Care sunt cele mai mari 20 de parcuri eoliene locale si cine sunt investitorii care au pariat sute de milioane de euro in bataia vantului. Potrivit datelor de la inceputul lunii august ale Transelectrica, transportatorul national de energie electrica, 19 din primele 20 de proiecte ca dimensiune care au trecut de aceasta faza de avizare, cea a obtinerii contractelor de racordare, sunt localizate in Dobrogea, in diferite localitati din Tulcea sau din Constanta, un singur investitor alegand Galatiul pentru a-si realiza investitia. Semnarea contractului de racordare la retea, fie ca este vorba de reteaua de electricitate administrata de Transelectrica sau de cele care sunt controlate de catre distribuitorii de energie, cum ar fi Enel (Italia), CEZ (Cehia), E.ON (Germania) sau de catre Electrica, este o etapa importanta in realizarea unui proiect eolian, urmatorii pasi pe care un investitor trebuie sa-i parcurga fiind punerea sub tensiune a capacitatilor de productie, obtinerea autorizatiei de mediu si a licentei de producere. Practic, de cand un investitor semneaza un contract de racordare cu operatorul retelei electrice unde urmeaza sa fie amplasat un parc eolian, trebuie sa inceapa constructiile, scrie ZF.ro.

Business ReportFoto: Colaj foto

Constructiile alternative prind contur: Garsoniere de otel cu pret de 21.000 de euro. Materialele de constructie alternative par sa fie tot mai des promovate ca o modalitate de reducere a costului de constructie si efectiv a pretului de vanzare al locuintelor. Chiar daca pana acum constructiile de acest tip au ramas mai mult cazuri izolate, incep sa apara tot mai multi dezvoltatori care ies pe piata cu asemenea solutii. Compania de dezvoltare imobiliara Metropolitan Capital Group pregateste un proiect imobiliar ce va cuprinde 170 de locuinte pe structura de otel a caror pret variaza intre 21.012 euro, pentru o garsoniera, si 35.800 de euro, fara TVA, pentru un apartament cu trei camere. Compania nu cere bani in avans, ci doar la finalizarea proiectului ce va fi amplasat in Mogosoaia, potrivit organizatorilor targului imobiliar tIMOn, evenitment in cadrul caruia va fi lansat proiectul Casa Felice, anunta Capital.ro.

Reduceri de pana la 25% daca va cumparati acum vacanta de Revelion. Vezi aici preturile. Un sejur de patru zile in Balcic te costa 159 de euro. Daca platesti pana pe 15 octombrie, beneficiezi de o reducere de 25% la tariful initial. In pret intra cazare la un hotel de trei stele cu all inclusive. Trei nopti la Roma in intervalul 30 decembrie-2 ianuarie te costa 299 de euro. Tariful include cazare la un hotel de trei stele din Roma cu demipensiune si bilet de avion Bucuresti-Roma si retur. Pretul nu include asigurarea medicala (care este optionala), transferul, taxa bagaj de cala- optionala: 20 eur/bagaj, taxa de check in de 5 eur sau gratuita daca se face online cu 14 zile inainte de plecare. Un sejur de patru zile la Viena ajunge la 319 euro. Tariful acopera cazare intr-un hotel de trei stele si demipensiune, precum si biletul de avion Bucuresti-Viena si retur. O vacanta la Amsterdam te costa, in perioada revelionului, 379 de euro. In pret intra patru nopti cazare la un hotel de trei stele din Amsterdam, demipensiune si biletul de avion Bucuresti-Amsterdam si retur. Tariful nu include taxele de aeroport si asigurarea medicala, informeaza Money.ro.

Ultraportabile si netbook-uri dual core de la Samsung, la IFA Berlin. Samsung Electronics a anuntat in cadrul targului IFA 2010 Berlin lansarea seriei SF de notebook-uri ultra-portabile si seriei NF de netbook-uri. Seria SF de notebook-uri se adreseaza utilizatorilor care pun accentul pe design. Este disponibila in trei configuratii ale ecranului (13,3" SF310, 14" SF410 si 15.6" SF 510) si dispune de procesoare dual core Intel Core i3 sau i5. Seria SF are incorporata o solutie grafica hibrida, care foloseste doua placi video - una provine de la Intel si prelungeste viata bateriei, iar cealalta, de la Nvidia, permite o performante multimedia. Bateria Litiu Polimer ofera pana la 7,5 ore de viata bateriei. Aditional, seria SF poate fi dotata cu optiunea Express Charging, care reduce timpul de incarcare si incarca bateria complet in doar 2-3 ore, scrie Business Cover.

