii fac economii. In nici unul dintre cele mai bogate cinci judete ale tarii avansul depozitelor bancare nu a reusit sa-l depaseasca pe cel al creditului in luna noiembrie 2008. In Prahova, de exemplu, volumul total al depozitelor la termen constituite de persoanele fizice a scazut cu un milion de lei, in timp ce soldul creditelor a urcat cu aproximativ 23 de milioane de lei in ciuda crizei financiare si a aparentului blocaj al creditarii, potrivit celor mai recente date publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Exact inversul acestei evolutii nu tocmai imbucuratoare pentru o economie aflata in criza il regasim, paradoxal, in zonele cele mai sarace ale Romaniei, acolo unde salariul mediu lunar nu depaseste 250-300 de euro, insa depozitele au crescut cu mult peste credite. O explicatie a acestui fenomen tine de inasprirea fara precedent a conditiilor de acordare a creditelor. In situatia in care in judete precum Botosani, Vaslui, Tulcea, Giurgiu sau Teleorman salariul mediu nu depaseste 250 de euro, sansele de a obtine un credit sunt extrem de reduse in actualele conditii de piata. Un calcul simplu arata ca, la un venit lunar de 250 de euro si luand in con­si­deratie actualele conditii de piata, solici­tantul poate obtine un credit la care rata lunara nu poate depasi 87,5 euro, adica 35% din venit, scrie Cotidianul.

Preturile de pe piata materialelor reciclabile din carton si din plastic s-au prabusit in ultimele doua luni, blocand tranzactiile si amenintand fragilul sistem de reciclare din Romania. Principalele cauze ar fi: ieftinirea spectaculoasa a petrolului, care avantajeaza productia de plastic din aceasta materie prima, dar si criza financiara, care a redus semnificativ achizitia de produse de larg consum, implicit de ambalaje. Nu numai la noi e situatie de criza, ci si in restul Europei, insa reciclatorii occidentali au avantajul ca platesc foarte ieftin sau deloc deseurile colectate de la firme si de la populatie, scrie EvZ.

Autostrada Ford, pe apa Dunarii. Ministrul Radu Berceanu renunta la drumul expres Craiova-Pitesti, pentru ca vrea o autostrada mai scumpa cu 157 milioane euro, dar recunoaste ca nu are finantare. In alta varianta, ministrul vrea Autostrada Sudului – abandonand actualul proiect, pentru care ministerul a cheltuit deja 12 milioane euro pentru un studiu de fezabilitate. In ceea ce priveste infrastructura rutiera pentru Ford, Berceanu are solutia: "Le-am recomandat transportul pe Dunare", relateaza Romania Libera.

Romania nu poate primi si nu poate oferi ajutor constand in gaze naturale, intrucat nu dispune de conditiile tehnice necesare, adica de conducte de interconectare cu tarile vecine, a declarat directorul general al Transgaz, Ioan Rusu. "Nu putem nici sa primim, nici sa dam ajutor, in privinta asigurarii cu gaze naturale, intrucat nu avem conditiile tehnice necesare. Oricum, noi ne descurcam cu ce avem", a explicat Ioan Rusu.

In ceea ce priveste conductele de gaze de interconectare, cu tarile vecine, Romania deruleaza un singur astfel de proiect, cu Ungaria. Este vorba de conducta aflata in prezent in constructie, intre Szeged (din Ungaria) si Arad. Conducta de gaze Arad - Szeged va fi finalizata pana la 1 ianuarie 2010 si va avea o capacitate de 4,4 miliarde metri cubi pe an, corespunzator unui debit mediu orar de 500 mii metri cubi/ora. Lungimea totala a conductei va fi de 109 km si va avea un diametru de 700 mm. Pe teritoriul Romaniei, conducta de interconectare are o lungime de aproximativ 62 km intre punctul de conectare Horia (langa Arad) si punctul de frontiera Csanadpalota (Nadlac) de la granita de stat dintre Romania si Ungaria, scrie Romania Libera.

