Angajatii isi mananca sanatatea pentru un salariu decent si stabil. Criza genereaza tot mai multa ingrijorare in randul angajatilor din intreaga Europa. Sase din zece comunitari se asteapta la o deteriorare a conditiilor de munca. Rezultatele sondajului paneuropean, efectuat recent de Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate in Munca (EU-OSHA), configureaza o imagine a pietei muncii plina de amenintari. Majoritatea respondentilor (75%) din statele membre considera ca imbolnavirile sunt cauzate, cel putin intr-o anumita masura, de conditiile de la locul de munca, scrie Capital.ro

Consiliul Concurentei: Cand vezi un domeniu cu marje mari de castig, cum au bancile, te uiti cu atentie. Comisioanele mari pentru rambursarea anticipata a creditelor, conditionarea impusa de banci la acordarea unui imprumut de deschiderea unui cont curent si in unele cazuri de achizitionarea "la pachet" a unei polite de asigurare, dar si comisioanele legate de utilizarea cardurilor la plata sunt cateva dintre preocuparile Consiliului Concurentei in domeniul bancar. Cu toate acestea, Concurenta are in derulare o singura investigatie in zona bancara, declansata in urma cu un an, cand mai multe banci au fost suspectate de tentativa de a manipula dobanzile pe piata monetara, scrie Ziarul Financiar.

Mediul privat critica statul: Programele din constructii mai mult incurca. Resentimentele dezvoltatorilor imobiliari si ale firmelor din domenii conexe fata de stat s-au amplificat dupa primul an de criza, acestia fiind nemultumiti de derularea programului de reabilitare termica, de "Prima Casa" si in general de atitudinea Guvernului fata de mediul privat. Reprezentantii dezvoltatorilor imobiliari si cei ai firmelor din domeniul constructiilor au dezbatut, in cadrul seminarului Construct Forum, organizat de Mediafax, nemultumirile legate de lipsa de sprijin a statului fata de domeniile in care acestia activeaza, ineficienta si chiar "prejudiciile" pe care Programul de Reabilitare Termica le aduce jucatorilor de pe piata de tamplarie termoizolanta, scrie DailyBusiness.ro

Nu se mai vand locuinte pe hartie, nu se mai fac case noi. Vanzarea de locuinte „pe hartie“ sau din faza de proiect a devenit un subiect tabu inca de la instalarea crizei imobiliare in Romania. Dupa aceasta perioada, singurii care au mai vandut au fost dezvoltatorii cu proiecte finalizate. Scaderea increderii romanilor in achizitia unor imobile inexistente ii strange cu usa pe dezvoltatorii care aveau in plan demararea de proiecte noi, deoarece acestia depind de vanzarile „pe hartie“ in atragerea finantarii, scrie Capital.ro

Criza politica a scumpit deja finantarea externa. In timp ce politicienii se cearta pe formarea unui nou guvern, perceptia investitorilor straini se inrautateste din nou, tocmai cand Romania are mai multa nevoie de bani. Criza politica prelungita a facut ca Romania sa devina mai riscanta decat Ungaria si Croatia in ochii investitorilor straini, prima de risc pentru finantarile externe urcand cu jumatate de punct procentual in ultima luna, scrie Ziarul Financiar.

Croitoru rateaza sansa unui guvern de tehnocrati. Noua varianta de guvern propusa de premierul desemnat, Lucian Croitoru, include majoritatea ministrilor PDL din executivul Boc. Acestora li s-au adaugat mai multe nume din “rezerva de cadre” a democrat-liberalilor sau din esalonul secund al ministerelor. In schimb, niciunul dintre cei sase tehnocrati mentionati initial de Croitoru nu a ajuns pe lista de propuneri care va fi trimisa Parlamentului. “Nu aveam ce sa caut acolo” sau “Am proiecte mai importante”, acestea sunt raspunsurile lui Laurian Lungu, respectiv Aurelian Dochia, intrebati de ce nu sunt pe lista noului cabinet, scrie Business Standard.

Solutie testata la "Avioane Craiova": privatizare fara vanzare. Ministerul Economiei, dispus sa accepte o alternativa la privatizarea companiei craiovene: asociere in participatiune sau constituirea unei companii mixte cu un investitor strategic. Solutia este pe placul italienilor de la Alenia, care nu vor sa preia datoriile istorice ale companiei. Conducerea societatii a primit deja mandat sa analizeze alternativele pentru salvarea companiei de la insolventa, scrie Bursa.

SMS-uri de la banca pentru restante de 2 bani. De multe ori, costurile bancii cu SMS-urile, scrisorile sau cu apelurile telefonice sunt mai mari decat suma ce trebuie recuperata. O mai veche procedura a bancilor a revenit „in voga”, de cand criza mondiala s-a instalat si in tara noastra. Astfel ca, stresarea clientului cu telefoane si SMS-uri pentru datoriile mici, de ordinul zecilor de bani sau a zecilor de eurocenti, si-a facut loc in programul institutiilor de finantare. Nu putini sunt clientii care se plang de insistentele angajatilor din banci care suna pentru a le aminti ca nu si-au platit datoria de 20 de bani sau un euro, scrie EvZ.

