Indatorarea populatiei a crescut exploziv in ultimii zece ani. Datoriile totale ale gospodariilor au ajuns sa depaseasca fondul total de salarii nete primite de angajatii din Romania si 60% din veniturile banesti totale declarate. Studiul recent finalizat de cercetatorii de la Institutul National de Cercetari Economice (INCE) al Academiei Romane cu privire la „Gestiunea deficitelor in conditi­ile integrarii si globalizarii pietelor” prezinta o realitate pe care toti o cunoastem: indatorarea tot mai mare a populatiei. Analiza efectuata de INCE incearca sa explice resorturile care au facut din Romania o piata profitabila pentru bancile care acorda imprumuturi, si nu numai, scrie Capital.

Topul domeniilor cu cele mai mari salarii din Romania. In ultimii ani, dezvoltarile explozive ale unor domenii precum serviciile financiare, IT sau industria bunurilor de larg consum au generat cresteri pe masura la nivelul salariilor. In timp ce salariul mediu pe economie abia depasea 300 de euro, bancherii sau specialistii IT castigau, in medie, peste 1.000 de euro pe luna, scrie Business Magazin.

Fondatorul Blogger si Twitter: Business-ul vazut ca o insula pustie. Evan Williams, 37 de ani, fondatorul site-urilor Blogger si Twitter, care au peste 270 milioane de vizualizari lunar, serveste drept exemplu de poveste de succes construita fara "reguli", pentru multi adepti ai online-ului. Cum arata parcursul sau? Povestea incepe in 1999, cand Pyra Labs, prima companie co-fondata de Evan Williams si Meg Hourihan, a lansat platforma Blogger, vanduta ulterior in 2003 celor de la Google, pentru o suma care nu a fost facuta publica, scrie DailyBusiness.ro

Cat platesti si ce castigi daca locuiesti in centrul unui oras mare. Preturi mai mari cu 30% decat spre periferie, impozite mai ridicate, dar cheltuieli mai mici de transport. Avantajele si dezavantajele unei locuinte in centru nu se masoara insa doar in bani. Mirajul locuintei in centru nu e nou si nici unic. A fost, insa, dat peste cap in perioada comunista, cand nationalizarea a determinat atat distrugerea proprietatilor, prin nepasare, cat si a categoriilor sociale care aveau, potrivit ideilor vremii, nevoie sa fie improspatate. Strategia a provocat mutatii majore in structura populatiei si in calitatea imobilelor, noteaza Capital.

2 mil. lei incasarile primului film 3D proiectat in Romania. S-au dus vremurile cand senzatiile tari din salile de cinema erau date exclusiv de puterea sunetului sau de efectele speciale imaginate de regizor. Mai nou si in Romania, gratie noilor tehnologii, Christian Bale poate plonja printre spectatori, iar fanii pot da mana cu Bono la un concert U2. La sfarsitul anului trecut, primul film proiectat in varianta 3D pe ecranele din Romania, “Calatorie spre centrul pamantului”, devenea cel mai profitabil film al tuturor timpurilor pe piata locala. Cu aproape doua milioane de lei incasari, ecranizarea romanului lui Jules Verne depasea recordul stabilit in 1997 de Titanic (1.652.817 lei), noteaza Business Magazin.

Rusia si Turcia ar putea coopera in proiectul South Stream pe probleme de marketing. Rusia si Turcia ar putea coopera in proiectul South Stream in ceea ce priveste marketingul si comercializarea gazului, a spus vineri ministerul rus al energiei Serghei Smatko, potrivit RIA Novosti. "Noi am putea discuta activitatea comuna in domeniul comercializarii sau al marketingului (gazului - n. r.) pe anumite piete europene", a spus Smatko pentru jurnalisti, scrie Business Standard.

Disponibilizarile din energie vor scoate de la buget peste 23 mil. euro in 4 ani. Companii de stat din sectorul energetic vor concedia, in intervalul 2009-2012, peste 5.000 de angajati, iar suma totala alocata acestora de la bugetul de stat sub forma de plati compensatorii va depasi 100 milioane lei (23,8 mil. euro), pe parcursul celor 4 ani, scrie DailyBusiness.ro

Blue Air investeste un miliard de dolari in avioane Boeing. Operatorul low-cost Blue Air va achizitiona de la producatorul american de avioane Boeing 10 aeronave de tip 737 - 800 si 737 - 900 in valoare de peste un miliard de dolari, a anuntat compania intr-un comunicat, citat de NewsIn. Blue Air vrea sa includa in contract si o clauza ce ii permite sa plaseze un ordin pentru inca cinci optiuni suplimentare. Astfel, in cazul unei noi comenzi, Blue Air va avea prioritate in ceea ce priveste perioada de livrare, pentru comanda suplimentara de alte cinci avioane, scrie NewsChannel.ro

Noul SAAB 9-5 vine la Frankfurt. Doua imagini publicate recent, pe website-ul SaabsUnited.com, par sa confirme ipoteza conform careia viitoarea generatie a modelului SAAB 9-5 va avea doua versiuni de caroserie, sedan si break (Sport-Hatch). Noua limuzina premium suedeza este asteptata la toamna, in cadrul Salonului de la Frankfurt, si va fi disponibila pe piata in cursul anului viitor. Pentru versiunea break, cei interesati vor avea de asteptat cel putin inca un an, scrie 24auto.ro

Noul Chevy Camaro vine in Europa. Chevrolet a confirmat ca modelul sau de succes, noul Camaro Coupe, face un salt peste continente. Astfel, Jurgen Keller, managerul Chevrolet Germania, a declarat ca, in pofida turbulentelor economice, General Motors a hotarat sa aduca muscle car-ul cu tractiune spate in Europa. Germania, va fi, bineinteles, printre tarile care vor primi masina cu bratele deschise, scrie auto.ro