Noul ministru al transporturilor, Radu Berceanu, trebuie sa plateasca o datorie de peste 74 milioane de euro pentru lucrarile la autostrada Transilvania. Banii ar fi trebuit achitati de anul trecut, dar nu au fost alocati de Ministerul Finantelor. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) trebuie sa plateasca, la inceput de an, peste 200 milioane de euro catre compania Bechtel. „La sfarsitul anului trecut, CNADNR avea datorii de circa 100 milioane de euro pentru exproprieri si aproximativ 20 milioane de euro pentru relocarea utilitatilor. Americanii de la Bechtel mai au de primit pentru lucrarile realizate la autostrada Transilvania circa 74 milioane de euro plus TVA. Aceasta datorie reprezinta intarzieri de plata pentru unele facturi, din luna iulie pana in prezent, plus facturile din noiembrie si decembrie. Pana in 25 ianuarie trebuie sa platim factura din decembrie”, ne-au declarat surse din CNADNR, scrie Gardianul.

Taranii care nu se vor inregistra, pana pe data de 1 februarie, la directiile sanitare-veterinare judetene nu vor mai putea vinde in nici o piata din tara branza, lapte, carne sau oua. Pentru a obtine „Documentul de inregistrare sanitar-veterinara”, micii producatori vor trebui sa achite 10 lei pentru produsele primare (lapte crud, oua, miere, peste) si 300 de lei pentru produsele procesate (produse lactate, produse din carne). Micii producatori care vand in piete produse de origine animala fara a detine documentul de inregistrare eliberat de Directiile Sanitar Veterinare (DSV) risca sa fie amendati cu sume cuprinse intre 30 si 50 de milioane de lei vechi, scrie Gardianul.

Vila de 375.000 de euro acum sase luni se vinde azi cu 260.000 de euro. Bucurestii Noi: apartament cu doua camere de 110.000 euro, lasat la 66.000 de euro. Vile tip zid in zid, pe o strada ingusta din Pipera. Una dintre case facea anul trecut 300.000 de euro. Ultima mare ajustare de pret a scazut-o la 270.000 de euro, dar si asa au vazut-o numai doi clienti. Acum, proprietarul o da cu 250.000, negociabil. „Eu, cu de la mine putere, pot sa v-o las la 240.000, iar proprietarul sigur-sigur va mai scade si el din pret”, zice agentul imobiliar, un pusti iscusit intr-ale negocierii. De cateva luni incoace, Pipera se sufoca in afise pestrite care anunta vanzari - chilipir de case. Ieftinirile cele mai mari sunt postate chiar pe marginea soselei pricipale, sa te „agate” in fiecare zi, cand te tarasti in trafic cu un metru pe minut. Dintr-un afis, o firma te ispiteste cu „vile de vis la preturi incredibile”, iar alta cu apartamente si garsoniere de la 67.000 de euro plus TVA, la aer curat, langa padure. Insa cine sa mai cumpere? Soferii nu mai fac scurta la gat, sa citeasca afisele, si nici trecatorii nu se mai opresc, ca pana acum, sa-si noteze numarul de telefon de pe panouri, scrie Gardianul.

Mentinerea sau chiar cresterea cursului de schimb al monedei europene pentru o perioada mai mare de trei saptamani va arunca in aer preturile la produsele alimentare si nu numai. Cei din industrie avertizeaza asupra posibilitatii scumpirii alimentelor cu 15% sau chiar 20% in aceste conditii. Intre timp, au aparut deja primele miscari speculative pe piata produselor alimentare: carnea de vita, care aproape disparuse din galantare in perioada sarbatorilor, a reaparut cu aproape 30% mai scumpa, fara ca aceasta majorare sa aiba vreo legatura cu cursul de schimb, fiind in cea mai mare parte de productie autohtona. Urmeaza facturi mai mari, in lei, la telefonie mobila, la chirii, precum si ratele la banca, ce vor afecta serios puterea de cumparare, scrie Gandul.

Dacia nu umbla la preturi, desi euro e mai scump. Producatorul castiga acum cu 16% mai mult la fiecare masina vanduta fata de inceputul anului trecut. Compania motiveaza decizia de a nu scadea preturile prin faptul ca de curand au fost adaugate imbunatatiri, precum ABS, fara a scumpi masinile. Dacia nu va scadea preturile autoturismelor exprimate in euro, desi moneda europeana este mai scumpa acum fata de aceeasi perioada a anului trecut cu 16%, scrie Adevarul.

Cele mai de interes subiecte ale anului 2008, precum falimentul, oamenii politici din noul guvern, dobanda sau depozitele bancare, si bineinteles criza financiara, au fost confirmate si de Google Trends, un instrument care masoara volumul cautarilor in Google ale unui cuvant. Google Trends pune la dispozitie si volumul cautarilor pe regiuni. Astfel putem afla ce i-au interesat cel mai mult pe utilizatorii din Romania in anul 2008.