Topul bancilor castigatoare si topul perdantilor la Prima Casa. La redistribuirea plafoanelor de garantare pentru programul Prima Casa, BCR a castigat grosul garantiilor, de 108 milioane de euro, in timp ce pentru CEC mare parte din girul statului a fost dat degeaba. La 15 saptamani de la lansarea programului Prima Casa, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a redistribuit 220 milioane de euro. Pe scurt, statul a luat bani de la sase banci care nu au dat suficiente credite si i-a alocat catre alte noua institutii bancare, scrie Gandul.

Turismul sindical sfideaza concurenta. Sind Romania estimeaza un profit la fel de mare

ca acela de anul trecut, in conditiile in care privatii raporteaza afaceri mai proaste. Criza economica nu este resimtita la fel de toate hotelurile si agentiile de turism din Romania. In timp ce operatorii privati raporteaza scaderi ale afacerilor, pentru Sind Romania, turoperatorul sindicalistilor, 2009 este un an la fel ca oricare altul, scrie EvZ.

Abuzuri si dispret. BRD Finance blocheaza cardurile de credit Mastercard fara a anunta clientii. Chiar daca din cauza crizei clientii institutiilor financiare sunt tot mai putini, acestea isi permit luxul de a face in continuare abuzuri in relatia cu consumatorii. Mai multi clienti ai BRD Finance, posesori de carduri Mastercard, au constatat ca le-a fost blocat contul fara a fi anuntati. Mai mult, acestia nu au primit nici un fel de explicatii de la reprezentantii IFN-ului. “Gardianul ”a cerut lamuriri despre aceste abuzuri, insa reprezentantii BRD Finance ne-au conditionat oferirea raspunsurilor de dezvaluirea datelor de identitate ale clientilor pagubiti, scrie Gardianul.

Buticul de la tara merge bine in vremuri de criza. In sate si in comune, comertul traditional infloreste in dauna cumparaturilor de la hipermarket. Daca in Capitala chioscurile au fost sufocate de hipermarketuri, in mediul rural, buticurile vand produse in valoare de 2.000 de lei pe zi, in special alimente. Jumatate dintre romani cumpara in continuare alimente din micile magazine de cartier. Daca la nivel national, comertul traditional isi mentine cota de piata, in Capitala, buticurile au pierdut demult lupta cu retailerii, scrie Adevarul.

Lucrezi la o firma cu datorii la stat? Ia-ti adio de la credit. Intr-un an dificil, bancile se uita si la situatia economica a angajatorului atunci cand acorda un credit. Reprezentantii mediului de afaceri spun ca nu este vorba decat de un subterfugiu al bancherilor, care prefera sa lucreze cu statul. Cine are ghinionul sa lucreze la o firma cu datorii cat de mici catre stat se poate trezi ca banca refuza sa ii acorde un credit, chiar daca intruneste conditiile de eligibilitate cerute. Situatia este cu atat mai delicata cu cat potentialului client nu i se spune de la inceput ca se va tine cont si de datoriile angajatorului, ba chiar i se comunica si suma pe care o poate primi, in faza preliminara, scrie Gandul.

Birourile si mallurile aglomereaza traficul. Pipera, Berceni si Militari sunt cele mai afectate zone din punctul de vedere al aglomeratiei. Noile dezvoltari imobiliare vor atrage un trafic si mai mare, in conditiile unei infrastructuri si asa depasite. Aproape jumatate din infrastructura rutiera a celui mai mare oras din Romania este bazata pe strazi cu pavaj din bolovani, pietruite sau neasfaltate, conform informatiilor Primariei Capitalei, scrie Adevarul.

Un Twingo putin mai... diferit. Tunerul francez Lazareth a creat un vehicul cu adevarat radical. Este vorba de Renault Twingo Trophy. Tehnicienii au avut ca sursa de inspiratie modele precum Renault Megane Trophy si Renault Clio V6 Renault Sport. Modificarile au fost facute pe modelul de generatie veche. Acesta a fost transformat intr-un adevarat vehicul de curse. Motorul stoc a fost inlocuit cu o unitate V8 de 3.5 litri si 180CP. Propulsorul este montat central. Puterea este transmisa rotilor spate si este gestionata de o cutie de viteze manuala in 5 trepte, scrie Voom.ro

La revedere, Land Rover Defender. Putine modele au reusit sa reziste in timp asa cum a facut-o Defender, un superstar din domeniul off-road, care se apropie acum de punctul terminus. Poate ca ar fi continuat sa fie produs, daca reglementarile in privinta sigurantei si emisiilor poluante n-ar fi devenit din ce in ce mai stricte, la nivel global, scrie 24auto.ro