Un analist american: Iesiti de pe aur si actiuni! A venit timpul ca investitorii sa-si reduca expunerea pe unele active dupa evolutia puternica a acestora de la inceputul lunii, a declarat, pentru CNBC.com, Robin Griffiths, analist tehnic in cadrul firmei Cazenove Capital din Londra. "Daca S&P 500 nu va reatinge maximul din aprilie sau aurul nu va urca pana la 1.265 de dolari/unice, ambele clase de active vor aduce pierderi, pietele de actiuni urmand sa atinga un minim in octombrie", spune Griffiths. Potrivit acestuia, raliul inregistrat de actiuni saptamana trecuta a fost unul normal, avand in vedere pierderile mari din august. "Acum intram in ceea ce in mod normal sunt cele mai slabe patru luni pentru piete si vom vedea noi minime in octombrie, moment in care pietele vor marca apropierea alegerilor legislative", a mentionat analistul Cazenove, anunta Economic Times.

Unul din cinci patroni vrea sa faca angajari. In ce sectoare se cauta mana de lucru. Patronii din Romania sunt mai optimisti in ceea ce priveste angajarile pe care le vor face decat cei din Grecia. Unul din cinci patroni din zece domenii de activitate sustin ca vor face angajari in ultimele trei luni ale anului, iar cele mai mari sanse de a-si gasi un loc de munca le au cei din industria prelucratoare, potrivit unui studiu realizat de Manpower, firma de consultanta pe resurse umane. Asa arata jumatatea plina a paharului, pentru ca la fel de multi angajatori se asteapta ca pana la sfarsitul anului sa faca disponibilizari, constructiile conducand detasat acest clasament negativ. Mai bine de jumatate dintre firme nu vor face insa schimbari in echipe. Concret, din octombrie, romanii aflati in cautarea unui job pot sa-si incerce norocul in firmele din industria prelucratoare, unde 29% dintre patronii intervievati estimeaza ca vor da unda verde angajarilor, potrivit datelor din analiza Manpower comunicate la solicitarea Gandul. De lucru se anunta si in sectorul financiar, la producatorii si distribuitorii de energie, gaze si apa, ca si in hoteluri si restaurante. In fiecare din aceste domenii, unul din patru angajatori se gandesc sa-si mareasca echipa, in ultimul trimestru al anului, informeaza Gandul.

Ce fac petrolistii cand vanzarile de carburanti continua sa scada? Se concentreaza pe non-oil. Confruntate cu accentuarea scaderii vanzarilor de carburanti, mai ales in contextul masurilor de austeritate luate de Guvern, marile companii petroliere active local spun ca au inceput sa se concentreze pe partea de servicii non-oil (servicii care nu au legatura cu benzina si motorina - n. red.). Desi pana acum petrolistii au fost protejati de scaderile de volume prin cresterile de preturi la pompa, a doua jumatate a anului se anunta mai dificila decat prima din cauza taierii salariilor bugetarilor, a majorarii TVA-ului, dar si a concedierilor din sectorul public. Astfel, atragerea clientilor in benzinarii prin alte produse in afara carburantilor reprezinta o strategie pe care firmele de profil spun ca se vor concentra. Petrom, cea mai mare companie locala si principalul jucator din piata petroliera, spune ca va introduce in perioada urmatoare servicii precum plata utilitatilor pentru a-i aduce pe clienti in statiile de alimentare, scrie ZF.ro.

BMW opreste productia modelelor M6 Coupe si M6 Convertible. BMW a anuntat marti, 7 septembrie, ca opreste productia modelelor de inalta performanta BMW M6 Coupe si BMW M6 Convertible, care si-au gasit in total 14.152 de clienti. Pentru Coupe, masina lansata in 2005, au optat 9.087 clienti, iar pentru versiunea Convertible, introdusa in 2006, BMW a strans 5.065 comenzi, anunta StiriAuto.ro.