Cuvantul "criza" a fost cautat in Google anul trecut de un numar record de ori, aproximativ de cinci ori mai mult decat media cautarilor din anii trecuti. Google nu furnizeaza un numar absolut al cautarilor unui cuvant, ci un index calculat ca pondere a cautarilor unui cuvant in volumul total de cautari dintr-o anumita perioada de timp. Pentru ca un cuvant sa fie contorizat de Google Trends trebuie sa depaseasca un anumit prag al volumului de cautari. Cuvantul "criza" a inceput sa fie contorizat de Google din anul 2005, dar dupa jumatatea anului 2008, cautarile au inregistrat un boom. La acelasi varf istoric au ajuns si cautarile cuvantului "faliment" si aproximativ in aceeasi perioada, lunile septembrie-octombrie din anul trecut, scrie Ziarul Financiar.

Romania a ocupat, in noiembrie 2008, prima pozitie in clasamentul tarilor membre ale Uniunii Europene dupa criteriul cresterii anuale a retailului, potrivit ultimelor date oficiale publicate astazi de catre Biroul European de Statistica - Eurostat. Astfel, in noiembrie anul trecut, comparativ cu noiembrie 2007, Romania a inregistrat o crestere a vanzarilor cu amanuntul de 6,8%, fiind urmata de catre Polonia, cu 6,2% si Slovenia, cu 5,4%, afirma revista Capital.

Una dintre solutiile despre care se vorbeste intens in ultima vreme ca posibila sursa de finantare o reprezinta un acord cu Fondul Monetar International. Legat de aceasta varianta, fie ea mai mult sau mai putin ipotetica, reputatul economist Daniel Daianu, fost ministtru de finante (am facut aceasta precizare pentru a scoate in evidenta faptul ca nu vorbeste "din carti", ci chiar are habar despre ce este vorba) ne-a declarat ca este cea mai proasta posibil, ultima la care ar trebui apelat. "Un acord cu Fondul Monetar International nu este oportun in acest moment pentru Romania, fiind ultima solutie la care ar trebui sa apelam pentru ca, in esenta, acest lucru inseamna o reducere drastica a cheltuielilor si o crestere a taxelor. Practiv, nu mai guvernam noi, ci FMI-ul. As putea spune, ironic, bineinteles, ca este si un avantaj, in sensul ca nu mai trebuie sa facem noi un program, pentru ca ni-l fac ei, iar noi trebuie doar sa executam", a declarat pentru CapitalDaniel Daianu.

Inca din 2006, anul lansarii sale pe piata, Continental GTC s-a bucurat de un succes nemaipomenit in peste 50 de tari din lumea intreaga, marca Bentley seducand si cumparatorii mai tineri. Clientii sunt atrasi de liniile sale zvelte, de finisajele artizanale ale interiorului, de performantele sale sofisticate si de manevrabilitatea sa desavarsita. Noua generatie de modele GTC reprezinta o continuare a acestui succes. Sasiul GTC si caroseria din otel extrem de rigid au demonstrat din plin ca sunt capabile sa suporte puterea de 560 CP a motorului W12 de 6 litri. Pe noul model Continental GTC Speed, motorul W12 biturbo de la Bentley dezvolta 610 CP, asigurand astfel performante reale de 322 km/ora in varianta capotata si oferind o acceleratie ametitoare fara nici cel mai mic efort. Chiar si in varianta decapotata, GTC Speed poate atinge o viteza de 312 km/ora, afirma AutoNews.ro.

Detroit, salonul auto aflat sub asediul situatiei econumice nefaste isi dezvaluie primele premiere. De pe batranul continent vin la primul mare salon auto al lui 2009 noul Mercedes Clasa E, Conceptul Volkswagen Roadster, Coupe-ul cu 4 usi Audi A7 sau puternicele Jaguar FX-R si Jaguar XK-R. Pentru moment aflam ca noul Ford Taurus va fi dezvaluit tot la Detroit, la fel ca si noul Chevrolet Spark (Beat). Toyota isi continua numaratoarea pana la 10 - masini electrice - pe care si-a asumat-o, de aceasta data prezentand conceptul Toyota FT-EV, scrie StiriAuto.ro.