3,5 milioane de europeni isi vor pierde locul de munca in acest an. Numarul somerilor din Uniunea Europeana (UE) va creste cu 3,5 milioane in cursul acestui an, pe fondul incetinirii economice care va afecta intreg continentul, se arata intr-un studiu al Comisiei Europene (CE). Potrivit raportului, rata somajului devine una din cele mai grave probleme cu care statele membre UE se vor confrunta in 2009, scrie Capital.

De ce sa ai sediul, depozitul si magazinul in acelasi loc. Reducerea costurilor operationale si nevoia de a centraliza toate activitatile firmei ii determina pe unii manageri sa grupeze in acelasi loc spatiul pentru depozit, birou si magazin. Folosirea acestui mix economiseste bani si timp, pentru ca nu se mai fac deplasari intre cele trei tipuri de unitati ale aceleiasi firme, scrie Startups.ro.

Salariul unui CEO, de trei ori mai mare decat al celorlalti manageri. Un top manager dintr-o companie din Romania castiga, in medie, circa 40.000 de euro pe an, in timp ce restul managerilor primesc intre 11.800 si 12.500 de euro, potrivit unui studiu realizat de firma germana de executive search Kienbaum si Camera de Comert Romano-Germana, scrie Business Standard.

Pretul apartamentelor a scazut cu 5.000 de euro intr-o luna. Preturile apartamentelor de trei camere din Capitala au scazut in ultima luna cu aproape 5.000 de euro, potrivit indexului imobiliar al Ziarului Financiar care ia in calcul preturile cerute de vanzatori pentru apartamentele de trei camere din Capitala construite intre 1980 si 1990.

Almunia, ingrijorat de situatia bancilor din Est (inclusiv Romania). Comisarul pentru Afaceri Monetare, Joaquin Almunia, s-a declarat, ieri, ingrijorat de situatia bancilor din Europa Centrala si de Est, respectiv din Sud-Est, cu precadere in Romania, Ucraina, Croatia si Serbia. De asemenea, comisarul european a cerut autoritatilor sa se abtina de la declaratii care pot afecta increderea investitorilor sau pietele financiare, scrie Bursa.

Criza taie din salariile celor saraci. Muncitorii care lucreaza in productie vor fi primii afectati de reducerile de personal, iar salariile lor vor creste anul acesta cel mai putin. Ceva mai la adapost vor fi sefii companiilor, care pot sa-si ia insa adio de la bonusuri si vacante platite de firma. Presiunea pe veniturile variabile ale acestora este insa mai mica, scrie Adevarul.

Cum iti mentii business-ul in top cu angajati mai putini. Pentru a mentine eficienta ridicata dupa ce o parte din angajati au fost concediati, una din solutii este restructurarea fiselor de post prin adaugarea de sarcini de natura similara sau prin transferarea catre angajati a unor sarcini specifice managementului, potrivit reprezentantilor firmei de HR Human Value International, scrie DailyBusiness.

Este momentul potrivit sa cumperi o casa? Romanii considera ca este momentul potrivit pentru achizitionarea unei locuinte, se arata intr-un studiu realizat de Mercury Research la sfarsitul lui 2008. Avand in vedere situatia economica actuala, 43% dintre respondenti considera ca este un moment bun pentru a achizitiona o casa sau un apartament, 40% pentru a investi in bunuri imobiliare (case, terenuri), 32% pentru a cumpara o masina, iar 24% sa faca achizitii de valori mari cum ar fi mobila, aparatura electronica, scrie Capital.

HR Manager – ghid practic de excelenta in resurse umane. Editura CARIERE a lansat luni, 16 februarie, un nou produs mediatic – revista HR Manager care este dedicata managementului HR din Romania. HR Manager va avea o aparitie bimestriala si este proiectata pe conceptul „experience-sharing", beneficiind de contributiile profesionistilor HR de renume. Totodata, noua publicatie reprezinta un concept unic, nascut din dorinta de a oferi specialistilor in resurse umane un ghid practic, care sa ii insoteasca in drumul catre excelenta, anunta revista Cariere.

Cum incepi o afacere in domeniul medical. Nu doar banii sunt importanti la deschiderea unui laborator sau a unei clinici private. Specialistii spun ca resursele umane sunt o prioritate, deci trebuie angajati medici valorosi. Din punct de vedere al domeniului de activitate, in contextul crizei financiare, cele mai profitabile se dovedesc a fi specializarile medicale de nisa, scrie Startups.ro.

Unul dintre actionarii A&D Pharma spune ca vinde afacerea cand va ajunge la o valoare de 800 mil. euro. Unul dintre fondatorii A&D Pharma, cel mai mare grup farma local, cu afaceri de peste jumatate de miliard de euro anul trecut, a vorbit intr-un interviu acordat in exclusivitate Ziarului Financiar despre cum au fost puse bazele companiei si care sunt planurile pe care le are. El nu a dorit ca numele sa ii fie precizat.

Si la ce le-a folosit ratingul triple A in lupta cu criza?! Abject, abominabil, absurd! Asa descriu in acest moment economistii ratingul AAA sau triple A, detinut de cele mai puternice si mai stabile state ale lumii. Pentru o lunga perioada de timp, triplu A a reprezentat unul dintre cele mai puternice bastioane in fata oricarei crize financiare si economice, scrie Business Standard.

Sa fiti sanatosi, nu putem mari salariile. Desi criza economica loveste in tot mai multe domenii, serviciile medicale private par a fi la adapost. Principalele clinici estimeaza ca numarul abonamentelor corporate ar putea creste anul acesta cu 15 procente, scrie Capital.

Renault lanseaza noul Megane in versiune sportiva, RS. Deocamdata imaginea alaturata, preluata dintr-un website dedicat, este singura disponibila cu viitorul Renault Megane RS. Aceasta versiune de top este derivata din conceptul Megane Coupe Trophy, prezentat in toamna anului trecut, la Paris. Lansarea oficiala va avea loc peste putin timp, la Salonul de la Geneva, scrie 24auto.ro.

Rolls Royce RR4 a fost surprins inainte de Geneva. Cel mai mic reprezentant al Rolls Royce a fost surprins la teste langa fabrica din Goodwood, in Anglia, unde va fi si produs. Masina este programata sa apara oficial la salonul auto de la Geneva din acest an si este cunoscuta pana in prezent sub numele de RR4. La exterior viitoarea limuzina de lux va fi mai mica decat modelul Rolls Royce Phantom, dar va pastra liniile elegante si deja consacrate ale acestuia, scrie StiriAuto.ro.

Fiat testeaza noua generatie Doblo. Oficialii grupului Fiat pregatesc a doua generatie a modelului Doblo, cea mai pura dovada fiind fotografiile spion surprinse de specialistii de la Carpix. Noul Doblo va incerca sa le aduca celor de la Fiat o cota de piata mai mare, furand clienti de la modele cu renume ca Volkswagen Caddy, Renault Kangoo si Citroen Berlingo, scrie Automarket.ro.

Apar smartphone-urile low-cost. Smartphone-uri de 150 de dolari sau dispozitive mobile pentru acces la internet de 99 de dolari – acestea ar fi urmatoarele arme cu care producatorii de terminale mobile vor iesi la atac in urmatoarele luni, scrie Romania libera.

Un hacker roman a atacat site-ul BitDefender. Un hacker roman a descoperit o bresa de securitate pe site-ul companiei producatoare de anti-virusi BitDefender. Este a doua oara in decurs de o saptamana cand compania expune o baza de date care ar trebui sa ramana confidentiala, scrie Chip.ro.