Business Report: Cum ajunge banca la client in zonele fara unitati bancare; Topul primelor 10 branduri din Romania; Topul scaderilor de chirii in Capitala; Cand statul e un bun manager: De ce creste business-ul Antibiotice Iasi; Care sunt conditiile pentru a cumpara cel mai ieftin RCA
Romania va imprumuta cel putin 1 miliard de euro pe luna anul viitor. Imprumuturile statului cresc vertiginos de la an la an, ratele de imprumut si dobanzile scadente in 2011 reprezentand 14 miliarde euro, cu 23% mai mult decat anul acesta. Ritmul in care statul roman s-a imprumutat in ultimii doi ani a dus la o dublare a datoriei publice guvernamentale, care, in 2011, va atinge 39,5% din PIB, in conditiile in care PIB-ul va avea o crestere prognozata de 1,5%, pana la 544 miliarde lei. Majoritatea sumelor au fost folosite pentru cheltuielile curente ale institutiilor, in special pentru plata salariilor si a pensiilor, scrie Capital
Topul primelor 10 branduri din Romania. Google se plaseaza pe primul loc in editia curenta a Programului Consumer superbrands 2010 in Romania, in urma centralizarii rezultatelor studiului efectuat de Superbrands Romania, informeaza compania. Studiul este dezvoltat in fiecare an de catre Superbrands Romania si analizeaza pana la 1,500 de branduri din peste 50 de categorii economice. Etapele studiului cuprind: selectia calitativa realizata de panelul de experti ai Consiliului Superbrands, urmata de cercetarea de piata realizata anual de compania Nielsen pentru Superbrands Romania, scrie Capital
Ce locuinte scumpe au mai cumparat bucurestenii pe final de an. Piata locuintelor de lux nu s-a dezghetat pe final de an, bugetele de achizitii fiind de maximum 370.000 de euro. Dar nici la aceste preturi nu s-au realizat prea multe tranzactii. Doua dintre cele mai mari tranzactii realizate pe final de an de catre agentiile imobiliare din Bucuresti au fost cu vile in zonele Cotroceni si Unirii, pe care cumparatorii au fost dispusi sa plateasca in jur de 350.000 de euro pentru a face sarbatorile de iarna in "casa noua", arata datele agentiilor imobiliare, scrie ZF
Care sunt conditiile pentru a cumpara cel mai ieftin RCA. Multe dintre companiile care vand RCA au promotii care se prelungesc pana si in prima luna din anul viitor. Proprietarii de automobile pot obtine in aceasta perioada o reducere la RCA de pana la 25%. Multe dintre companiile de asigurari deruleaza promotii pentru asigurarea auto obligatorie, pentru a atrage mai multi clienti. "Fiecare asigurator are un algoritm propriu de stabilire a tarifelor RCA, numarul variabilelor in functie de care este calculata prima de asigurare ajungand la 10. In afara de acest algoritm, firmele de asigurari aplica si politica de bonus-malus", a declarat pentru gandul Norbert Simpf, director executiv al brokerului care administreaza portalul de asigurari on line www.netas.ro, scrie Gandul
Cand statul e un bun manager: De ce creste business-ul Antibiotice Iasi. Antibiotice Iasi vrea sa isi extinda afacerile in 2011 si spera ca va obtine un profit in crestere cu 20%, declara managerul companiei, Ioan Nani. Care este secretul profitului in criza? Raspunsul este cu atat mai interesant cu cat vine dinspre un business controlat in majoritate de stat. Ioan Nani, managerul Antibiotice, firma la care statul este actionar majoritar, estimeaza ca va incheia anul 2010 cu o cifra de afaceri de 240 milioane lei (55,8 mil. euro), in crestere cu 12%, si un profit brut de 20 mil. lei (4,65 mil. euro), in crestere cu 27%, scrie Daily Business
Topul scaderilor de chirii in Capitala. Nivelul chiriilor garsonierelor si apartamentelor de 2 camere din zonele centrale si ultracentrale a scazut cel mai mult in ultimele 12 luni, arata cel mai recent studiu al portalului imopedia.ro, efectuat pe ofertele publicate in site in perioada decembrie 2009 - decembrie 2010. "Chiar daca nivelul chiriilor si-a continuat trendul descendent, piata locuintelor pentru inchiriat din Capitala este una stabila, mult mai puternica decat cea a vanzarilor", au spus reprezentantii imopedia.ro, scrie Daily Business
Ce a mai ramas bun din OUG 50 pentru clientii bancilor. Amendamentul PDL-ARB-BNR de la art. 95 adus de deputatul Adrian Henorel Nitu a intors schimbat aproape total sensul legii. Pana la sedinta din 8 decembrie, discutiile pe seama textului de lege s-au purtat dupa principiul ca sub incidenta legii vor intra si contractele de credit in desfasurare. La un moment-dat, pana si bancherii pareau ca se obisnuisera cu ideea ca legea e si pentru contractele vechi si s-au concentrat pe a obtine cat mai mult de la parlamentari pentru restul prevederilor, scrie Money
Ce s-ar intampla daca zona euro ar imploda. Potrivit unui studiu realizat de ING Bank si publicat de The World, disparitia a zonei euro in 2011 ar avea ca rezultat cresterea somajului si o recesiune fara precedent pentru toate tarile, inclusiv Franta si Germania, scrie La Tribune. Si daca zona euro ar imploda? Acest scenariu sinistru creat de unii eurosceptici ar putea avea consecinte dramatice pentru natiunile care folosesc moneda euro, potrivit studiului realizat de ING. Expertii bancii olandeze au evaluat posibilele consecinte economice ale iesirii Greciei din zona euro sau la o disparitie completa a zonei euro, scrie Money
Brokerii ar putea sa aduca bani de acasa pentru Fondul de Compensare a Investitorilor. O noua corvoada risca sa ingreuneze si mai mult activitatea brokerilor autohtoni, dintre care unii de-abia reusesc sa supravietuiasca de la o zi la alta din cauza tranzactiilor din ce in ce mai putine de la bursa. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a elaborat un proiect de Regulament care taie Fondului de Compensare a Investitorilor posibilitatea sa se intretina, asa cum proceda pana acum, din dobanzile pe care le obtinea in urma investirii contributiilor membrilor, scrie Bursa

ANALIZĂ Cât plătește Primăria Sectorului 2 pentru curățenia stradală și ridicarea gunoiului și de ce este mizerie pe străzi / Mesajul primarului pentru oamenii care aruncă gunoiul pe stradă: Îi vom amenda
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC